RO EN
Košík je prázdný

COLLIERS: Investitii imobiliare estimate la circa un miliard de euro, in 2022

Prima jumatate a lui 2022 s-a incheiat cu investitii imobiliare in valoare totala de 336 milioane de euro in Romania, cu aproximativ 13% peste nivelul din primul semestru al anului trecut, tranzactiile in segmentul birourilor reprezentand aproape 63% din volum, potrivit raportului de piata al Colliers pentru primul semestru al anului 2022. In conditiile in care, in ciuda contextului oarecum incert al economiei mondiale, o serie de tranzactii mari, aflate in diverse stadii, sunt inca in curs de derulare, anul s-ar putea incheia cu un volum total apropiat sau chiar mai mare de 1 miliard de euro.
Cea mai mare tranzactie din prima jumatate a anului a fost achizitionarea de catre S IMMO a Portland Trust EXPO Business Park, un proiect de birouri nou dezvoltat in partea de nord a Bucurestiului, cu peste 110 milioane de euro. Aceasta este si cea de-a cincea tranzactie cu noua cifre finalizata pe piata locala in cei doi ani si jumatate de la inceputul pandemiei, ceea ce este mai mult sau mai putin comparabil cu numarul de tranzactii mari finalizate in anii anteriori, subliniind atat atractivitatea, cat si importanta in crestere a pietei locale de investitii. Printre alte tranzactii notabile se numara si achizitia METAV Business Park, un proiect mixt in interiorul orasului Bucuresti, de catre Alinso Group, dar si vanzarea Speedwell Record Park, un proiect de birouri din Cluj-Napoca, catre AYA Properties Fund, pentru 35 de milioane de euro.
Consultantii Colliers remarca faptul ca, in timp ce marii investitori institutionali vor continua sa dirijeze piata si sa genereze cea mai mare parte a activitatii, se observa si o atentie din ce in ce mai mare din partea potentialilor investitori pentru active care necesita investitii pentru a deveni competitive. Pe viitor, piata va asista probabil la o crestere a acestui tip de tranzactii, in special pe fondul incetinirii cresterii economice si al cresterii ratelor dobanzilor.
„Uitandu-ne la activitatea investitorilor pe piata din Romania din ultimii ani, observam intr-o anumita masura un echilibru intre tranzactiile realizate de investitori noi, respectiv investitori recurenti. In momentul de fata, investitorii continua sa manifeste un interes sanatos pentru activele locale si, chiar daca unii nu au apasat inca pe acceleratie, Romania ramane pe radarul lor”, spune Robert Miklo, Director Investment Services la Colliers.
Cu toate acestea, investitorii internationali raman precauti cu privire la evolutiile din economia globala, cu precadere in ceea ce priveste costul riscului si inflatia. Deocamdata, aceste evolutii nu au avut inca un impact semnificativ asupra activitatii locale, dar, la fel ca in cazul oricarei piete imobiliare, mediul investitional se bazeaza intr-o anumita masura pe momentum, iar daca lucrurile nu se imbunatatesc curand, consultantii Colliers se asteapta ca o parte din tendinta negativa sa se transmita.
Birourile au ramas cea mai dinamica clasa de active, atragand tranzactii in valoare de 63% din volumul total in prima jumatate a anului 2022, retailul a generat aproximativ 16% din cifra de afaceri, iar I&L - 14%. Hotelurile au o contributie mica, restul tranzactiilor completand topul pana la 100%. Totodata, optiunile de finantare raman numeroase pentru sectorul imobiliar, cu marje mai mult sau mai putin neschimbate de catre bancile locale, in pofida contextului oarecum subred.
„O proprietate generatoare de venit, cum ar fi un proiect de birouri sau unul industrial, in functie de investitor, poate primi o marja de creditare in jur de 250 de puncte de baza atunci cand se cauta un imprumut. Acest lucru subliniaza doua aspecte: increderea pe termen lung pe care bancile o au in activele locale, si perceptia ca, chiar si in cazul unei corectii, preturile nu sunt supraevaluate, nefiind necesara o ajustare profunda. In alta ordine de idei, 2022 pare sa fie un an exceptional pentru piata locala de investitii in ceea ce priveste activitatea generala, dar perspectivele pentru 2023 sunt provocatoare si depind in mare masura de ceea ce se va intampla pe pietele financiare globale in trimestrele urmatoare", conchide Anca Merdescu, Associate Director Investment Services.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter