RO EN
Košík je prázdný

ARCADIS: Comenzile noi duc portofoliul de proiecte la peste 2,8 miliarde euro

Arcadis, cea mai importanta organizatie globala de proiectare si consultanta pentru active naturale si construite, a raportat pentru trimestrul al treilea din 2022 o cerere in continua crestere a clientilor pe segmentul zonelor de afaceri globale (GBA), ceea ce a avut ca rezultat o majorare organica a veniturilor nete de 10,9%. Marja operationala a EBITA a sporit la 10,3%  datorita acestor performante imbunatatite. Veniturile nete au totalizat 740 de milioane de euro, corespunzand unui avans organic cu 10,9%. Cresterea a fost uniforma la nivelul tuturor celor trei divizii, in special rezilienta si mobilitatea fiind extrem de puternice in America de Nord si Marea Britanie. La sfarsitul lunii septembrie 2022, indicatorul de backlog a atins un nivel-record de 2,813 miliarde euro, din care 530 milioane au reprezentat contributia adaugata prin achizitia grupului IBI. Comenzile solide au sustinut, la randul lor, cu 5% acest indicator. Conducerea Arcadis a afirmat ca in intervalul analizat afacerile pe segmentul de rezilienta au continuat sa beneficieze de o cerere crescuta a clientilor pentru consiliere in materie de durabilitate, tranzitie energetica si solutii de adaptare la cerintele de protectie climatica. Pe segmentul imobiliar, au fost castigate contracte importante in America de Nord si Germania, concomitent sporind cererea clientilor industriali si guvernamentali. In fine, mobilitatea a generat castigurile importante date de transportul feroviar din Olanda si de cererea tot mai mare de solutii inteligente de mobilitate din partea administratorilor de de autostrazi si transport public. Arcadis a reusit, de asemenea, progrese semnificative in optimizarea portofoliului si in concentrarea eforturilor pe zonele geografice ce ofera cele mai atractive oportunitati. Astfel s-a renuntat la operatiunile din Singapore si Malaezia, la afacerile de proiectare si inginerie din Hong Kong si Elvetia, precum si la activitatea de restaurare a mediului din Franta. In 2023, urmeaza modelarea unui nou domeniu, ce va fi intitulat „Intelligence”. Obiectivul este acela de consolidare semnificativa a prezentei in America de Nord si Europa, pentru a oferi servicii si solutii complementare clientilor de pe pietele foarte dinamice. Pentru informatii suplimentare, click aici

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter