RO EN
Košík je prázdný

ORADEA: Fonduri pentru investitii de 70 milioane euro, respectiv 42% din buget

Primarul Ilie Bolojan a sustinut azi o conferinta de presa in care a prezentat principalele aspecte ale proiectul de buget al municipiului Oradea, proiect care urma sa fie supus aprobarii in sedinta Consiliului Local de astazi. Bugetul total estimat al Municipiul Oradea pentru anul 2019 este de 167 milioane euro, din care 90 milioane euro sunt veniturile proprii, iar peste 50 de milioane din acest buget il reprezinta fondurile europene pe care municipalitatea estimeaza ca le va atrage in cursul acestui an.
„Este un buget aparent mare, dar este un buget strans, din cateva motive. Pe de o parte, masurile care au fost adoptate de Guvern, atat la finalul anului 2017 cat si la finalul anului 2018, au facut sa avem o pierdere de venituri consistenta. Fata de 48 de milioane de euro, cat ar fi trebuit sa incasam venituri proprii anul acesta, daca nu s-ar fi intervenit in legislatie de doua ori, anul acesta vom incasa aproximativ 40 de milioane de euro, ceea ce reprezinta impozitul pe venit incasat inainte cu doi ani de zile, deci in 2017. Practic am ramas cu acelasi nivel de venituri, in conditiile in care cresterea de salarii, cresterea numarului de locuri de munca ar fi trebuit sa ne duca la 48 de milioane de euro. Acesti 8 milioane de euro in mod cert au fost un deficit care ne afecteaza investitiile, deci am scazut practic volumul de investitii. In plus, fata de aceasta realitate, avem o crestere de cheltuieli aproape la toate capitolele de cheltuieli de functionare, generate pe de o parte de cresterea de salarii in sistemul public, generata de cresterea pretului la anumite servicii publice, de exemplu pretul electricitatii, ceea ce genereaza cheltuieli suplimentare cu partea de iluminat public, combustibil etc. Acesti doi factori: cresterea de cheltuieli si scaderea de venituri fata de cat ar fi trebuit sa crestem, ne-au facut sa trebuiasca sa facem un buget strans. Cu toate acestea, avand in vedere volumul mare de contracte cu fonduri europene semnate, avem o suma de 42% din buget alocata pentru investitii, ceea ce este un procent foarte bun. Astfel, din tot ceea ce cheltuie Municipiul Oradea, peste 40% se intoarce direct catre cetateni, nu pe cheltuieli de functionare, nu pe cheltuieli sociale, sub forma unor investitii, parte finantate din bugetul local, cea mai mare parte finantata din bani europeni, parte din creditele pe care le avem contractate", a explicat primarul Ilie Bolojan.
Principalele proiecte de investitii din acest an
Principalele proiecte de investitii din acest an derulate de Primaria Municipiului Oradea sunt lucrari de infrastructura de mobilitate urbana, lucrari de pietonalizare in zona centrala, lucrari care vizeaza spitalele, unitatile de invatamant si lucrari pe partea de termoficare.
In ceea ce priveste lucrarile de infrastructura de mobilitate urbana, se vor continua lucrarile la drumul expres pe doua tronsoane. Tronsonul strada Bihorului - strada Veche va beneficia de lucrari de canalizari pluviale, se largeste si se consolideaza strada Bihorului, pana la serpentinele care urca catre Paleu, de unde, pana la giratia de la Real Episcopia se lucreaza la noul drum, care va conecta zona de dealuri cu iesirea din Oradea catre Biharia si cu viitoarea autostrada. Aceste proiecte vor fi finalizate pana la sfarsitul acestui an, a afirmat primarul Ilie Bolojan.
Un alt proiect important este cel de prelungire a liniei de tramvai, lucrarile fiind in derulare in zona Caii Aradului inspre Auchan si Jumbo, urmand ca dupa Sarbatori sa se treaca la lucrari pe Calea Aradului. Aceasta lucrare va permite o conexiune directa a zonei de sud a orasului.
„Ne propunem ca anul acesta sa ducem linia de tramvai de pe Calea Aradului pana pe malul Petei, in asa fel incat lucrarile sa fie in zona respectiva inchise anul acesta", a precizat primarul Ilie Bolojan.
Alte lucrari de mare anvergura care se vor incepe in acest an sunt realizarea unui pasaj subteran pe sub B-dul Magheru si Parcul Traian si largirea Podului Dacia cu inca o banda pe sens, care va fluidiza circulatia tramvaielor si a masinilor.
O alta lucrare care urmeaza a fi inceputa in aceasta vara si realizata intr-un an de zile, este pasajul suprateran pe soseaua de centura, care va permite o circulatie mult mai fluenta in zona, creand un acces suplimentar catre Piata 100 si eliminand pericolele legate de accidente.
Un alt aspect important este si cel de extindere a spatiilor pietonale din zona centrala, anul acesta fiind demarate lucrari pe fonduri europene: pietonalizarea zonei malului stang al Crisului Repede, reabilitarea si pietonalizarea Pietei Ferdinand, care va incepe imediat dupa Sarbatori, pietonalizarea strazilor Aurel Lazar si Libertatii. De asemenea, se lucreaza la realizarea parcarii de pe strada Independentei, lucrarile urmand a fi finalizate la sfarsitul acestui an.
In ceea ce priveste proiectele de sanatate, este in curs de executie extinderea unitatii de primiri urgente la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Oradea, in parteneriat cu Ministerul Sanatatii, printr-un imprumut de la Banca Mondiala. Totodata, in toamna acestui an va incepe reabilitarea termica a celor doua spitale.
Proiectele europene derulate in acest an care vizeaza domeniul educatiei privesc reabilitari termice si de fatade la Scoala Gimnaziala Dacia, Liceul Teoretic Onisifor Ghibu, reabilitarea, modernizarea si echiparea infrastructurii educationale pentru invatamantul profesional la Colegiile Tehnice Traian Vuia si Mihai Viteazul din Oradea, construirea unei Crese si Gradinite in Parcul Industrial, etc.
In partea a doua a anului, conform contractului, vor sosi primele tramvaie noi, care vor inlocui generatia veche de tramvaie care mai sunt in circulatie. Lucrarile pe partea de termoficare cuprind lucrari atat la magistrale si puncte termice, cat si in zona Nufarul in vederea reabilitarii integrale a retelei si trecerea de la punctele termice de cartier la module termice pe fiecare scara de bloc.
„Aceste lucrari importante vor fi o provocare pentru aparatul Primariei Oradea. Sper sa avem cat mai putine disfunctionalitati, dar este o oportunitate importanta pentru oras ca in acesti an sa acceseze sume europene importante si sa faca aceste lucrari", a spus primarul Ilie Bolojan.
In sedinta Consiliului Local de azi a fost aprobat proiectul privind indexarea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2020, tinand cont de rata inflatiei de 4,6% din anul anterior.
„Este o propunere de 4,6%, care incearca practic sa ne conserve cat de cat veniturile, vizavi de cresterea de cheltuieli care a fost generata de masurile economice guvernamentale anul trecut", a spus primarul Ilie Bolojan.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter