RO EN
Košík je prázdný

MASTERCARD: Increderea in Inteligenta Artificiala (AI) este in continua crestere

74% din consumatorii din Europa Centrala si de Est (CEE) au indicat telefonul mobil ca metoda alternativa preferata de plata, arata un nou studiu Mastercard cu privire la folosirea serviciilor digitale in randul populatiei. Studiul, realizat in 13 tari din CEE, printre care Romania, Austria, Croatia, Polonia sau Ungaria, releva ca utilizarea smartphone-ului a atins un nivel de peste 90%, lasand in urma folosirea tabletei sau a laptopului. E-mail-ul, internetul si social media sunt, de asemenea, in crestere cu 17% fata de anul 2016.
In ultimii trei ani, romanii au adoptat constant un stil de viata digital, folosind tot mai multe unelte si functionalitati. In prezent, aproximativ 90% din populatie foloseste un smartphone, in crestere cu 6% fata de anul 2016. Romanii respondenti considera, insa, ca serviciile digitale disponibile pe piata nu sunt suficiente, in special in domenii precum educatie, sanatate si transport public, unde se resimte cea mai mare nevoie de inovatie digitala.
Increderea consumatorilor in Inteligenta Artificiala (AI) este in continua crestere: 25% din respondenti au testat in trecut metode tehnologice bazate pe Inteligenta Artificiala, in timp ce 63% ar incerca unelte digitale similare in viitor. Cel mai mare procent de utilizare se inregistreaza in randul tinerilor cu varste cuprinse intre 20 si 29 de ani.
Plata de pe telefonul mobil si metodele de autentificare aferente sunt folosite din ce in ce mai des de catre populatia din Romania, aproape 80% din persoanele chestionate care folosesc acest tip de plata declarand ca procesul de achizitie si confirmare a platii pe mobil este cea mai buna alternativa digitala. Codul transmis prin SMS pentru autorizarea tranzactiilor realizate online este metoda preferata si cel mai des folosita pentru autentificare: de catre 51% din utilizatorii romani.
In acelasi timp, autentificarea biometrica se afla pe un trend ascendent in preferintele consumatorilor romani, 44% dintre cei intervievati declarand ca daca ar putea sa aleaga la momentul platii, ar opta pentru o metoda de autentificare biometrica. 24% din romani folosesc deja autentificarea biometrica sub o forma sau alta, comparativ cu 2016, cand procentul era de doar 5%.
„Retailul digital continua sa se dezvolte intr-un ritm accelerat, ceea ce este extrem de benefic pentru comerciantii online. Suntem incantati sa oferim solutia noastra Identity Check cu EMV 3DS integrat, folosindu-ne de metode de autentificare in timp real, cum sunt parolele dinamice si biometria (inclusiv amprenta, recunoasterea faciala, a irisului si a vocii), pentru a oferi o experienta online mai sigura, potrivita pentru viitorul e-commerce-ului”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager, Mastercard Romania.
81% dintre respondenti considera ca amprenta digitala este o metoda de plata sigura. Autentificarea de tip biometric este imbratisata de persoane din toate categoriile de varsta, insa tinerii sunt cei mai deschisi la aceasta varianta. “As alege o metoda de autentificare ce imi ofera cel mai mare nivel de siguranta pentru contul meu”, au declarat majoritatea respondentilor.
In ceea ce priveste constientizarea asupra securitatii online, romanii prefera ca parola lor sa fie unica (52%) si usor de tinut minte (41%). Peste jumatate dintre consumatori isi memoreaza parola, in timp ce unul din patru respondenti o noteaza pe hartie sau o salveaza in telefon, desi aceste metode de memorare a parolei ii pot expune potentialelor fraude. Autentificarea biometrica vine in preintampinarea acestor probleme, eliminand necesitatea memorarii unor parole.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter