RO EN
Košík je prázdný

INS: Crestere de 15,9% a cifrei de afaceri din arhitectura in primele 7 luni din 2019

Rulajul specific segmentului economic ce implica activitatile de arhitectura si inginerie, respectiv cele de testari si analiza tehnica (reflectat ca indici valorici) a crescut ca serie ajustata cu +3,4% in iulie 2019 (fata de luna iunie a anului in curs), iar ca serie bruta, datele pentru baza secventiala de raportare indica o diminuare mai putin accentuata (-0,6%), dupa cum reflecta cele mai recente informatii ale Institutului National de Statistica (INS), in cadrul careia datele pentru luna curenta sunt provizorii, iar pentru cea precedenta s-au modificat. De asemenea, trebuie tinut cont si de faptul ca, pentru anul 2017, in cazul acestei cercetari a INS, seria ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de factorul sezonier a fost rectificata, ca urmare a actualizarii anuale a modelelor utilizate pentru ajustarea datelor, rezultand astfel o majorare anuala de +23,8% a indicatorului analizat (ca serie bruta), la data de 31 decembrie 2017, cu anul de referinta 2010. In acelasi timp, la 31 decembrie 2018, datele provizorii pentru cele 12 luni ale anului trecut atesta cresteri de +11,4% pe seria bruta si +10,7% pe cea ajustata, fata de anul 2017. Informatiile respective trebuie reiterate, pentru ca influenteaza si in continuare baza anuala de calcul, utilizata in prezent, mai ales ca noile modificari privind raportarea (implementate in ianuarie 2018, prin schimbarea anului de referinta in 2015 si prin ajustarea directa a seriilor agregate) vor determina cu siguranta inca o revizuire a indicatorilor anuali anuntati anterior. Totodata, in urma rectificarii datelor aferente lunii iunie 2019, fluctuatiile secventiale din iulie se justifica pe alocuri si prin prisma faptului ca baza comparativa s-a modificat intrucatva (+1,8% pe seria bruta pentru iunie a.c. si -3,2% in cazul seriei ajustate - date comparabile cu luna anterioara).
Potrivit documentului intitulat „Cifra de afaceri in serviciile de piata prestate in principal intreprinderilor”, dat publicitatii la 16 septembrie a.c., incasarile societatilor specializate in ramura economica mentionata anterior (exprimate in termeni nominali) au progresat, insa, in iulie 2019, cu +1,4%, ca serie ajustata si cu +1,8% in ceea ce priveste seria bruta, comparativ cu aceeasi luna a anului anterior. In acelasi timp, in intervalul ianuarie-iulie al anului curent, s-a constatat o crestere a rulajului companiilor din bransa fata de aceeasi perioada din 2018, deoarece aprecierea indicelui valoric al cifrei de afaceri a fost de +14%, ca serie bruta, iar pentru seria ajustata s-a raportat o majorare de +15,9%. Mai precis, daca se iau in considerare datele statistice care reflecta evolutia anuala, in perioada cumulata de la inceputul lui 2019, companiile ce presteaza servicii de arhitectura si inginerie au raportat in ianuarie-iulie a.c. o crestere a cifrei de afaceri pe seria bruta, ce a avut o pondere de 114% din nivelul inregistrat in acelasi interval al anului 2018, iar ca indice valoric ajustat in functie de numarul de zile lucratoare si de factorul sezonier, s-a remarcat o cota evaluata la 115,9% in raport cu primele sapte luni din 2018, ce reprezinta un interval luat in considerare ca 100%, astfel incat cresterea reala intre 1 ianuarie si 31 iulie 2019 a fost de +15,9%.
„In termeni nominali, cifra de afaceri din serviciile de piata prestate in principal intreprinderilor, ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de factorul sezonier, in luna iulie 2019, comparativ cu luna precedenta, a crescut pe ansamblu cu +0,7%, iar ca serie bruta, a crescut cu +3,7%, datorita majorarilor consemnate la cifra de afaceri din: activitatile de transporturi (+10,3%) si alte servicii furnizate in principal intreprinderilor (+0,9%), in timp ce diminuari s-au constatat la cifra de afaceri din activitatile de productie cinematografica, video, TV, difuzare si transmitere de programe (-10,4%), din activitatile de servicii informatice si in tehnologia informatiei – sectorul IT (-0,5%) si din activitatile de comunicatii (-0,3%). Pe baze de comparare anuale (iulie 2019, fata de iulie 2018), tot ca serie ajustata, indicatorul respectiv, exprimat in termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu +8,1%, iar ca serie bruta s-a majorat cu +9,5%, aceasta sporire fiind sustinuta de evolutia cifrei de afaceri consemnate la activitatile din segmentul IT (+21,5%), la alte servicii furnizate in principal intreprinderilor (+12,5%), la transporturi (+6,1%) si in comunicatii (+3,1%). Singura scadere s-a raportat la activitatile de productie cinematografica, video, programe de televiziune, difuzare si transmitere de programe – industria media (-9,7%). De asemenea, in perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2019, comparativ cu acelasi interval din 2018, in termeni nominali, cifra de afaceri din serviciile de piata prestate in principal intreprinderilor, tot ca serie ajustata, a crescut pe ansamblu cu +13,5%, iar ca serie bruta, s-a majorat cu +13%, datorita sporirilor inregistrate de cifra de afaceri din: sectorul IT (+23,7%), alte servicii furnizate in principal intreprinderilor (+16,6%), activitatile de transporturi (+9,4%), activitatile de comunicatii (+5,2%) si industria media (+1,3%)”, se mai precizeaza in studiul INS.
***
Potrivit INS, activitatile de arhitectura si inginerie, de testari si analiza tehnica reprezinta un segment agregat la capitolul „alte servicii furnizate in principal intreprinderilor”, dar care – la fel ca alte subdomenii integrate la capitolul respectiv – se analizeaza si separat. Sursa datelor folosite in analiza cifrei de afaceri a unor companii implicate in sectorul tertiar (servicii de piata prestate in principal intreprinderilor) o constituie capitolul intitulat cifra de afaceri (CA) din cercetarea statistica lunara privind indicatorii pe termen scurt in servicii (SERV TS), in conformitate cu diferite regulamente impuse in UE.
Cercetarea statistica este de tip selectiv, tipul de sondaj utilizat si procedeul de extragere a esantionului fiind cele specifice sondajului stratificat cu selectie aleatoare simpla fara revenire in cadrul fiecarui strat, in care variabilele de stratificare sunt reprezentate de activitatea economica si clasa de marime a intreprinderii in functie de numarul de salariati. Datorita necesitatilor privind comparabilitatea rezultatelor pe grupe de activitati omogene, respectiv la nivel de intreprindere, de la o perioada la alta, categoria operatorilor economici cu potential economic ridicat (50 de salariati si peste) se cerceteaza exhaustiv. Baza de selectie a esantionului asigura o reprezentativitate calculata dupa cifra de afaceri de 94,55% din multimea totala a unitatilor active.
Datele se colecteaza de la circa 4.600 de operatori economici cu activitate principala de servicii de piata prestate in principal intreprinderilor, eroarea maxima admisa a estimatiilor fiind de ±3%, la un nivel de incredere de 95%. In fine, cifra de afaceri (exclusiv TVA) reprezinta veniturile totale inregistrate de catre intreprindere in perioada de referinta, provenite atat din activitatea principala, cat si din activitatile secundare exercitate de aceasta, nefiind incluse veniturile rezultate din vanzarea sau transferul de mijloace fixe. Ponderile utilizate la agregare sunt calculate pe baza cifrei de afaceri conform rezultatelor Anchetei Structurale in Intreprinderi din anul de referinta 2015.
Astfel, pentru a evidentia schimbarile din structura economiei, incepand cu publicarea datelor pentru luna de referinta ianuarie 2018, anul de baza utilizat in calculul indicilor, pentru toti indicatorii pe termen scurt a fost modificat din 2010 in 2015. Schimbarea anului de baza presupune si actualizarea sistemului de ponderare, pentru a reflecta modificarile structurale intervenite in activitatile din economia nationala. Aceste modificari au determinat recalcularea si revizuirea corespunzatoare a seriilor de date publicate anterior.
Dupa cum se cunoaste, din 2015, Institutul National de Statistica pune la dispozitia publicului datele sursa pe care se bazeaza elaborarea analizelor proprii cu privire la evolutia cifrei de afaceri din serviciile de piata prestate in principal intreprinderilor. Informatii suplimentare, la www.insse.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter