RO EN
Košík je prázdný

MAZARS: Cerintele impuse de noile standarde vor fi tot mai greu de respectat in viitor

Mazars, firma internationala de audit si consultanta in afaceri a publicat un nou studiu ‘Unlocking trust: why global compliance is on the business agenda’. Pe baza unui sondaj la care au participat 892 de specialisti in contabilitate si consultanta fiscala, care lucreaza in companii multinationale din 25 de tari, studiul scoate in evidenta oportunitatile si riscurile asociate indeplinirii conditiilor de respectare a reglementarilor, in prezent si in viitor.
 
Oportunitate de a genera valoare
In proportie de 58%, liderii companiilor privesc standardele de conformitate ca pe un generator de oportunitati si nu ca pe o obligatie. Oportunitatile generate de respectarea standardelor de conformitate sunt semnificative. Acestea consolideaza si sporesc atat increderea, cat si reputatia companiilor. 65% dintre participantii la studiu considera ca respectarea standardelor de conformitate sporeste increderea investitorilor; 64% sustin ca aceasta creste increderea clientilor, iar 61% afirma ca acest aspect contribuie la o buna reputatie.
 
Companiile depun eforturi majore in domeniul respectarii standardelor de conformitate
Trei sferturi (75%) dintre companii au directori executivi sau membrii in consiliul de administratie care abordeaza trimestrial, sau mai des (39% lunar), domeniul conformitatii. Cel mai probabil, aceasta implicare face parte dintr-un plan prestabilit de revizuire a riscurilor (50%) sau reflecta actul de a cerceta noi oportunitati (44%).
Peste jumatate dintre companii se asteapta ca cerintele de conformitate sa devina mai dificil de indeplinit in viitor
In general, companiile confirma faptul ca atentia si resursele dedicate conformitatii conduc la rezultate pozitive: 82% dintre respondenti sustin ca respecta toate normele de conformitate in prezent si ca vor continua sa o faca si in viitor. Cu toate acestea, peste jumatate dintre participantii la studiu (51%) se asteapta ca cerintele de conformitate sa devina mai dificil de indeplinit in urmatorii cinci ani. Dificultatea gestionarii respectarii standardelor de conformitate este in continua crestere. Astfel aceasta devine mai complexa ca urmare a faptului ca legislatia este modificata constant, iar efectele pandemiei de COVID-19 continua sa ingreuneze acest proces. In jur de 38% dintre participanti invoca cresterea complexitatii conformarii ca fiind una dintre cele mai mari provocari in urmatorii cinci ani. Tot atatia sustin ca pandemia reprezinta sursa principala, iar 36% dintre respondenti dau vina pe noua legislatie. De asemenea, in opinia acestora, Brexit-ul ridica unele probleme in ceea ce priveste conformitatea, dar nu se afla pe primul loc pe lista provocarilor (numai 23% la nivel global il citeaza ca fiind o provocare majora).
 
Liderii sunt constienti ca deficientele poarta riscuri semnificative
Liderii din domeniul conformitatii sunt constienti de riscurile semnificative cauzate de potentialele deficiente: 77% sustin ca afacerea lor s-a confruntat cu provocari legate de conformitatea contabila si fiscala in ultimii cinci ani. Aceste consecinte includ cel mai frecvent daune reputatiei, actiuni disciplinare interne si amenzi.
 
In Romania, conformitatea este in continua schimbare
Indiferent daca o companie se afla la inceputul calatoriei sale sau daca a atins deja un nivel de maturitate, mediul de afaceri si cel legislativ din Romania vor impune diverse provocari si obstacole pentru asigurarea standardelor de conformitate. In Romania, in ultimul an si jumatate s-au schimbat multe reguli si reglementari pentru ca piata locala sa fie in conformitate cu cele mai bune practici europene si internationale. Prin urmare, conformitatea trebuie sa fie prioritatea principala a echipei de management.
Fie ca vorbim de sisteme contabile, evidenta si control contabil pentru companiile autohtone, intocmirea declaratiilor fiscale impuse de legislatia romana sau intocmirea situatiilor financiare anuale in conformitate cu Standardele romanesti de contabilitate (RAS) si Standardele internationale de raportare financiara (IFRS), fiecare organizatie trebuie sa aiba implementat un program de conformitate pentru a se asigura ca toate cerintele vor fi indeplinite.
Tehnologia ii ajuta pe specialistii in conformitate sa aiba atat o vizibilitate constanta a termenelor limita si a intregului proces, cat si o supraveghere completa a activitatilor. Furnizarea rapoartelor este la fel de importanta pentru a gestiona si atenua riscul in mod proactiv.
„In cadrul strategiei de transformare digitala a Mazars, un factor important a fost urmarirea indeplinirii obligatiilor declarative la nivel global pentru entitatile care isi desfasoara activitatea in mai multe tari. Astfel, Mazars a creat inControl, o platforma digitala menita sa asigure transparenta intregului proces de intocmire, confirmare si depunere a tuturor rapoartelor contabile si fiscale catre autoritatile din tarile in care organizatiile isi desfasoara activitatea. Totodata, monitorizarea automatizata a functiilor de arhivare a acestora si confirmarea inregistrarii pe platformele autoritatilor, cu ajutorul asistentilor virtuali, confirma eficienta acestor procese.”, a mentionat Luminita Bornoiu, Partener, Head of Outsourcing, Mazars Romania.
Liderii vor investi in tehnologii, dar trebuie sa incurajeze si nivelul de cunostinte si competente
Tehnologia si aptitudinile reprezinta tinta celor mai mari investitii in conformitate: 45% sustin ca tehnologiile noi privind pastrarea evidentei contabile si fiscale vor fi unul dintre cei mai importanti factori de imbunatatire a performantelor in urmatorii cinci ani. Cu toate acestea, un factor limitativ este reprezentat de lipsa cunostintelor si abilitatilor echipelor responsabile de aceste activitati. Astfel, doi din cinci participanti (42%) sunt de parere ca acesta este un obstacol major in asigurarea indeplinirii standardelor de conformitate.
 
Consistenta la nivel regional, cu cateva exceptii
Regiunile si tarile au raspuns in mod similar intrebarilor, cu cateva exceptii: 50% dintre liderii din America Latina revizuiesc problemele legate de conformitate lunar, sau de mai multe ori pe luna, ceea ce reprezinta cu 11% mai mult decat media globala. Acestia privesc cu precadere conformitatea mai mult ca pe o oportunitate, prin comparatie cu celelalte regiuni participante la studiu (65% fata de 58%).
Participantii din SUA invoca inspectiile mai riguroase ca fiind principala provocare cu privire la conformitate - ceea ce nu reprezinta o caracteristica care sa fie situata intre primele trei provocari mentionate de ceilalti participanti.
In plus, liderii in conformitate din regiunea Africa-Orientul Mijlociu, America Latina si SUA au fost nevoiti sa-si sporeasca resursele investite in conformitate in ultimele 12 luni, in comparatie cu media (respectiv 78%, 71% si 78%, in comparatie cu 60% la nivel global).
Erick Gillier, Partener, Global Head of Outsourcing, Mazars a mentionat: „Conformitatea la nivel global este de mult timp o piatra de temelie a bunelor practici in afaceri, dar poate fi inca perceputa ca o simpla obligatie care trebuie indeplinita, mai degraba decat o oportunitate care trebuie valorificata. Din acest motiv, am dorit sa aflam care este abordarea oamenilor de afaceri cu privire la conformitatea globala, inclusiv atentia pe care i-o acorda, la ce recompense se asteapta, riscurile pe care le preconizeaza si unde isi concentreaza investitiile. Sondajul si studiul nostru indica faptul ca, atunci cand conformitatea globala este realizata corect, increderea investitorilor si a clientilor creste si formeaza o imagine pozitiva a companiei in exterior.”
De asemenea, Erick a adaugat faptul ca: „Sondajul si studiul demonstreaza simtul clar de responsabilitate de care dau dovada liderii companiilor cu privire la conformitate. Acum cand inspectiile sunt mai riguroase ca niciodata, constatarile conform carora majoritatea liderilor au in plan cresterea resurselor financiare si umane alocate activitatii de conformitate ar trebui sa fie incurajatoare pentru toti cei care doresc un mediu de afaceri condus sustenabil.” Studiu complet poate fi accesat aici!
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter