RO EN
Košík je prázdný

COPISA CONSTRUCTORA a adjudecat un contract de 185 milioane de lei

Subsidiara autohtona, cu sediul in Capitala, a societatii Copisa Constructora Pirenaica SA (din Barcelona, Spania) va demara, in curand, un proiect de infrastructura rutiera, a carui valoare depaseste 185 milioane de lei. Conform contractului de executie adjudecat, compania - in colaborare cu firmele Chirulli Andrea Impresa Individuale (din Targoviste) si Coremi Inter SA (din Targu Jiu) - va realiza lucrarile de reabilitare a Drumului National 66, ce face legatura intre judetele Gorj si Hunedoara. Astfel, in urmatoarele 24 de luni, pe artera rutiera cu o lungime de 32,5 km dintre localitatile Bumbesti Jiu si Petrosani vor fi efectuate lucrari de modernizare, refacere si constructie a drumului si podurilor rutiere din zona cuprinsa intre km 93+500 si km 126+000. Pentru efectuarea acestei lucrari au depus oferte mai multe consortii de firme, doar 11 din cele 15 documentatii primite fiind considerate admisibile de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, in calitate de autoritate contractanta. Printre asocierile de firme interesate de realizarea obiectivului de investitii se afla Hidroconstructia/Secol, Tirrena Scavi/Unieco Societa Cooperativa, Tancrad/Polimex-Mostostal/Antrepriza de Constructii Montaj Alpha Grup, Hochtief/Delta ACM, Constructii Erbasu/Construcciones y Obras Llorente, Aktor/Dimar, Dopstrastav/Euroconstruct Trading '98/C&I Euroconstruct, precum si Azvi, Porr Bau, Bilfinger Berger Bau Gesellschaft si Corsan Corviam Construccion, in calitate de ofertanti independenti. Proiectul este finantat din fonduri de la Banca Europeana de Investitii, precum si din surse de la bugetul de stat. Societatea Copisa Constructora Pirenaica SA, in parteneriat cu Conforest SA si Geo Arc, este implicata - in prezent - in licitatia pentru constructia pistei (cu o lungime de peste 2.800 metri) aeroportului din Ghimbav (judetul Brasov). De asemenea, din cel de-al doilea semestru a.c., firma (impreuna cu Puentes Y Calzadas Infraestructuras si 2 Invest) a demarat lucrarile de reabilitare a statiei de cale ferata din municipiul Bistrita, cu o durata de executie de 17 luni. Compania activeaza pe piata constructiilor din mai multe domenii, fiind specializata in executia lucrarilor de infrastructura rutiera / feroviara, precum si a celor din diguri sau piste de decolare-aterizare. Informatii suplimentare, la www.grupocopisa.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter