RO EN
Košík je prázdný

INDUSTRIA constructiilor ezita inca sa adopte la scara larga inovatia digitala

In timp ce majoritatea domeniilor industriale a traversat schimbari fundamentale in ultimele decenii, industria constructiilor ezita inca sa adopte la scara larga inovatia digitala. Aceasta nu inseamna, insa, ca tehnologia digitala este considerata inutila de factorii de decizie din sectorul constructiilor. Programele BIM, Internet of Things, scanarea laser 3D si imprimarea 3D a componentelor, analiza datelor din categoria „big data”, realitatea augmentata, dronele etc. sunt doar cateva exemple de inovatii, care ar putea avea un impact major asupra sectorului constructiilor.
Toate acestea sunt doar cateva din concluziile unui nou raport ce analizeaza noile tendinte ale pietei de constructii, aparut in publicatia European Construction Sector Observatory, aflata sub egida Comisiei Europene si care analizeaza impactul integrarii tehnologiilor digitale in industria constructiilor, cu accent pe utilizarea imprimarii 3D si a dronelor.
Potrivit studiului, problema este mai degraba legata de faptul ca managerii companiilor de constructii intarzie sa adopte si sa integreze noile tehnologii in procesele si in operatiunile lor zilnice - si, prin urmare, sa-si transforme modelul de afaceri, din cauza unei reticente referitoare atat la pregatirea personalului care sa utilizeze tehnica digitala, cat si la costurile aferente investitiei in asemenea echipamente, cu o amortizare care este, deocamdata, prea putin cunoscuta.
Constienti de acest decalaj, factorii de decizie ai Uniunii Europene au elaborat politici si au sprijinit initiative care vizeaza facilitarea integrarii inovatiilor digitale in sectorul constructiilor.
Comisia Europeana a dezvoltat Strategia Constructiilor 2020 , urmata de un plan de actiune, cu un pilon dedicat in special finantarii si digitalizarii.
Totusi, progresul in acest sector a fost limitat, iar inovatiile sunt adesea adoptate intr-un ritm lent si intr-o maniera fragmentata (adica nu pe intregul lant valoric al constructiilor sau de catre un numar redus de operatori (marile corporatii din ramura de constructii versus intreprinderile mici si intreprinderi mijlocii - IMM).
Raportul analizeaza, in consecinta, politicile si initiativele luate de factorii europeni de decizie si de cei din sectorul public, pentru a incuraja implementarea a doua dintre cele mai promitatoare inovatii digitale in sectorul constructiilor: imprimarea 3D si dronele. Studiul ia apoi in considerare factorii-motori ce pot impulsiona cererea pentru asemenea tehnologii, oportunitatile si provocarile adoptarii acestora, formulandu-se si recomandari pentru factorii de decizie din UE si operatorii economici relevanti, cu privire la modul de sustinere si incurajare a adoptarii dronelor si imprimarii 3D de catre companiile de constructii. Pentru a descarca raportul integral, click aici, iar pentru a vizualiza Strategia Constructiilor 2020, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter