RO EN
Košík je prázdný

ARGES: Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti se reabiliteaza cu 78 milioane lei

Cinci dintre marile proiecte ale Consiliului Judetean Arges, cu finantare cu fonduri europene nerambursabile, fonduri guvernamentale - PNDL II sau fonduri proprii ale CJ Arges, vizeaza Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti.
Este vorba de:
1. Consolidarea si reabilitarea Spitalului Judetean de Urgenta Pitesti
2. Extinderea Spitalului Judetean de Urgenta Pitesti, prin construirea unui corp nou
3. Extindere si dotare spatii Unitatea de Primiri Urgente si amenajari incinta Spitalului Judetean de Urgenta Pitesti
4. Extinderea si dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judetean de Urgenta Pitesti
5. Construirea si dotarea unui Centru de Radioterapie, amplasat in incinta S.J.U. Pitesti (Corp N. Balcescu, langa Sectia de Oncologie)
In plus, tot pentru Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti a fost accesat un proiect, in baza caruia vor fi returnati Consiliului Judetean Arges banii investiti in dotarea cu aparatura medicala a acestei unitati. In cazul Spitalului Judetean, este vorba de peste 3,8 milioane lei, sume ce vor fi alocate, in continuare, spitalului, dupa cum a precizat presedintele Consiliului Judetean Arges, Dan Manu.
1. Consolidarea si reabilitarea Spitalului Judetean de Urgenta Pitesti
Valoarea investitiei - 78 de milioane lei (76 de milioane fonduri obtinute prin PNDL II si 2 milioane fonduri de la Consiliul Judetean Arges). Investitia presupune consolidarea a patru corpuri de cladire (actuala cladire a spitalului), recompartimentarea saloanelor, care vor avea 2-3 paturi si grupuri sanitare proprii, respective rezerve cu unu sau doua paturi. De asemenea, va fi schimbat in totalitate mobilierul. Termen de executie al lucrarilor este de 4 ani.
Proiectul se afla in faza de predare catre verificatorul de proiect, urmand a fi transmis ulterior spre analiza Comisiei tehnico-economice a CJ Arges, apoi va ajunge in plenul Consiliului, dupa care va fi demarata procedura de licitatie pentru executie.
2. Extinderea Spitalului Judetean de Urgenta Pitesti, prin construirea unui corp nou S+P+4
Valoarea investitiei - 76 de milioane lei, fonduri de la Consiliul Judetean Arges. Noua cladire va avea subsol, parter si patru etaje. La subsol va fi Anatomia Patologica, adaposturile ALA si spatiile tehnice. La parter vor fi amplasate Sectia de Chirurgie Plastica si Unitatea de Arsi, iar la etajul I - Sectia de Chirurgie Vasculara (cu 25 de paturi, fata de 13 paturi, cate sunt in prezent). La etajul II va fi amplasat Blocul Operator, care va dispune de trei sali aseptice si de una septica. Etajele 3-4 vor fi ocupate de Cardiologie. Legatura cu actuala cladire se va face prin trei punti - la subsol, parter si la etajul 2.
Proiectul tehnic a fost verificat, iar saptamana viitoare va fi depus la Comisia tehnico-economica a CJ Arges, apoi va ajunge in plenul Consiliului, dupa care va fi demarata procedura de licitatie pentru executie.
3 -4. Extindere si dotare spatii Urgenta si si dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judetean de Urgenta Pitesti
Cele doua investitii depasesc valoarea de 24 milioane lei. Ambele proiecte se afla in stadiu de evaluare tehnico-financiara. Proiectele presupun extinderea, reabilitarea, modernizarea si dotarea UPU si a Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judetean de Urgenta Pitesti.
5. Construirea si dotarea unui Centru de Radioterapie, amplasat in incinta S.J.U. Pitesti (Corp N. Balcescu, langa Sectia de Oncologie)
Va fi construita o cladire care va deservi un centru medical de radioterapie pentru tratarea diferitelor tipuri de cancere, precum si urmarirea in timp a evolutiei acestora. In acest sens, noul departament va fi dotat cu urmatoarele tipuri de echipamente:
- 2 sisteme de tip accelerator liniar pentru radioterapie (inclusiv toate sistemele si accesoriile necesare realizarii tratamentului de radioterapie)
- 1 sistem CT - simulator pentru simularea virtuala a planului de tratament pentru radioterapie. Sistemele de tip accelerator liniar sunt destinate radioterapiei pentru tratarea pacientilor cu diferite forme de cancer. Simulatorul Computer Tomograf este un aparat care are aceleasi grade de libertate si o geometrie identica cu aparatul de radioterapie, cu ajutorul caruia se obtin imagini detaliate anatomice care sunt utilizate pentru delimitarea volumului tumoral si a organelor de risc din jur. In acest fel se delimiteaza zona ce urmeaza a fi tratata si se poate stabili cu precizie planul de tratament.
Toate aceste echipamente vor asigura astfel accesul pacientilor la tratamente cat mai performante, la nivelul intregii regiuni, nu doar pentru judetul Arges.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter