RO EN
Košík je prázdný

ANTREPRENORI: Schimbare a liderului mondial al pietei constructiilor

Potrivit unui clasament al companiilor de constructii realizat de publicatia britanica Engineering News Record (ENR), pe baza rezultatelor financiare consolidate din 2010, pe prima pozitie s-a situat compania Hochtief AG (Germania), ce a obtinut incasari de 27,4 miliarde euro la nivel international in perioada de referinta. Urmatoarele doua locuri sunt ocupate de Vinci (liderul domeniului de constructii din Franta) - cu afaceri de 16,55 miliarde euro in 2010 si de corporatia americana Bechtel (cel mai important antreprenor din SUA), ce a raportat venituri consolidate de 12,5 miliarde euro. Cele trei mai grupuri sunt implicate in lucrari de anvergura si in Romania, in domeniile industrial si de infrastructura rutiera. Totusi, in urma unor evenimente recente, preluarea companiei Hochtief de catre grupul spaniol ACS (situat in clasamentul ENR pe pozitia a 12-a) a determinat schimbarea liderului pe piata mondiala de constructii. Astfel, conform unor estimari publicate de FactSet si preluate de Grupo ACS, noul holding va inregistra venituri totale de 35,54 miliarde euro in 2013, in timp ce pe locul al doilea in clasamentul anului viitor al antreprenorilor se va mentine societatea Vinci. Pe locul al patrulea al topului ENR se situeaza compania Bouygues (Franta), urmata de Skanska (cel mai important constructor din Suedia) si de liderul pietei de profil din Italia, grupul Saipem. Compania Strabag (liderul pietei din Austria) se claseaza pe pozitia a VIII-a, in scadere fata de locul al treilea ocupat in clasamentul realizat pe baza datelor din 2009, iar pozitia a X-a este detinuta de FCC - ambele societati deruland lucrari de anvergura pe plan national. Astaldi (Italia) - companie implicata la randul sau in proiecte semnificative in Romania, cum ar fi stadionul National Arena si extinderea Aeroportului International «Henri Coanda» - s-a mentinut pe locul 65. Cea mai bine clasata companie asiatica in clasamentul ENR a ramas China Communications Construction Group (CCCC), liderul pietei constructiilor din China ocupand pozitia a XI-a, in urcare cu doua locuri fata de anul anterior.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter