RO EN
Košík je prázdný

Crosspoint: Cererea de birouri s-a concentrat in zona de nord a Capitalei, in S1

Activitatea totala pe piata de inchirieri de spatii de birouri din capitala a fost, in primele sase luni ale acestui an, de peste 169.000 mp, un avans de 12% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, conform analizei Crosspoint Real Estate, asociat international al Savills in Romania.
Desi piata de birouri trece printr-o perioada plina de provocari, de la adoptarea in masa a sistemului hibrid de lucru pana la cresteri semnificative ale costurilor, ca urmare a presiunii inflationiste, dupa un prim trimestru care indica un declin in cererea de spatii de birouri, interesul chiriasilor pare sa fi crescut. Cu o proportie relativ egala intre reinnoiri, renegocieri, subinchirieri si noi inchirieri (48% versus 52%), cererea de spatii de birouri s-a concentrat in semestrul I in partea de nord a capitalei. Astfel, zonele Pipera, Floreasca, Barbu Vacarescu au inregistrat o proportie de 53% din volumul total al inchirierilor, fiind urmate de centrul orasului (18%) si zona de centru-vest (15%). Cresterea cererii s-a reflectat si in suprafata medie inchiriata, care scazuse sub 1.000 mp la inceputul anului si care acum, a crescut pana la aproape 1.400 mp.
“Desi piata pare sa se fi adaptat la ritmul incetinit de crestere a cererii din ultimii ani, livrarile pentru urmatoarele 18 luni fiind limitate, rata de neocupare ramane ridicata, la peste 12%. Daca luam in calcul si spatiile disponibile pentru subinchiriere sau spatiile care urmeaza sa devina vacante dupa restrangerea activitatii unor chiriasi importanti, in cazul in care ritmul cererii se va mentine constant in perioada urmatoare, rata de neocupare va putea reveni la nivelul pre-pandemic abia dupa a doua jumatate a anului viitor. Acest context creeaza insa oportunitati pentru chiriasii mici, care pot accesa spatii gata amenajate, la standarde superioare, in cladiri moderne localizate in hub-uri de birouri consacrate.”, declara Daniel Mitu, Senior Account Manager Office Agency, Crosspoint Real Estate.
In pofida schimbarilor din ultimii ani, cererea predominanta a continuat sa vina din partea sectorului IT&C (37%), urmat de sectorul energetic si industrial, cu o pondere de 25% din volumul total al inchirierilor in primul semestru din 2023.
Dupa o usoara crestere in 2022, de aproximativ 5%, nivelul chiriilor pentru spatii de birouri in Bucuresti a ramas constant in primele sase luni ale anului 2023, cele mai mari chirii pentru produsele prime aflate in zona CBD (Piata Victoriei, Aviatorilor, Piata Charles de Gaulle) mentinandu-se la 19,5-20€/mp.
In ceea ce priveste livrarea de cladiri de birouri noi, in primul semestru s-au livrat patru din cele cinci proiecte anuntate pentru acest an: faza a II-a pentru One Cotroceni Park, U Center si @Expo si cladirea de birouri Muse, cu o suprafata inchiriabila totala de 102.450 mp. Astfel, in Bucuresti, stocul total de birouri a atins 3,85 milioane mp la finalul lunii iunie a acestui an.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter