RO EN
Košík je prázdný

CPA: Evaluari pesimiste pentru sectorul comercial si de birouri britanic

Construction Products Association (CPA) a emis recent estimarile valabile pentru evolutia pietei constructiilor din Marea Britanie, conform carora in ultima parte din acest an situatia va fi similara celei din perioada de raportare, iar pentru inceputul lui 2019 cresterea se va situa la numai 0,6% - net inferioara nivelului de 2,3%, prognozat anterior. Pesimismul este dictat in principal de incertitudinile procesului politico-economic de negociere generic denumit Brexit, precum si de intarzierile consemnate de anumite proiecte de infrastructura. Totusi, in pofida slabiciunilor evidente remarcate de experti, piata privata a constructiilor rezidentiale continua sa se plaseze pe un trend pozitiv si sa-si consolideze pozitia de sector-cheie pentru intreaga industrie - pozitie sustinuta inclusiv de noua schema guvernamentala de sustinere a cererii, care ofera avantaje cumparatorilor ce realizeaza pentru prima data o astfel de achizitie. In ultimele 12 luni, imprumuturile pentru astfel de operatiuni au finantat aproximativ o treime din vanzarile realizate in domeniu, sustinand cererea din zona centrala si de nord a insulei, care a compensat, astfel, diminuarile din Londra si regiunea de Sud-Est. In conditiile date, rezultatele sectorului sunt prognozate sa sporeasca cu aproximativ 5% in acest an si cu 2% in 2019. Desigur, estimarile respective au fost realizate pornind de la presupunerea ca programele publice actuale de subventionare vor continua pana dincolo de 2021, in lipsa unei astfel de garantii existand o probabilitate destul de ridicata ca inclusiv in acest domeniu 2019 sa coincida cu inceperea unei perioade de regres. In ceea ce priveste impactul Brexit, cei mai multi analisti considera ca acesta va afecta in mod direct si puternic afacerile din sectorul comercial, inclusiv pe cele din domeniul cladirilor de birouri. Investitorii deja semnaleaza faptul ca nesiguranta generata de negocierile actuale este prea mare pentru a justifica alocarea de fonduri substantiale pentru constructia de noi arii pentru inchiriere, in conditiile in care sumele respective se amortizeaza in perioade destul de lungi. In acest context, sunt justificate evaluarile conform carora domeniul va consemna o diminuare de 10% in 2018, urmata de o alta in cuantum de 20% in anul urmator. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter