RO EN
Košík je prázdný

ANIS: Industria IT cere Guvernului sa nu adopte masuri care ar afecta 80% din piata

ANIS, Asociatia Patronala a Industriei de Software si Servicii, alaturi de alte 138 de companii si 5 organizatii semnatare (Asociatia Business Service Leaders, Asociatia Cluj IT - Cluj IT Cluster, Asociatia Sibiu IT, Transilvania IT Cluster, Asociatia Centrelor de Inovare Digitala din Romania - RODIH), a adresat astazi Guvernului Romaniei un Memoriu pentru a semnala impactul pe care il pot avea modificarile din codul fiscal vehiculate in presa nationala din ultimele zile, mai exact impozitarea veniturilor salariatilor din industria de IT care depasesc suma de 10.000 lei brut.
Companiile si asociatiile semnatare au impreuna peste 31.000 de angajati si o cifra de afaceri cumulata de peste 3,4 miliarde euro. S-au raliat in aceasta actiune solidara start-up-uri, companii mici, medii si mari, locale si internationale, companii de servicii, cat si de produs, ceea ce reflecta opinia unanima si ne-echivoca a industriei in legatura cu impactul negativ al masurilor vehiculate.
Semnatarii atrag atentia atat asupra timpului extrem de scurt pentru reajustarea cheltuielilor si salarizarii, cat si asupra pragului care in esenta anuleaza o politica industriala corecta in ultimii ani si care va afecta mai mult de 80% din salariatii industriei la nivel national.
Romania, spre deosebire de alte state din regiune, are in prezent o politica bazata pe o masura singulara de sustinere a industriei, insa o masura dovedita ca fiind foarte eficienta si care a creat un hub regional de tehnologie si a mentinut angajatii inalt specializati in tara, ajutand industria sa fie competitiva in regiune si sa aiba o crestere accelerata, de circa 3 ori mai mare fata de rata de crestere a economiei nationale. Aceasta dezvoltare este in special importanta in perioada urmatoare, cand Romania ar trebui sa accelereze reducerea decalajelor fata de economiile dezvoltate, prin proiecte masive de digitalizare.
In contextul cererii scazute la nivel global, Romania este in situatia de a semnala actualilor si potentialilor investitori internationali ca increderea in stabilitatea fiscala din Romania este redusa, iar competitivitatea pietei in regiune nu este sustinuta prin politici guvernamentale.
 
Mentionam ca industria de IT din Romania:
- este unul dintre cei mai mari contributori la cresterea economiei nationale, in 2022 din cele 4,8 procente de crestere de PIB circa 1,3% a venit din industria IT
- este al doilea mare exportator din sectorul servicii
- este un contributor important la bugetul de stat, salariatii din IT virand anual circa 10 miliarde lei in contributii la bugetele sociale si de sanatate, de 10 ori mai mare decat valoarea totala a facilitatii fiscale de care beneficiaza
- industria este in top 5 platitori de TVA
- salariatii din industria IT sustin prin cheltuieli un numar cel putin egal (proportie 10 la 10,5) locuri de munca in alte sectoare ale economiei nationale.
Semnatarii solicita Guvernului sa deruleze consultari aprofundate cu industria prin care sa identifice modalitati de a creste veniturile guvernamentale fara sa afecteze competitivitatea industriei.
Totodata, prin acest Memoriu, industria IT solicita Guvernului mentinerea facilitatilor, actiune care va transmite un semnal clar, fara echivoc, a sustinerii industriei IT ca industrie de importanta strategica. Facilitatile pentru industria de IT au inca un efect puternic si genereaza crestere in continuare la PIB, prin cresterea bazei de impozitare.
In ipoteza in care Guvernul va decide totusi modificarea regimului fiscal aplicabil angajatilor din industria de IT, semnatarii solicita ca aceasta actiune sa fie implementata gradual. Codul Fiscal prevede un minimum de 6 luni pentru implementarea unor noi taxe care sa permita companiilor sa isi ajusteze bugetele in baza carora isi desfasoara activitatea. Termenele de implementare prea scurte vor pune in dificultate companiile din Romania care nu se pot adapta cu usurinta la astfel de viraje bruste ale politicii fiscale. Raportul Bancii Mondiale privind sistemul fiscal din Romania mentioneaza foarte clar – tinand cont si de calendarul agreat in cadrul PNRR – ca o eventuala reducere treptata a facilitatilor fiscale din economie sa fie pusa in aplicare intre 1 ianuarie 2025 si 1 ianuarie 2028, dand timp companiilor sa faca ajustarile necesare.
Graficul de mai jos, extras din studiul realizat de Roland Berger pentru ANIS si publicat in februarie 2022, releva pozitionarea Romaniei la nivel regional, la nivel de competitivitate in raport cu celelalte tari analizate in studiu. Dupa cum se poate observa, eliminarea faiclitatii fiscale de care industria IT beneficiaza va creste costul total cu salarizarea, ceea ce ne va pozitiona in urma unor state precum Polonia sau Bulgaria.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter