RO EN
Košík je prázdný

RC: Riscurile de coruptie cresc in cazul achizitiilor publice in situatii de urgenta

Starea de urgenta a expus procesul de achizitii la un risc mai ridicat de coruptie care ar fi putut fi direct
legat de cadrul de reglementare relaxat adoptat de autoritatile romane pentru compensarea deficitului de aprovizionare, arata o cercetare realizata de Romania Curata, prin care si-a propus sa identifice riscurile de coruptie care afecteaza sistemul de achizitii publice din Romania si in special modul in care aceste riscuri au fost influentate de situatia de urgenta cauzata de pandemia de Covid-19. Pe de alta parte, cercetarea si-a propus sa analizeze daca Pactele de Integritate reprezinta un mecanism puternic in diminuarea riscurilor de coruptie in achizitiile publice sau daca acestea pot avea un alt rol in managementul acestor riscuri.
Din studiu reiese faptul ca riscul de coruptie pentru produsele legate de gestionarea pandemiei de Covid-19 a crescut in special in perioada starii de urgenta. Cu toate acestea, alte achizitii din domeniul sanatatii, dar si achizitii fara legatura cu pandemia au avut riscuri de coruptie crescute. Cresterea nivelului de risc de coruptie pentru achizitii direct legate de gestionarea pandemiei de Covid-19 este de aproximativ 50%, dar aceeasi crestere se observa si in cazul achizitiilor din domeniul medical, fie ca sunt direct legate de pandemia de Covid-19 sau nu. Pe de alta parte, cresterea nivelului de risc de coruptie pentru toate achizitiile este aproape la fel de mare, ceea ce determina un grad de ingrijorare cu privire la riscul de coruptie pe piata achizitiilor din Romania.
Printre elementele de risc cele mai importante identificate pe parcursul starii de urgenta si care s-au pastrat ulterior, favorizand o crestere a riscului de coruptie a achizitiilor din Romania in contextul pandemiei de Covid-19, cele mai importante sunt:
  • Utilizarea incorecta a tipurilor de proceduri care sunt mai putin transparente pentru produsele care nu au legatura cu criza (in acest caz, o criza sanitara) si pentru care nu s-a justificat realizarea achizitiilor cu mai mare rapiditate decat inainte de criza;
  • Prezenta furnizorilor inregistrati in paradisuri fiscale;
  • Intrarea pe piata, in timpul starii de urgenta, a unor furnizori noi si fara experienta generala sau fara experienta in domeniul contractului pentru care au depus oferte.
Mai mult decat atat, nu exista o scadere a riscurilor de coruptie dupa cresterea initiala a presiunilor de cheltuieli de la inceputul starii de urgenta, catre sfarsitul perioadei starii de urgenta si dupa incheierea acesteia. De asemenea, se remarca o convergenta a nivelurilor de risc de coruptie in achizitii publice la diverse autoritati contractante. Astfel, la autoritatile contractante care inainte de starea de urgenta prezentau un risc mai mic de coruptie in achizitiile efectuate, se inregistreaza o crestere a acestuia mai pregnanta decat la alte autoritati contractante. Asa cum era de asteptat, achizitorii cu niveluri ridicate de IRC de baza isi mentin riscurile. Asadar, nivelul riscurilor de coruptie tinde sa se egalizeze la cote mai mari la nivelul majoritatii autoritatilor contractante.
Pentru cercetarea completa, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter