RO EN
Košík je prázdný

C&W Echinox: Cererea de spatii industriale a crescut cu 50% in primul semestru

In primul semestru al anului curent au fost inchiriate spatii logistice si industriale cu o suprafata cumulata de 542.000 de metri patrati, in crestere cu 50% fata de perioada similara a anului precedent, potrivit datelor firmei de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Echinox. Volumul tranzactionat in al doilea trimestru a fost aproximativ 240.000 de metri patrati, care s-a adaugat la cei peste 300.000 de metri patrati inchiriati in primele trei luni ale anului.
La jumatatea anului, 86% din suprafata tranzactionata a fost reprezentata de contracte noi si de proiecte de relocare, restul de 14% rezultand din reinnoirile de contracte. Bucurestiul a atras peste 54% din volumul tranzactionat, o activitate importanta fiind observata si in Ploiesti (16% din volumul tranzactionat), Timisoara (6%) si Cluj (3%). Cea mai mare tranzactie inregistrata in al doilea trimestru apartine retailerului online Modivo /epantofi.ro, cu 53.000 metri patrati in WDP Park Stefanesti, reprezentand o extindere de 37.000 metri patrati si reinnoirea contractului pentru cei 16.000 metri patrati pe care ii ocupa deja in proiect.
De altfel, cererea a fost determinata in principal de companiile de retail si e-commerce (28% din suprafata inchiriata in Q2), de cele de logistica si distributie (11%) si din domeniul auto (5%).
In al doilea trimestru activitatea de dezvoltare si-a incetinit ritmul, fiind livrate proiecte cu un total de 96.000 metri patrati, ducand volumul ofertei noi la 296.000 metri patrati la finalul primelor sase luni din an. Cele mai importante livrari au fost reprezentate de noul depozit A&D Pharma cu o suprafata de 35.000 mp din cadrul CTPark Mogosoaia, alaturi de o noua faza de 19.000 metri patrati a Timisoara Industrial Park livrat de Globalworth - Global Vision.
Stocul de spatii industriale si logistice moderne a depasit 5,9 milioane de metri patrati la nivel national, si avand in vedere planurile dezvoltatorilor, va depasi pragul de 6 milioane de metri patrati pana la finalul anului. Aproape 3 milioane de metri patrati sunt in proiecte aflate in jurul Bucurestiului, in timp ce Timisoara (583.000 metri patrati), Cluj-Napoca (412.000 metri patrati) si Ploiesti (370.000 metri patrati) sunt principalele hub-uri logistice regionale.
Andrei Brinzea, Partner, Land & Industrial Agency, Cushman & Wakefield Echinox: „Piata logistica si industriala continua sa aiba o evolutie echilibrata din punct de vedere al cererii si al ofertei, astfel ca in al doilea trimestru al anului am vazut o scadere a ratei de neocupare la sub 4%, un nivel minim record al ultimelor cinci trimestre. A doua jumatate a anului sta sub semnul presiunilor inflationiste, dar si a cresterii costului constructiilor noi, existand insa premisele ca piata sa atinga cel putin nivelul din 2021 din punct de vedere al cererii de spatii inchiriate.”
In prezent, dezvoltatorii au in constructie spatii noi cu o suprafata cumulata de aproape 600.000 de metri patrati, iar Bucurestiul ramane cea mai activa piata, cu proiecte de peste 300.000 de metri patrati in constructie, dezvoltatorii fiind de asemenea activi in Oradea, Cluj sau Timisoara.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter