RO EN
Košík je prázdný

CONCEFA SA executa contracte pentru CFR si lucrari in regim de subantrepriza

In pofida imposibilitatii de a participa la licitatii, din cauza insolventei deschise in cursul anului trecut, societatea Concefa SA (din Sibiu) executa, in prezent, doua lucrari al caror beneficiar este Compania Nationala de Cai Ferate „CFR” SA, unul dintre acestea fiind contractat in regim de subantrepriza. Acest proiectul, al carui antreprenor general este compania Tunele SA (din Brasov), vizeaza constructia si dotarea suprastructurii liniilor de cale ferata ce fac parte din proiectul de refacere a tunelului Filesti (fir I dreapta), aflat pe ruta Bucuresti - Galati. Valoarea totala a obiectivului de investitii depaseste 23,9 milioane de lei, din care, prin acordul de subcontractare incheiat cu Tunele SA, societatii Concefa ii revin 4,22 milioane de lei. Proiectul va trebui finalizat pana la finele lunii iulie a.c. O alta lucrare in care firma s-a implicat - in calitate de antreprenor general - prevede modernizarea, pana in luna februarie 2014, a statiei de cale ferata din municipiul Ramnicu Valcea, a carui valoare depaseste 20,8 milioane de lei. „Societatea noastra urmareste achitarea datoriilor si reducerea costurilor, prin scoaterea la vanzare, prin licitatie, a unei parti a activelor «non core business», in valoare de 1,57 milioane de euro, constand in terenuri si cladiri ce nu deservesc direct obiectului de activitate. Sumele ce vor fi incasate in urma valorificarii acestora, aflate in prezent in garantia anumitor creditori, vor fi distribuite catre acestia, conform prevederilor legale, in vederea diminuarii creantelor. Destinatia fondurilor incasate din valorificarea activelor libere de sarcini va fi aprobata in cadrul adunarii generale a creditorilor, raportat la strategia de reorganizare ce va fi propusa. Inclusiv anul trecut au fost adoptate o serie de masuri de reducere a costurilor cu angajatii (s-au disponibilizat 148 de lucratori), sistemele de leasing deschise, precum si a celor operationale, acest proces aflandu-se inca in desfasurare”, a declarat Maria Catrina, director economic al Concefa.
***
Anul trecut, compania a raportat incasari de 22,7 milioane de lei, fiind inregistrat un declin puternic (-70%) fata de veniturile din anul 2011, cand acestea au totalizat 85 milioane de lei. In acelasi interval, pierderea s-a mentinut la un nivel apropiat de cel anterior de referinta, respectiv la circa 53 milioane de lei. Informatii suplimentare, la www.concefa.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter