RO EN
Košík je prázdný

PSC: Sunt necesari 30.000 de lucratori pentru reabilitarea locuintelor pana in 2020

In vederea implicarii active in sustinerea intereselor nationale si regionale ale constructorilor - unul dintre obiectivele importante fiind promovarea programului de reabilitare termica, ce ar putea reprezenta salvarea multor firme de constructii in aceasta perioada - Patronatul Societatilor din Constructii (PSC) a participat - recent - la o intrunire organizata cu scopul de a inlatura barierele identificate in derularea acestuia. Avand in vedere faptul ca unul din factorii ce perturba desfasurarea, in conditii optime, a planului de reabilitare termica este reprezentat de insuficienta calitate si cantitate a fortei de munca specifice, proiectul Build Up Skills Romania (ROBUST) si-a propus reunirea intr-o platforma comuna a tuturor actorilor importanti din sectorul cladirilor, precum si din cel al educatiei / pregatirii din Romania (reprezentanti ai asociatiilor profesionale / patronale, institutii de invatamant si formare profesionala, autoritati publice de resort) pentru a defini o strategie coerenta / realista si o foaie de parcurs pentru introducerea in pregatirea persoanelor ce lucreaza in domeniul constructiilor a solutiilor energetice inteligente pentru cladiri. Evenimentul s-a adresat membrilor Platformei Nationale de Calificare (PNC), tintind consultarea na?ionala si la nivelul Regiunii 1 (nord-vest si centru), prezentarea raportului preliminar al situatiei actuale la nivel national din punct de vedere al formarii profesionale continue, al performantei energetice, al contributiei necesare pentru a se atinge tintele fixate pentru anul 2020 (Status Quo), precum si validarea decalajelor, a barierelor identificate si  fundamentarea liniilor strategice necesare. In acest sens, filiala din Transilvania a PSC s-a implicat intr-un program national - similar in toate tarile Comunitatii Europene - prin care se urmareste stabilirea necesarului de forta de munca pentru un interval mai mare de timp (intre 10 ani si 15 ani), identificarea meseriilor pentru care sa se creeze programe de educatie a tinerilor / adultilor, precum si pregatirea reglementarilor pentru meserii nou aparute pe piata, in concordanta cu aparitia noilor tehnologii din domeniul eficientei energetice. Conform estimarilor PSC, vor fi necesari 30.000 de oameni calificati doar pentru anveloparea apartamentelor pana in 2020, prognoza fiind efectuata pornind de la suprafata (de aproximativ 8 milioane de locuinte) ce trebuie anvelopata pana la aceasta data si luand in calcul capacitatea companiilor producatoare de sisteme de termoizolare, precum si timpul necesar pentru anveloparea unui singur metru patrat. Informatii suplimentare, la www.psc.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter