RO EN
Košík je prázdný

Colliers: Piata industriala si de logistica ramane cel mai dinamic sector imobiliar

Stocul modern de spatii industriale si logistice din Romania a ajuns la 6,3 milioane de metri patrati anul trecut, ceea ce reprezinta a treia cea mai mare piata I&L in 12 dintre cele mai mari economii din zona Europei Centrale si de Est, iar dezvoltatorii au in constructie inca 650.000 de metri patrati de spatii moderne, potrivit raportului “ExCEEding Borders: Manufacturing and Warehousing sector in CEE-12” publicat de Colliers. Dincolo de oferta inca insuficienta pe care o are Romania in comparatie cu cresterea rapida a economiei din ultimul deceniu, consultantii Colliers pun evolutia solida a pietei din perioada recenta si pe seama faptului ca Romania este vazuta tot mai des ca un centru regional de distributie de catre companiile care vizeaza partea de sud-est a Europei, unele vizand chiar o regiune geografica mai mare. Tendinta de reshoring incepe, de asemenea, sa genereze o cerere vizibila.
Bucurestiul si alte regiuni cu industrie puternica, precum judete din Transilvania, Prahova sau Dolj, reprezinta cea mai mare parte a stocului modern de spatii industriale si logistice (I&L) din Romania. Cresterea rapida a oraselor regionale din ultimul deceniu, cu o dinamica favorabila a pietei muncii care a alimentat consumul in aceste orase, a facut loc unor oportunitati mai numeroase si in alte parti ale tarii. In alte tari cu o economie regionala dezvoltata si unde distantele geografice sunt mai mari, ponderea Capitalei este mult mai mica pe piata de spatii industriale. De exemplu, Varsovia reprezinta mai putin de un sfert din stocul total de depozite moderne din Polonia, in timp ce Praga reprezinta o treime din stocul din Cehia. Bucurestiul are o pondere similara in total economie cu Praga si Varsovia – spre un sfert din total, dar stocul de spatii industrial si logistice din preajma capitalei Romaniei reprezinta mai mult de jumatate din total.
„Oferta oarecum insuficienta permite ca stocul de spatii industriale si logistice sa creasca in mod sustenabil cu aproximativ 10% pe an pe termen mai lung, presupunand ca nu vor exista schimbari majore pe plan economic, desi sunt posibile si probabile cresteri mai rapide in anumiti ani. In timp ce costurile cu forta de munca ofera o perspectiva atractiva, imaginea Romaniei a suferit din cauza infrastructurii slabe in comparatie cu cea a tarilor mari din regiune, dar situatia se va imbunatati daca autoritatile vor continua sa se concentreze pe investitiile actuale. Daca ne uitam la sectorul manufacturier, produsele petroliere raman cel mai mare sector de productie al tarii, iar urmatoarele sectoare sunt toate legate de industria auto, indiferent ca vorbim de fabricarea propriu-zisa a masinilor, de electronice pentru masini sau de diverse piese auto. Alte sectoare importante sunt productia de alimente, mobila si electrocasnice. Din punct de vedere istoric, cele mai multe facilitati de productie apartin proprietarilor, iar companiile care desfasoara activitati din zona industriei usoare cauta sa inchirieze depozite pentru astfel de operatiuni”, explica Victor Cosconel, Head of Leasing | Office & Industrial Agencies la Colliers.
Daca am aduna diversele sectoare, atunci in mod clar cel mai mare domeniu industrial ar fi cel auto. Acesta reprezinta cel putin un sfert din productia industriala a tarii, cu doi mari producatori de automobile (Dacia si Ford) prezenti in Romania, plus o serie de producatori de piese auto care livreaza tipuri distincte de produse specializate pentru anumite categorii de masini asamblate atat pe plan local, cat si in alte parti ale Europei. Majoritatea unitatilor de productie sunt concentrate in cateva zone ale tarii, in principal in jurul oraselor Ploiesti, Pitesti si Craiova, precum si in mai multe parti ale Transilvaniei. Pastrand registrul, compania belgiana Avesta Battery and Energy Engineering (ABEE) a anuntat recent constructia unei fabrici de baterii pentru retelele electrice in zona Galati, cu o investitie de 1,4 miliarde de euro, fiind una dintre cele mai mari investitii greenfield din istoria tarii.
Rata de neocupare pentru spatiile de depozitare premium a ramas la nivel de o singura cifra, in jurul valorii de 6% in medie, ceea ce este usor peste media din ECE-12, iar chiriile pentru spatiile de depozitare clasa A din Romania au crescut usor, undeva intre 4 si 4,5 euro pe metru patrat la finalul anului trecut, dar continua sa fie unul dintre cele mai scazute niveluri din ECE-12, din cauza concurentei puternice in zona ofertei. Totusi, se pare ca lucrurile se schimba usor-usor, astfel ca in la mijlocul lui 2023, chiar si o chirie de 4,5 euro pe metru patrat a ajuns sa para scazuta in zonele cu o oferta redusa pentru un spatiu industrial de buna calitate.
„Desi socul preturilor la energie s-a atenuat, operatorii de pe piata locala de I&L continua sa fie interesati de imbunatatirea eficientei energetice, deoarece cresterea costurilor pe termen scurt este vazuta ca fiind compensata in mod clar de castigurile pe termen lung. De remarcat ca datorita statutului de membru al UE si a numarului mare de companii internationale chiriase, accentul pe teme ESG este, fara indoiala, mai mult sau mai putin comparabil cu cel al altor tari occidentale. Implementarea practicilor durabile in depozite si in unitatile de productie este esentiala pentru reducerea efectelor asupra mediului, realizarea de economii de costuri, asigurarea conformitatii cu standardele de reglementare, imbunatatirea reputatiei, gestionarea riscurilor si valorificarea oportunitatilor de piata. Prin integrarea sustenabilitatii in operatiunile lor, companiile pot contribui la un viitor mai sustenabil, obtinand in acelasi timp un avantaj competitiv pe piata”, explica Oana Stamatin, Chief Officer pentru ESG in cadrul Colliers pentru Romania si ECE.
Stocul total de I&L pentru regiunea ECE-12 a crescut la peste 65 de milioane de metri patrati, cu 25 de milioane de metri patrati situati in interiorul si in jurul celor 12 piete de capital. Polonia mentine cea mai mare piata I&L si se apropie de pragul de 30 de milioane de metri patrati. Recentul raport “ExCEEding Borders: Manufacturing and Warehousing sector in CEE-12”, publicat de Colliers, indica faptul ca cererea pentru sectorul I&L din ultimii ani a fost sustinuta in principal de sectoarele 3PL, retail si distributie, urmate de productia usoara, industria auto si FMCG.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter