OTP Asset Management Romania a dat publicitatii, la 11 aprilie 2019, analiza de piata „Trenduri Primavara-Vara 2019”, al treilea volum care prezinta retrospectiva evolutiei pietelor financiare pe parcursul anului 2018 si asteptarile companiei pentru perioada urmatoare, informeaza un comunicat al companiei administrate de grupul bancar OTP Group.
Principalele idei privind evolutia pietelor financiare prezentate sunt urmatoarele: 2018 in retrospectiva - de la crestere sincronizata, la crestere neechilibrata; incetinire economica pe scara larga, dar fara recesiune (inca); majorarea PIB poate incetini pana la 3,5%; volatilitatea pietelor financiare va ramane, cel mai probabil, ridicata pe parcursul anului 2019. Nu in ultimul rand, estimarile pentru finalul anului in curs indica valori ale principalilor indici bursieri internationali peste nivelurile actuale.
Incepand cu 2018, epoca conditiilor monetare ultra-relaxate se pare ca a incetat. Ratele mai mari ale dobanzilor in SUA si aprecierea dolarului american au dus la conditii financiare mai stricte in intreaga lume, generand efecte negative de contaminare, in special in cazul economiilor emergente cu baze economice mai slabe, cum ar fi Argentina sau Turcia.
Tensiunile comerciale intre cele mai mari doua economii ale lumii, SUA si China, au provocat grave probleme investitorilor de pe pietele financiare si au inceput sa atarne asupra cresterii economiei globale. Totodata, epopeea de tip saga britanica privind Brexit-ul si problemele bugetului italian au creat ingrijorari suplimentare la nivelul Europei. Toti acesti factori au alimentat temerile privind incetinirea globala a economiei mondiale.
Zona euro a inregistrat la randul ei o incetinire neasteptata pe fondul temerilor privind Brexit-ul, dar si datorita dificultatilor de productie in industria auto sau ca urmare a protestelor masive din Franta ale „vestelor galbene”.
Avand in vedere tot acest context, in scenariul nostru de baza, ne asteptam pe parcursul anului 2019 ca ritmul de crestere economica sa se diminueze in continuare in toate economiile-cheie ale lumii, fara a intra insa intr-o adevarata recesiune in acest an. Mai mult decat atat, credem ca o viitoare recesiune ar putea fi mai putin severa decat cea din 2008.
In ceea ce priveste Europa Centrala si de Est, prognozam ca, in principal, cererea interna puternica, alimentata de conditiile favorabile ale pietei muncii, precum si fondurile europene pot oferi suficient sprijin pentru o crestere robusta in acest an, insa o decelerare este de asteptat, datorita economiei slabe a zonei euro.
In privinta Romaniei, ne asteptam la o crestere a PIB-ului de 3,5% in anul 2019. Similar cu anii anteriori, consumul gospodariilor populatiei ar putea fi principalul motor al cresterii economice.
Ne asteptam ca in anul 2019 investitiile sa inregistreze un avans modest, deoarece efectul pozitiv al absorbtiei fondurilor europene si presiunea asupra companiilor de a imbunatati productivitatea ar putea fi compensate, partial, de investitii mai reduse in sectoarele energiei, telecomunicatiilor si financiar.
Nivelul actual al ratelor de referinta BNR, impreuna cu gestionarea prudenta a lichiditatilor, ar putea ramane aceleasi in anul 2019. Cu toate acestea, pe termen mediu ar putea fi necesara o crestere modesta a ratei dobanzii, pentru a mentine inflatia bine ancorata de tinta.
Politicile fiscale pro-ciclice si neortodoxe, precum si deficitul de cont curent relativ ridicat si in crestere semnaleaza acumularea de vulnerabilitati. Prin urmare, este de asteptat ca BNR sa ramana in continuare deosebit de vigilenta.
In ceea ce priveste evolutiile pietelor financiare globale, consideram ca anul 2018 marcheaza intrarea in ultima faza a ciclului economic. Ramanem la opinia ca la nivel global mai este loc de crestere economica in actualul ciclu economic, insa limitat. Din acest motiv, preferam obligatiunile suverane de calitate (investment grade), in pofida celor corporative.
In contextul actual, lichiditatea este extrem de importanta, astfel, recomandam renuntarea la lichiditate selectiv, doar contra unor randamente extrem de atractive si in conditii de risc controlat.
Suntem optimisti in ceea ce priveste evolutia fondurilor de obligatiuni in lei in perioada urmatoare, avand in vedere oportunitatile oferite de swap-urile EUR-RON.
Evolutia actiunilor globale pe parcursul anului 2019 pare sa fie determinata de rezultatele razboiului comercial dintre China si SUA. Volatilitatea credem ca va ramane la niveluri ridicate pe parcursul anului 2019, aceasta datorita faptului ca SUA se afla la sfarsitul ciclului economic, iar riscul politic si cel macroeconomic planeaza la nivel global. Credem ca, in perioada urmatoare, actiunile companiilor cu un bilant puternic (de tip Value) vor fi supraperformante, in detrimentul companiilor de crestere.
Piata locala de capital va ramane puternic influentata de doi factori extrem de importanti. Pe de o parte, deficitul bugetar prognozat pentru anul 2019 va face ca actionarul majoritar al companiilor de stat sa solicite din nou dividende generoase acestor companii. Pe de alta parte, implicatiile modificarii sistemului actual de functionare a Pilonului II de Pensii administrate privat sunt foarte greu de cuantificat in prezent, dar, daca forma actuala va fi modificata drastic, vor avea efecte negative pe termen scurt si mediu. In aceste conditii, este de asteptat ca obiectivul Romaniei de trecere la statutul de piata emergenta sa se indeparteze pe termen nedefinit.
Razboiul comercial si derapajele populiste reprezinta principalele amenintari pentru pietele financiare pe parcursul anului 2019.
***
Prezenta pe piata locala din 2008, OTP Asset Management Romania SAI SA se afla in topul celor mai importanti administratori de fonduri de investitii din Romania, dupa activele aflate in administrare. Compania administreaza o gama diversa de fonduri de investitii, oferind posibilitatea de a accesa investitii in actiuni, prin OTP Expert, OTP AvantisRO, OTP Global Mix, OTP Real Estate & Construction, OTP Premium Return si OTP Euro Premium Return, dar si investitii in titluri de stat si obligatiuni, prin intermediul OTP Obligatiuni, OTP Euro Bond, OTP Dollar Bond si OTP ComodisRO. In prezent, compania deserveste peste 7.300 de investitori, din segmentul de retail si clienti persoane juridice, in zece fonduri deschise de investitii.
OTP Bank Romania, subsidiara a OTP Group, este un furnizor integrat si auto-finantat de servicii financiare. Cu o abordare definita prin responsabilitate, angajament si profesionalism, OTP Bank Romania intelege nevoile clientilor si contextul actual al pietei si este un partener de incredere in furnizarea de servicii financiare. Banca ocupa locul 9 dupa active in clasamentul institutiilor bancare din Romania, din septembrie 2018.
OTP Group aniverseaza anul acesta sapte decenii de activitate, in timp ce subsidiara din Romania marcheaza 15 ani de prezenta de piata locala. Pana astazi, OTP Group a devenit un operator dominant pe piata Europei Centrale si de Est si este considerat un grup bancar important chiar si la scara europeana. Comunitatea de aproximativ 36.000 de angajati deserveste zilnic peste 18,5 milioane de clienti din 9 tari.