RO EN
Košík je prázdný

EUROTEC ROMANIA: Orientare puternica spre piata produselor de lux

Eurotec Romania promoveaza pe piata locala sisteme din aluminiu fabricate de compania Gastaldello Sistemi SpA, din Italia, unul dintre cei mai importanti furnizori europeni de solutii integrate pentru executia de tamplarie si pereti cortina. In ultimii ani, compania locala s-a situat in topul national al distribuitorilor de sisteme din aluminiu, produsele promovate fiind integrate in cadrul unor lucrari reprezentative din Bucuresti si din tara. Pentru a reflecta situatia pe aceasta piata si a oferi detalii referitoare la strategia de dezvoltare pe termen scurt, este prezentata, in continuare, opinia directorului general al firmei.
 
Constantin Mitru, director general Eurotec Romania: "Situatia generala a companiei noastre este caracterizata prin stabilitate. Daca anul trecut consemnam o crestere a vanzarilor cu 34% fata de 2008, in 2010 se poate afirma ca cifra de afaceri se pastreaza la un nivel constant. Trebuie precizat ca - in mod paradoxal - pentru sistemele din aluminiu placat cu lemn cererea este destul de mare, in acest moment furnizand o cantitate importanta de astfel de profile catre compania Astra Roger, pentru finalizarea cartierului rezidential Oxford Gardens (ce include 280 de vile de lux). De altfel, asa cum se observa deja, piata marilor proiecte se afla intr-o perioada de declin evident, in acest moment singura nisa viabila fiind aceea a lucrarilor cu un regim de inaltime de maximum P+3, domeniu deosebit de familiar companiei noastre. Astfel, ne permitem sa abordam cu optimism perioada urmatoare, sperand ca situatia generala se va redresa. Estimarile noastre se bazeaza si de faptul ca se observa deja faptul ca autoritatile guvernementale au inteles necesitatea implicarii ferme in domeniul infrastructurii, ceea ce va duce la crestere semnificativa a gradului de solvabilitate a beneficiarilor. Consideram benefica adoptarea masurii de limitare a cheltuielor publice in sectoare neproductive, investitiile in perioade de criza constituind singura cale de redresare a economiei. Mai ramane ca autoritatile sa se inspire si din masurile de stimulare aplicate de alte guverne din Uniunea Europeana, unde o mare parte a cheltuielilor de reabilitare a tamplariei sunt suportatede stat (in unele situatii, chiar 80% din valoarea facturilor). In ceea ce ne priveste, am hotarat sa punem un accent puternic pe parteneriatele traditionale, incercand chiar o majorare a creditului-furnizor. In ceea ce priveste, insa, colaborarile conjuncturale, incercam sa le evitam sau sa le derulam doar in conditiile efectuarii platii la livrare. De asemenea, pentru conolidarea pozitiei pe piata de profil, am luat decizia extindereii portofoliului de produse, incluzand in oferta sisteme de feronerie si usi metalice de uz industrial". 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter