ANALIZA: Cresterile succesive ale pretului in constructii au impact asupra calitatii

Prin intermediul unui nou articol, ing. Dan-Rodion Pogangeanu, Managing Partner in cadrul societatii Elux Rodit, membru in Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier si Responsabililor Tehnici cu Executia (CTDS - RTE), se refera la diverse aspecte de actualitate, specifice activitatii dirigintilor de santier – si nu numai, avand in vedere implicatiile de natura politica, economica, legislativa si sociala, care influenteaza domeniul constructiilor, in ansamblu. Trebuie insa precizat, din nou, in primul rand, ca punctul de vedere si toate consideratiile sau opiniile din acest text reflecta strict punctul de vedere personal al autorului, ca specialist, si nu angajeaza cu nimic pe cel al firmei sau al altor colaboratori, inclusiv pe cel al CTDS - RTE, iar in al doilea rand, ca acestea sunt exprimate in al patrulea an dupa declansarea pandemiei de coronavirus (Covid-19), care a determinat printre multe altele instituirea starii de urgenta si a celei de alerta (prelungita) pe intregul teritoriu national, ceea ce a dus la resetarea completa a relatiilor anterioare in configuratia cetatean-lege-societate-stat. De asemenea, o alta resetare a avut loc – si se remarca in continuare –, din cauza faptului ca, in contextul in care pandemia nu a fost pe deplin eradicata, la granita Romaniei a izbucnit si se desfasoara un conflict militar de amploare, intre Federatia Rusa si Ucraina. De comun acord cu specialistul, articolul a fost adaptat astfel incat sa reflecte realitatile vizibile in prezent, dar trebuie subliniat si ca, pe fondul pandemiei (deja, subvarianta Omicron, numita si Arcturus, se afla in spatele unui nou val de infectii pe plan mondial, dar pentru moment nu este necesara introducerea unor restrictii anti-epidemice), respectiv al conflictului militar aflat in plina desfasurare (cu teritorii ale Ucrainei aflate inca sub control si bombardament rusesc, la peste un an de la declansarea razboiului), toate predictiile privind situatia politico-sociala si economica, de ansamblu, respectiv cele referitoare la evolutia pietei constructiilor, in particular, au un grad mare de incertitudine, mai ales ca, deocamdata, nu poate fi vorba de un bilant real, cu toate efectele (pozitive sau negative) incluse.

„Nu mai este niciun secret ca principala problema care afecteaza calitatea in constructii este data de preturi. Pretul cu care sunt platiti specialistii – de la personalul-cheie pana la lucratorii ocazionali –, pretul estimat initial de proiectant, pretul impus de catre investitor; acesta din urma, chiar daca are justificarile sale, atunci cand este subevaluat, devine evident cel mai periculos. Nu o data, un anumit beneficiar a solicitat proiectantului ca solutia propusa sa se incadreze intr-un anumit buget, suma care este departe de a acoperi investitia in conditii de buna calitate. Ce face proiectantul pus in fata unei asemenea situatii este greu de spus… Nu am in vedere onorariul propriu, care poate lua forma catorva procente din costul proiectului, ci de pretul solutiei adoptate, cu valori mult mai mari in realitate si de care depinde desfasurarea intregului proiect, preturi in spatele carora cel mai adesea se gasesc capitole si repere ce nu au cum sa fie eliminate. Presupunand ca totusi respectivul proiectant reuseste sa-si onoreze comanda in bune conditii, rezulta ca proiectul respectiv va pleca din start fara nicio rezerva financiara (primele eliminate fiind alte cheltuieli, neprevazute, organizarea de santier sau training-ul personalului de exploatare, care oricum este neglijat, pentru simplul fapt ca romanii sunt destepti – aici pot exista furnizori dornici sa se ascunda in spatele unor clauze contractuale). Evident ca, in astfel de conditii, serviciile de asistenta tehnica din partea proiectantului sunt excluse, in schimb fiind foarte probabil sa apara o minimizare a controlului calitatii. Mai clar spus, se recurge la reducerea pe cat posibil a etapelor propuse pentru controlul in faze determinante, cumulata cu scoaterea oricarei trimiteri explicite din partea scrisa la anumite cerinte de indeplinit. De aici, investitorul, fie el dezvoltator particular ori ordonator de credit, deja se vede drept manager de succes, asemenea unui conducator auto care, la finalul unei depasiri periculoase, semnalizeaza partenerilor de trafic satisfactia reusitei sale, nestiind sau ignorand voit exasperarea celorlalti”, a avertizat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Dupa cum sustine specialistul, „cazul preturilor dubios de mici pentru constructiile livrate nu prea este de actualitate, in domeniul rezidential un pret de 2.000 de euro pe metru patrat fiind mare, dar aparent inca functional si acceptat pe piata. Ideal din punctul de vedere al beneficiarului final ar fi ca pretul de achizitie, oricare este valoarea acestuia, sa reflecte cat mai bine asteptarile sale si chiar sa le depaseasca. Spun sa le depaseasca, fiindca nu mai este ceva deosebit faptul ca noutatile tehnologice, cu materiale si aparate tot mai moderne, reusesc uneori sa-i surprinda si pe cei mai pretentiosi clienti. Desigur, este de dorit ca astfel de noutati sa nu apara in detrimentul unora standard sau, mai rau, al nerespectarii unor cerinte fundamentale; nu cred sa fie vreun beneficiar bucuros sa vada un panou fotovoltaic pe acoperisul casei sale, stiind ca aceasta are deficiente grave la structura de rezistenta a sarpantei. Din pacate insa, imi revine in minte ceea ce repeta in cursurile sale regretatul profesor Horia Asanache, cum ca toata lumea se sperie de cutremure, cand de fapt pericolul este mult mai aproape si permanent sub forma atmosferei din cladiri, mai precis a aerului viciat, neimprospatat, al mucegaiului si igrasiei ce-si fac prezenta chiar si in spatii recent construite sau amenajate, dar incorect intretinute. Fac aici legatura cu recenta stire potrivit careia tocmai s-a aflat ca, pe parcursul anului 2022, tuberculoza a redevenit o boala cu mare risc si incidenta. Personal nu ma mira de loc, incercand sa atrag atentia ca, prin sperierea populatiei cu efectele pandemiei de Covid-19 (deja, cu nenumarate «variante de ingrijorare»), o mare parte din lume s-a retras in propriile locuinte, ceea ce va duce la alte boli tot de natura respiratorie (carantina a fost totusi in Romania de scurta durata, insa spaimele se resimt si acum). Constat aici ca ne lovim iar de un paradox, cel a unor boli vechi, conexe lipsei de igiena, insa foarte prolifice intr-o societate ultra-moderna si pretentioasa. Remarc, ca o paranteza, curatenia suspecta, as spune maladiva, intalnita in anumite imobile, unde ordinea si curatenia par sa aiba aspectul unei «curatenii de cavou»: nicio picatura de praf, ordine aparent desavarsita, insa din care lipseste, pe de o parte, gratie ferestrelor izolante, tocmai aerul proaspat, iar pe de alta, si mai grav, lipseste atmosfera sufleteasca; altfel spus, curatenia se datoreaza in principal unei densitati reduse de locatari, ca sa ma exprim in limbajul instalatorilor”.

„Cineva remarca faptul ca romanii s-au cuplat total si ireversibil la consumismul de cea mai proasta calitate, iar aici nu am in vedere doar calitatea produselor, ci pur si simplu modul in care se consuma si uneori se vinde. Remarc astfel ca redescopar calitatea superioara in mici magazine, nu neaparat specializate, insa departe de mega-fluxul specific marelui comert. Bineinteles tot de educatie este vorba, daca stam sa vedem cum sunt obiceiurile de consum, ajungem si la originea multora dintre frustrarile instalate in societate. Deja este un adevar bine stabilit ca aruncam mancare in cantitati enorme (cel putin asa reiese din mass-media), insa la fel de adevarat este ca incepem sa manifestam aceasta harnicie si cu alte bunuri de larg consum. Daca aruncam o privire putin mai atenta in urma, constatam ca innoirea cu haine, cu precadere de sarbatori, oricare ar fi fost ele, era un prilej de etalare a avutiei, dar mai ales al priceperii si maiestriei fiecaruia sau mai precis a familiei respective, cu trimitere directa la femeile acelei familii, ele fiind cele care confectionau sau, dupa caz, ornau respectivele obiecte, avutia fiind doar o simpla consecinta a activitatii lor. Gratie progresului si mai ales conjuncturii economice generale, se pare ca acum am dobandit privilegiul de a transfera mandria maiestriei catre capacitatea de a cumpara cat mai mult. In acest fel au disparut si barierele naturale date de posibilitatea fizica de a confectiona ceva, impasul ducandu-se acum catre crearea de capacitati de stocare a felurite bunuri, fie ele imbracaminte, fie alimente. Partea buna a progresului, daca o putem numi asa, ar fi nevoia de cladiri, de case tot mai mari, capabile sa depoziteze bunuri pentru locatarii tot mai putini. Nu-mi propusesem sa ajung aici, insa merita amintita concluzia care reiese dintr-o analiza recenta a Academiei Romane, potrivit careia, in ipoteza opririi actuale a oricarei plecari in strainatate, echilibrul demografic s-ar putea restabili undeva prin anul 2070, dupa cum am aflat dintr-un interviu al domnului profesor Stefan Popescu. Evident, este vorba despre un echilibru, nu despre revenirea la un anumit numar”, a mai precizat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

„M-am referit anterior la modul in care proiectantul sau chiar investitorul, pe cont propriu, «taie» diferite capitole ale unui proiect, cu scopul de a realiza totusi ceva, o parte substantiala a investitiei. Sunt cazuri in care acest lucru este absolut normal. Am in vedere aici exemplul clasic al unei familii care-si construieste propria casa, insa, la un moment dat, neavand unde sa stea, se muta totusi in ea, locuind practic doar intr-una sau doua din incaperile respectivei cladiri. Cu lucrarile oprite la acest stadiu, putem spune ca respectivul a realizat niste «taieri de capitole» la un mod rezonabil, fiind de la sine inteles ca intr-un final totusi o va termina, iar daca nu, acest fapt va ramane strict problema sa personala, daca prin neterminarea cladirii nu se creeaza alte pericole, fireste. Exista insa cazuri cand se taie voit, iresponsabil si in mod cert fara acordul niciunui specialist (daca nu luam in considerare «priceputii» si «meseriasii» de ocazie). Nu mai exemplific aici, insa, pentru a iesi din abstract, ne putem gandi la compactarea solului sau la masurarea prizei de impamantare printr-un laborator atestat (nu doar cu aparatul electricianului, eventual, doar cu certificatul de garantie disponibil). Exista cazuri cand nici firmele, nici specialistii nu reusesc ori neglijeaza sa faca distinctia intre o proba de casa (care se poate realiza cu orice aparat disponibil) si o masuratoare oficiala in cadrul programului de control care, fara respectarea cerintelor, are doar valoare documentara. Putem spune ca, daca primul gen de taiere, cea al omului ce-si limiteaza temporar spatiul de locuit, este un demers facut prin sacrificiu, prin necesitate, incarcat de suferinta si speranta, cel de-al doilea este generat de orgoliu, de bucuria de a castiga un ban in plus. Altfel spus, cu gandul la sarbatorile pe care tocmai le-am parcurs recent, primul demers de renuntare poate fi considerat conex principiilor fundamentale iudeo-crestine, chiar si islamice, iar cel de-al doilea este contaminat, daca nu stapanit, de ceva dracesc (orgoliul). Nu este vorba de scopul de a face bani, acesta ramane, pana la vreo modificare majora, principala masura a tot ce exista in societate si ratiunea oricarei activitati economice, dintre care la noi sectorul constructiilor se detaseaza ca fiind cel mai important sector. Am in vedere discrepanta intre modul de gestionare a afacerii, inclusiv de relatia cu clientii – viziunea guvernata de obiective inalte fata de tratarea clientului fiind un laitmotiv –, si modul real de derulare, cu clienti trimisi catre contracte care contin termeni si conditii stufoase si cu terminologie avocateasca evident complicata, realizate pe un format total inadecvat valorii produsului si posibilitatii clientului, deci fata de care autoritatile ar trebui sa se autosesizeze. Din fericire, domeniul constructiilor este bine reglementat, iar aici ramane doar ca specialistii implicati sa-si asume raspunderea, responsabilul tehnic cu executia si dirigintele de santier fiind piesele-cheie care, daca-si fac treaba, calitatea ar fi garantata. Mai nou, sub falsa dorinta de digitalizare, o parte din aceste documente esentiale si obligatorii sunt expediate undeva pe pagina de internet a producatorului, desi este stiut caracterul dinamic al acestei tehnologii, adica pentru televizorul ori aparatul de fotografiat achizitionat cu trei ani in urma pagina poate fi usor modificata ori chiar stearsa, fara stiinta clientului sau vreunei autoritati. Oricare vor fi masurile luate de autoritati, se pare ca regula ramane aceeasi, respectiv cei care «au furat startul» vor fi si cei care vor dicta eventualele reglementari care vor aduce o anumita protectie consumatorilor, insa principalul scop va ramane protejarea pozitiei de piata castigate, cumva in contradictie cu ceea ce obisnuia sa defineasca dintotdeauna capitalismul - libera concurenta si libera alegere”, mai opineaza specialistul.

Asa cum arata, in continuare, ing. Dan-Rodion Pogangeanu, „am ajuns la liberul arbitru, care ne trimite cu gandul, din nou, la sarbatorile ce tocmai au trecut, fata de care as mai adauga unele comentarii. Exista curentul asa-zisilor vegani (pana la un punct simpatici), al vegetarienilor exclusivi, persoane care se opun puternic oricarui consum de carne, cu extensie catre curentul asa-zisilor progresisti, ce par sa vada deja fireasca inlocuirea consumului de carne cu proteine din insecte, comentand ca insecte se mananca demult prin unele locuri din Asia si Africa, ba, mai nou, unii fac trimitere la pasaje evanghelice, in care un ascet, precum Sf. Ioan Botezatorul, consuma lacuste, ceea ce a creat si resuscitat o intreaga dezbatere (mai veche) privind traducerea corecta evanghelica din greaca sau latina (lacusta – acrida, insecta sau locusta/ lucusta – roscova, «painea Sf. Ioan Botezatorul», «locust bean», o pastaie comestibila, disponibila si in Desertul Iudeei), conform fostelor si actualelor traduceri din Matei 3:4, Marcu 1:6, Leviticul 11:22 etc. Trebuie precizat ca aceasta „confuzie” persista, pentru ca si in ebraica/ aramaica termenii „lacusta” si „roscova” sunt asemanatori, pana aproape de similitudine in scriere (unde difera un semn) si pronuntare (identica). Putem spune ca opozitia acestor personaje fata de carne este mai mare decat cerintele preotilor in perioadele de post (preotii subliniaza beneficiile unui post «sufletesc»), cu diferenta ca intransigenta si puterea de decizie a progresistilor le vor depasi pe cele ale bisericii de orisicand, avand in vedere gradul de imixtiune si posibilitatile de control in masa. Postul, la randul sau, difera destul de mult de la o religie la alta, dupa cum si regiunea in care a aparut si s-a manifestat initial respectiva religie este diferita. Cu riscul de a crea neplaceri, nu prea are noima interdictia mancatului de carne de porc sau dezlegatul la peste pentru ortodocsi in Desertul Arabiei Saudite, respectiv in oaza capitalei Riad… dar musulmanii au interdictie absoluta la carnea de porc, iar crestinii sunt in minoritate, in timp ce Ramadanul presupune post negru (inclusiv fara apa) doar noaptea, timp de o luna, nespecific crestinilor. Postul hindus implica unele constrangeri cu privire la consumul de citrice si sare, iar postul budist este undeva intre calea de mijloc – se consuma fie legume, fie carne si intre asceza dura, cu trei zile paine si 18 zile numai apa. O problema similara consta in cea a postului crestin, cel ortodox fiind destul de strict, bazat in principal pe postul iudaic (de reamintit faptul ca Ierusalim se afla in Desertul Iudeei, postul iudaic fiind caracteristic acelor locuri, cu patru restrictii suplimentare in afara celor alimentare) si, evident, pe exemplul hristic, care se doreste a fi urmat («post negru», doar cu apa, timp de 40 de zile), iar cel catolic s-a adaptat la obiceiurile occidentale, astfel incat sunt permise mai multe alimente de origine animala, in afara de carne. Ce ramane insa constant si valabil oriunde si oricand este efortul autoimpus conex ascezei, termen acceptat in lumea occidentala, dar aflat deja in vocabularul arhaic si considerat desuet, in favoarea libertinajului, practicat de asemenea din Antichitate, dar devenit modern, din nou la moda. Nu as spune ca toate aceste consideratii au vreo legatura doar cu religia, asa cum o regasim acum, uneori, in spatiul public, cu preoti/ sacerdoti crestini, musulmani, hindusi, budisti etc. corupti material ori sufleteste, cu percepte intrate in desuet, cu vorbe intelepte ce par insa deja cunoscute de tot omul, dar nu si respectate etc. Paradoxal, in aceasta lume noua ce este convinsa ca poate stapani totul, de la cele mai intime si microscopice elemente («editarile» codului ADN par a fi deja banale) pana la starile climatice (eforturile de oprire a modificarii climei asa cum am cunoscut-o in ultima perioada si cum ne place s-o consideram adecvata vietii noastre), se remarca instrainarea noastra de insasi universul din care facem parte. Un om, un «taran standard» – cati si unde mai exista asa ceva pe pamant –, dar si un simplu gospodar nu reprezinta doar «un utilizator al biosferei». Pentru el exista un atasament profund cu pamantul si mai ales cu animalele pe care le creste, chiar daca sau tocmai fiindca la un moment dat le va sacrifica, evident de fiecare data cu regret, insa fiind convins ca «asa este randuiala». Intrebarea prozaica vine de la sine: este mai convenabil ca cineva sau ceva sa nu existe deloc sau este mai bine sa-si ia doza de existenta, atat timp cat aceasta lume ii permite? Este mai bine ca o gaina, o vita sa fie scutite de la sacrificare prin insasi impiedicarea vietii lor, prin absenta lor din acest univers (fiindca «polueaza»), locul lor fiind luat de un container de insecte? Este mai bine ca un om cu venituri modeste sa fie impiedicat sa-si construiasca propria locuinta datorita birocratiei sau este normal, cum propune si noul Cod Administrativ, din cate inteleg, sa fie lasat in pace si sa construiasca o casa simpla in mediul rural, pe baza unei notificari trimise catre autoritatea locala? Evidentele si bunul-simt indica mai degraba lacomia pentru o productie si cantitate de hrana mai multa si evident mai proasta, dar mai eficienta economic, nu am date sa afirm ca proteinele din insecte ar fi nocive din punct de vedere alimentar, insa sigur din punct de vedere emotional, este un declin pentru omul modern ce se simte izolat si mai mult de mediul sau. Se prefigureaza astfel un om modern aparent eliberat de «traumele psihologice» cauzate de utilizarea mediului inconjurator pentru hrana ori locuire, insa care este impovarat cu singuratatea si distrugerea universului din care face parte, tocmai din prea multa grija fata de acesta… In realitate, se creeaza un om ca in piesa de teatru absurd «Noul locatar» a lui Eugene Ionesco, in care dramaturgul vizionar ne vorbeste despre lipsa de identitate a omului din prezent si despre lipsa atasamentului sau afectiv fata de oameni, mediu sau istorie. Ne place tuturor confortul actual, avem o incredere totala in decidentii de sus, in ciuda usoarelor puseuri de nostalgie sau scepticism, ceea ce face ca, desi ne declaram toata dragostea fata de mediu, sustinem ca ne pasa de viata semenilor nostri, a animalelor si a intregii biosfere, sa acceptam ca normala defrisarea zilnica de ordinul milioanelor de hectare. Cum spuneam, in acelasi timp, manifestam o incredere oarba in decidentii actuali, fata de care exista totusi dovada progresului si care ne-au oferit confortul ultimelor decenii. Increderea nu este neaparat universal valabila si impartasita de toti, un exemplu fiind faptul ca, din cate cunosc, pentru prima data in ultimele decenii, Europa pare sa ignore conflictul palestiniano-evreiesc (detaliile depasesc mult interesul rubricii), in ciuda programelor sistematice de suport financiar si logistic acordat populatiei arabe, suport spulberat de conflictul cu conotatii inter-religioase (printre arabii din Palestina se afla un procent insemnat de crestini, preponderent ortodocsi copti)”.

In concluzie, dupa cum afirma ing. Dan-Rodion Pogangeanu, „cu acest confort si desprindere fata de natura (ramasa preponderent la un nivel de reprezentare muzeala, ca o pictura), in mod cert vom deveni tot mai singuri si tot mai dependenti de inteligenta a tot mai putini, intr-o relatie in care forta fizica si simturile cu care am fost dotati in mod natural vor merge spre atrofiere. Tot asa cum, citeam undeva, in secolele Inchizitiei, catolicismul a reusit in Europa occidentala, fireste fara sa-si propuna, o selectie negativa a persoanelor supradotate si considerate vrajitoare, fapt ce aduce gloria actuala unor vizionari guru de prin India, Rusia si alte regiuni. In acelasi sens, viitorul este inevitabil si chiar firesc. Pentru cine gaseste ca alfabetul chinezesc este total diferit si dificil, exista studii care arata ca, la cititul unui text in alfabet latin, privim de fapt doar primele si ultimele semne ale cuvantului, adica tot cuvintele intregi, similar chinezilor. Doar cineva care a trait vreodata singur, fara dusmani, dar si fara prieteni, fara sefi, fara institutii, fara obligatii si constrangeri, doar cu pasiuni pe care sa si le cultive singur, dupa cum este capabil, poate intelege viitorul spre care converg acum lucrurile, aparent de la sine. Vorbind inginereste, viitorul este fara standarde si norme tehnice, fie ele si cu formule tiparite gresit, dar corigibile cu stiinta si bibliografia disponibila. Adica, sub forma universului care ne fusese minutios construit si prezentat de toate religiile ca fiind Raiul, indiferent de povestea spusa, tocmai pentru a ne proteja de spaima necunoscutului. Practic vorbind, daca consideram totusi ca tot ce este mai frumos in Univers este ceea ce avem acum si aici, ar fi a doua iesire din Eden, de data aceasta insa voluntar, nu ca Adam izgonit din Rai. Sa ramanem cu speranta ca va exista energia autocorectarii cat va fi necesar, ca decidentii in care avem incredere neconditionata si care au toate datele veridice la dispozitie vor avea ca si pana acum pe masa cele mai bune solutii si ca sunt manati de cele mai bune intentii. Iar noi, aici, cu determinarea de a cunoaste si respecta cerintele aplicabile, avem o sansa in plus sa pastram sincronismul si chiar sa ne aducem propriul aport la dezvoltarea continua. Loc si sansa exista, mediul academic tehnic putandu-si demonstra capacitatea si in cercetare, mai sunt de adaptat inventii, metode, formule, coeficienti specifici... Desi nu rezonez complet cu profesorul Daniel David, care are un activism prea intransigent, l-as cita totusi, amintind ca este de dorit ca intre universitati sa se faca o anumita clasificare (preferabil, naturala), o distribuire valorica. Spun aceasta plecand de la realitatea, specifica unui deceniu ’90 intarziat, a unei anumite dominante exercitate de factorul politic, decizional si pana la implicarea directa in mediul economic, ceea ce a dat ocazia unei nedorite duceri in derizoriu a rezultatelor scolilor doctorale. Sansa vine, cel putin pentru moment, tot de la Uniunea Europeana si de la simplii cetateni – un fel de cleste de sus in jos si de jos in sus –, cu cerintele comunitare, care sigur vor face lucrurile sa mearga in directia sanatoasa”.