Conducerea companiei de constructii BTDConstruct & Ambient mizeaza pe o stabilizare a cifrei de afaceri din 2023 la un nivel similar celui de 445 milioane de lei realizat anul trecut, in contextul in care societatea a intrat intr-o perioada de consolidare a businessului, dupa mai multi ani de crestere sustinuta. Razvan Parvulescu, Head of Business Development in cadrul companiei, este optimist referitor la activitatea din 2024, estimand o dinamica mai buna in domeniul constructiilor civile, in special in sectorul privat, dar si mentinerea pe un trend ascendent a proiectelor finantate din fonduri publice, acesta ramanand principalul vector de crestere a pietei de constructii. In aceasta perioada, BTDConstruct & Ambient lucreaza la extensia Promenada Mall, la faza a treia a ansamblului rezidential Dimri Residence, la constructia UP-site si H Stirbei Palace, la care se adauga un proiect de extindere a retelei de distributie a gazelor naturale in zona de sud a tarii. Valoarea totala a portofoliului de proiecte active depaseste 200 de milioane de euro.
- Cum a evoluat activitatea de constructii in 2023 si cum credeti ca se va dezvolta aceasta in 2024 si in perspectiva?
- Desi contextul macro economic de anul acesta a fost marcat de noi evolutii nefavorabile, industria constructiilor a continuat sa inregistreze un avans fata de anul precedent, pe fondul unui volum considerabil de lucrari pe segmentul public, care, de altfel, va continua sa consolideze piata in urmatorii 3-4 ani. Chiar daca investitiile private au cunoscut o scadere simtitoare in acest interval, ma refer in special la sectorul rezidential, consideram ca aceasta se datoreaza in principal unor ratiuni de oportunitate, in sensul in care, in perioadele de incertitudine, expectativa devine o practica fireasca. Fie ca se urmareste o scadere a costurilor cu finantarea sau a inflatiei, apreciem ca aceasta incetinire este pe termen foarte scurt, in conditiile in care vedem unele semne incurajatoare pentru anul ce urmeaza. Ma refer aici la perspectiva de scadere a ratelor dobanzilor in primul trimestru al 2024 si mai ales la reducerea inflatiei, care este deja pe un trend descendent. Luand in considerare si faptul ca economia europeana ramane suficient de robusta, ne asteptam ca anul viitor sa asistam la o evolutie mult mai buna in domeniul imobiliar, in general.
Pe termen mediu, estimam ca piata constructiilor din Romania va intra intr-o perioada de calibrare a preturilor de constructie, care continua sa se pozitioneze la un nivel scazut fata de alte economii similare din UE. Tendinta de aliniere a preturilor la nivel european este un proces inevitabil, intrucat decalajele dintre economiile din regiune se reduc constant. Aceasta actualizare este necesara, cu atat mai mult cu cat industria constructiilor din tara noastra are nevoie de dezvoltare si rezilienta pentru a putea contracta si executa, in cota cat mai mare, volumele de lucrari publice disponibile in piata. Putem spune ca ne aflam intr-un context unic din acest punct de vedere, iar viitorul industriei depinde in mare masura de capacitatea noastra de a profita de aceasta oportunitate.
- Care credeti ca va fi impactul noilor masuri fiscale adoptate de Guvern asupra pietei de constructii, in general, si asupra companiei, in special?
- Aceasta modificare a facilitatilor fiscale are un impact evident in intreaga industrie a constructiilor, iar consecinta imediata se va resimti in costul final al constructiei. Apreciem ca efectele acestei schimbari sunt resimtite oarecum la fel in randul companiilor mari de profil, intrucat putini vor fi cei care vor reduce veniturile nete ale personalului pentru a mentine la acelasi nivel cheltuielile salariale. Insa aceste masuri vor afecta major companiile de nivel mic, iar acest lucru poate genera o noua migrare a muncitorilor catre piete cu venituri mai bune. Cu alte cuvinte, mentinerea nivelului de venit, anterior acestei reglementari, va presupune o crestere semnificativa a costurilor operationale, care se va reflecta in mod evident in costul final de constructie, care va creste cu 10%-12%. Din perspectiva BTDConstruct, estimam aceeasi crestere mentionata, iar cea mai mare provocare actuala se refera la rebugetarea lucrarilor aflate in derulare. De asemenea, in opinia noastra, o compensare ar putea fi generata de masuri de crestere a productivitatii.
- Ce alte provocari intampinati in desfasurarea activitatii?
- Provocarile companiei BTDConstruct & Ambient nu difera cu mult de cele ale celorlalte companii din industrie si se rezuma, in principal, la lipsa de forta de munca calificata, la impredictibilitatea actuala, precum si eforturile pe care le depunem constant in directia cresterii productivitatii.
- Precizati nivelul cifrei de afaceri realizate de companie in primele 9 luni din 2023 si estimati evolutia acesteia in 2023 si in 2024.
- BTD vine dupa o perioada de cativa ani de cresteri sustinute, asadar, momentan, intram intr-o zona de stabilizare si consolidare. Astfel, ne-am propus sa mentinem cifra de afaceri undeva in apropierea celei de anul trecut, care s-a ridicat la 445 milioane de lei. Apreciem ca, in general, contextul pentru anul viitor va fi favorabil si, asa cum va spuneam, ne asteptam la o dinamica mai buna pe partea de constructii civile, in special in domeniul privat. Din perspectiva lucrarilor publice, Romania se afla, poate, in cel mai bun moment istoric din perspectiva fondurilor europene disponibile pentru investitii. De aceea, consideram ca acest segment de piata va continua sa reprezinte principalul vector de crestere.
- Care sunt principalele proiecte la care lucrati in aceasta perioada? La ce valoare se ridica portofoliul total de proiecte ale companiei?
- Proiectele de constructii civile pe care le avem in derulare in acest moment sunt concentrate in zona Capitalei, respectiv: extensia Promenada Mall, Dimri Residence - Faza III, UP-site si H Stirbei Palace. De asemenea, din categoria lucrarilor publice, vom finaliza, in luna decembrie a acestui an, o retea ampla de distributie a gazelor naturale in partea de sud a tarii. Valoarea totala a portofoliului de proiecte active depaseste 200 de milioane de euro.
- Care sunt directiile de actiune viitoare, in vederea dezvoltarii companiei?
- Continuam procesul de transformare digitala, integrand, pe langa partea operationala, care a fost deja digitalizata, sistemul de lucru BIM la un nivel avansat de maturitate. Avem programe de training on-the-job dedicate studentilor de la constructii civile si pregatim politica de responsabilitate sociala a companiei, care va include actiuni in domeniul educatiei in constructii, precum si proiecte umanitare.