RO EN
Košík je prázdný

JLL: Volumul investitiilor imobiliare poate ajunge la un miliard euro in anul 2022

Volumul investitiilor imobiliare pentru Romania, in trimestrul II din 2022, este estimat la aproximativ 257,4 milioane de euro, de aproape patru ori mai mare decat cel inregistrat in trimestrul anterior, releva datele cuprinse in Bucharest City Report Q2 2022, publicat de o companie de consultanta imobiliara.
Consultantii JLL estimeaza ca, pana la sfarsitul acestui an, volumul investitiilor imobiliare ar trebui sa ajunga la valoarea de un miliard de euro.
La nivelul primelor sase luni ale anului in curs, investitiile totale au atins valoarea de 326 milioane de euro, aproape la fel ca in perioada similara din 2021.
Pe piata de birouri, semestrul I din 2022 a marcat o crestere cu 10% a cererii brute, in Bucuresti, fata de acelasi interval din anul anterior, pana la 134.600 mp. Cu toate acestea, absorbtia neta a crescut la 82.300 mp in perioada respectiva, cu 70% fata de S1 2021.
La nivel de chirii, trimestrul secund din acest an a marcat o crestere in Capitala, de la 18,5 euro/mp/luna, la 19 euro mp/luna.
Potrivit sursei citate, pana la finele acestui an, peste 150.000 mp vor fi adaugati stocului de retail, iar stocul industrial ar trebui sa ajunga la peste 6,3 milioane mp.
"In luna mai 2022, vanzarile in retail au crescut cu 6,2% fata de anul precedent, dupa ridicarea starii de alerta si a tuturor restrictiilor legate de pandemie la 9 martie, ceea ce reprezinta o evolutie incurajatoare pentru piata. In T2 2022, doar 16.800 mp au fost finalizati in doua proiecte majore de retail, ambele in orase regionale. Aceasta este, totusi, cu 40% peste livrarile modeste din T2 2021. Chiriile centrelor comerciale prime au crescut in T2 2022, dar acest lucru se datoreaza in principal indexarii. Avand in vedere cresterea inflatiei, cresterea preturilor la energie si a costurilor cu taxele de servicii, acest lucru va afecta capacitatea si dorinta retailerilor de a plati chirii mai mari. Prin urmare, estimam o oportunitate de crestere limitata pentru chirii in 2022, urmand ca cererea sa se consolideze in 2023. Se asteapta ca oferta sa se accelereze in a doua jumatate a anului, adaugand peste 150.000 mp la stocul modern. In general, volumul de livrari noi in 2022 ar putea ajunge la 184.100 mp, cu 73% peste 2021, concentrat in principal in parcurile de retail din orasele medii si mici", se noteaza in raportul de specialitate.
In ceea ce priveste piata industriala din Romania, cererea bruta a ajuns la 188.400 mp, in al doilea trimestru al anului in curs, cu 34% sub trimestrul anterior, dar cu 40% peste T2 din 2021. Pentru perioada primelor sase luni, preluarea bruta a totalizat 472.700 mp, in crestere cu 19% fata de semestrul similar din 2021.
Nivelul tranzactiilor de unitati noi, in T2 din 2022, s-a situat la 8.350 de unitati pentru Bucuresti si la 1.450 de unitati pentru judetul Ilfov, in crestere cu 3,8% fata de trimestrul anterior. Pe ansamblu, al doilea trimestru al anului a marcat o crestere de 16% fata de T2 2021 si un volum dublu comparativ cu datele din T2 2020.
De asemenea, oferta rezidentiala pentru Bucuresti - Ilfov a crescut cu aproximativ 6.250 de unitati noi, in perioada analizata, din care 3.460 de unitati noi in Capitala, respectiv 2.790 de unitati noi in Ilfov. Pana la finalul anului, JLL preconizeaza o oferta totala de 17.925 de unitati pentru regiunea mentionata.
Preturile rezidentiale au inregistrat o crestere de 4% in trimestrul II al acestui an fata de intervalul anterior, cu o medie de 1.720 euro/mp.
JLL este o companie Fortune 500, activa in domeniul serviciilor profesionale, specializata in gestionarea proprietatilor imobiliare si a investitiilor. Veniturile anuale ale companiei se ridica la 19,4 miliarde de dolari, cu operatiuni in peste 80 de tari si o forta de munca globala de 102.000 de angajati, la 30 iunie 2022.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter