RO EN
Košík je prázdný

3TI Progetti: "Avem incredere in Romania si o tratam ca pe o piata domestica"

3TI Progetti, companie italiana de inginerie si consultanta in domeniul constructiilor, este implicata in realizarea documentatiilor pentru proiecte majore de infrastructura ce vor fi realizate in Romania, in perioada urmatoare. Printre acestea se afla proiectarea Magistralelor 5 si 6 ale metroului din Bucuresti, supravegherea constructiei liniei de cale ferata de mare viteza Cluj - Oradea - Episcopia Bihor Lotul 1 si Lotul 2, elaborarea DDE si asigurarea de asistenta tehnica pentru A7 Ploiesti - Buzau, dar si proiectarea noului Spital Regional de Urgenta Cluj. Compania este activa in Romania din anul 2013 si a infiintat o sucursala in Bucuresti in 2014, dupa ce a adjudecat primul sau mare contract din Romania, pentru supravegherea constructiei tronsonului feroviar de mare viteza Sighisoara - Coslariu, in cadrul coridorului Pan European 4.
In 2022, cifra de afaceri a grupului 3TI a fost de aproximativ 22 milioane de euro, din care subsidiara din Romania a realizat circa 4,5 milioane de euro. Proiectia pentru 2023 vizeaza un business de 30 de milioane de euro, cu afaceri de aproximativ 8 milioane de euro in Romania.
Interviu cu Giorgia Gunnella, 3TI Senior Partner & International Division Director, specialist cu o experienta profesionala de 15 ani in domeniul de proiectare si constructii.
 
- Cum a evoluat activitatea 3TI Progetti in Romania in 2023 si care sunt perspectivele pentru 2024?
- 3TI si-a inceput experienta in Romania in 2013, infiintand o sucursala in Bucuresti in 2014, odata ce i s-a atribuit prima misiune pentru activitati de supraveghere a tronsonului feroviar de mare viteza Sighisoara - Coslariu, in cadrul coridorului Pan European 4, si a urmarit permanent noi provocari in domeniul transporturilor si infrastructurilor. Din 2014 pana in prezent, contextul economic si al industriei de constructii s-a schimbat in mai multe randuri, de la o crestere semnificativa a pietei, pana la Covid-19 si, apoi, la provocarile pe care le-a adus, imediat, razboiul din Ucraina. 
In prezent suntem foarte activi in Romania si vedem ca exista un plan urias de investitii in tara. Majoritatea proiectelor sunt de anvergura si deosebit de provocatoare pentru companiile locale, context in care mai multe companii internationale sunt invitate sa liciteze pentru noi oportunitati.
 
 
In ceea ce priveste businessul nostru de baza, activitatea din 2023 este caracterizata de proiecte interesante de tip Fidic Galben sau Fidic Rosu, precum si de participarea la licitatii de supraveghere. Pentru viitor, estimam ca oportunitatile din domeniul constructiilor vor creste, datorita disponibilitatii fondurilor europene si investitiilor interne.
Romania este o tara mare, cu o nevoie uriasa de dezvoltare, la nivel general. Cu toate acestea, in unele cazuri am constatat ca bugetele alocate pentru licitatii nu sunt suficiente pentru a indeplini potentialele contracte si, cel mai probabil, acest lucru este strict legat de rata inflatiei, care a inregistrat un impact considerabil imediat dupa razboiul din Ucraina, in principal pentru materialele si produsele din constructii. In cazul in care proiectele nu vor fi relansate cu bugete mai mari, rscul major este ca acestea sa nu poata fi implementate cu succes.
 
- La ce proiecte lucrati in aceasta perioada, in Romania, si ce servicii asigurati?
- In prezent, lucram la unul dintre proiectele strategice de sanatate ale Romaniei, respectiv la dezvoltarea noului Spital Regional de Urgenta Cluj, unde, in calitate de lider de joint-venture, ne ocupam de dezvoltarea completa a activitatilor de proiectare si asistenta tehnica in timpul constructiei. In paralel, finalizam activitatile de proiectare a Magistralei 5 a metroului din Bucuresti, ca lider al unei asocieri de companii internationale si locale si, de curand, am inceput sa lucram la detaliile de proiectare si executie pentru Magistrala 6 a metroului, Lot 1.2, in calitate de proiectant desemnat impreuna cu TPF Inginerie, pentru asocierea ce asigura antreprenoriatul general al acestui tronson, respectiv Gulermak si Somet.
In plus, avem proiecte si in sectorul feroviar, in cadrul caruia desfasuram activitati de supraveghere a liniei de cale ferata de mare viteza Cluj -Oradea - Episcopia Bihor Lotul 1 si Lotul 2.
In sfarsit, pentru a incheia cu proiectele majore in derulare, finalizam activitatile de DDE si asistenta tehnica pentru A7 Ploiesti - Buzau, fiind proiectantul desemnat de Pizzarotti - Retter JV.
 
 
- Care sunt cele mai mari proiecte la care grupul participa, la nivel international?
- La nivel global, avem un portofoliul de proiecte aflate in lucru cu o valoare cumulata de aproximativ 20 de milioane de euro. Cele mai mari proiecte din afara Romaniei in care am fost implicati sunt reprezentate de constructia infrastructurii de metrou din Doha (Qatar), a Aeroportului International Muscat, din Oman, a Liniei de metrou Riyadh, in Arabia Saudita, in dezvoltarea proiectului Rail Baltica Design Review in Regiunea Baltica (Estonia, Lituania, Letonia), in constructia Spitalului Tallin din Estonia, dar si in implementarea contract-cadru F4E, in Franta.
 
- Care sunt directiile viitoare de actiune, pentru dezvoltarea companiei in Romania?
- Este in natura grupului 3TI sa fie suficient de flexibil pentru a se adapta la schimbarile si fluctuatiile continue ale pietei. Cu siguranta Romania este o piata tinta pentru noi si intentionam sa ne consolidam prezenta in tara, consolidand parteneriatele si accesand noi sectoare de business, precum infrastructura de apa si energie, in care avem expertiza internationala, dar pe care nu le-am abordat inca in Romania. Punctele-cheie pentru a atinge noi obiective sunt, astfel: creare de retele de afaceri, angajament, flexibilitate, orientare catre client, impartasire a cunostintelor noastre italiene/ internationale.
 
 
- Care sunt provocarile pe care le intampinati in activitatea din Romania? Cum vedeti problema fortei de munca in constructii si ce masuri considerati necesare pentru a o rezolva pe termen lung?
- Ori de cate ori este abordata o noua tara, apar mai multe provocari, incepand de la reglementarile locale si intelegerea standardelor, pana la barierele lingvistice si diferentele culturale. Romania nu este atat de departe de modul de lucru italian, desi exista diferente. Avem aceeasi origine si, de asemenea, constrangerea lingvistica nu este atat de insurmontabila ca in alte tari vecine. In cazul nostru, am atenuat astfel de constrangeri prin parteneriate cu companii locale de incredere.
Forta de munca in constructii este o problema, extrem de accentuata in perioada actuala dupa Covid, razboiul din Ucraina si inflatia in consecinta. Lipsa de personal este intalnita si in domeniul designului si devine o problema nu doar in Romania, ci si in celelalte tari in care actionam. Reducerea numarului de absolventi si plecarea in tari mai profitabile afecteaza scenariul general de afaceri. Speram ca, odata cu reasezarea geopolitica globala, acest decalaj sa fie rezolvat de salarii echilibrate la nivel european si de asigurarea unui mediu de lucru placut.
 
 
- Care este viziunea dumneavoastra cu privire la evolutia pietei constructiilor din Romania pe termen mediu si lung, din perspectiva noilor programe de finantare nationala si externa?
- Romania este o tara in care nevoile domina piata, o tara mare cu un plan de investitii considerabil pentru intreg domeniul ingineriei atat pe termen mediu, cat si lung. Planurile in vigoare si conditiile locale atrag mai multi jucatori internationali. In prezent, multe tari au un plan interior puternic de investitii si, in majoritatea cazurilor, nu este atat de usor in acest moment sa gasesti sursele si resursele pentru a accesa tari noi. Din partea noastra, avem incredere in Romania si o tratam ca pe o piata domestica. In ansamblu, dezvoltarea unei tari implica un intreg ciclu si, cel mai probabil punctul culminant va fi atins in perioada urmatoare, asa ca este cel mai bine sa ramanem aici astazi pentru a ramane si maine si a fi parte a acestei dezvoltari. Suntem gata sa punem serviciile noastre la dispozitia Romaniei si a cetatenilor sai.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter