RO EN
Košík je prázdný

RUSIA: Constructiile rezidentiale sunt impulsionate de creditele ipotecare acordate

Asociatia Est-Europeana pentru Previziuni in Constructii (Eastern European Construction Forecasting Association - EEFCA, aflata sub egida BUILDECON) a dat recent publicitatii o analiza succinta a pietei de constructii rezidentiale din Federatia Rusa, segmentul respectiv fiind cel mai dinamic, in ultimul timp, in detrimentul lucrarilor de infrastructura si al celor efectuate la imobile nerezidentiale, pe fondul impulsului dat de cresterea cererii, ca urmare a contractarii pe scara tot mai larga, de catre populatie, a creditelor ipotecare.
„Segmentul de constructii rezidentiale din Federatia Rusa a devenit - si va fi mult timp de acum inainte - forta motrice a intregii piete, ca urmare a cererii solide, pe fondul efortului populatiei de a-si imbunatati conditiile de locuit, prin contractarea de credite ipotecare. In perioada anilor 2015-2017, a avut loc o scadere semnificativa a veniturilor si puterii de economisire a populatiei, astfel incat apelarea la credite ipotecare a devenit aproape singurul mijloc de achizitie a unei locuinte noi. In prima parte a anului 2018, volumul creditelor ipotecare acordate de institutiile bancare a crescut cu +68%, iar cota acestora in tranzactiile imobiliare a atins un prag-record, de 54% din total”, a declarat Andrei Vakulenko, cercetator in cadrul EECFA Rusia, MACON Realty Group.
In consecinta, dupa cum se observa intr-o serie de diagrame ale asociatiei, potrivit serviciului statistic federal din Rusia, actualmente, stocul de locuinte construite este de aproape 3,4 milioane metri patrati, putin peste 23 mp/persoana in termeni de populatie rezidenta permanent (circa 146,9 milioane de persoane, la 1 ianuarie 2018). Acest nivel este redus in comparatie cu statele dezvoltate ale lumii (39 mp/persoana in Franta si Germania, 70 mp/persoana in SUA, 76 mp/persoana in Canada etc.). „Conditiile minime de confort sunt atinse de la cel putin 30 mp/persoana, asa cum arata si standardele sociale ale ONU, ceea ce reprezinta, de altfel, tinta programelor de constructie a locuintelor din Federatia Rusa. Pentru a asigura acest standard, pornind de la premisa ca populatia se mentine la nivelul estimat anterior, este nevoie sa se construiasca locuinte suplimentare cu o suprafata de un milion de metri patrati. Astfel, tocmai gradul redus de asigurare a cerintelor de locuire garanteaza ca nivelul cererii de spatii rezidentiale noi va fi optim pe termen lung. Peste 12 milioane de familii din Rusia au in plan sa cumpere o locuinta in urmatorii cinci ani, reprezentand o cerere potentiala de 665 milioane de metri patrati, dar aceasta cerere nu poate fi indeplinita daca nu se construiesc locuinte la preturi accesibile si, intrucat veniturile populatiei sunt reduse, iar pretul mediu de cumparare a unei unitati locative nu s-a modificat in ultimii ani, totul depinde de accesibilitatea creditului ipotecar. Intre 2004 si 2017, peste 7 milioane de familii au cumparat locuinte cu credit ipotecar, iar in 2017, pe fondul interventiei guvernamentale si ca urmare a unui program de sustinere (prin subventionarea unei parti a dobanzii) a acestui instrument financiar, au fost emise un milion de imprumuturi ipotecare, in valoare de peste 2.000 de miliarde ruble (circa 30,2 miliarde USD)”, dupa cum noteaza Andrei Vakulenko. Pentru a vizualiza diagramele analizate de expertul EECFA, click aici si aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter