RO EN
Košík je prázdný

Managerii de marketing trebuie sa abordeze strategic oportunitatile digitalizarii

Conform celei de-a doua editii a studiului „Tendinte si provocari in marketing in 2022” realizat de compania de consultanta de business Valoria in colaborare cu agentia de publicitate Mind Shop, in prezent 79% dintre companii pun pe primul loc in preocuparile lor generarea eficienta a rezultatelor, iar 75% au ca provocare executarea strategiilor multicanal (omnichannel).
”In 2021 cele mai multe companii si-au recalibrat eforturile de marketing la noul context economic, dar si la transformarile aduse de noul mod de lucru al echipelor de marketing. Rezultatele nu au intarziat sa apara, prin digitalizare si utilizarea constanta a datelor pentru luarea deciziilor corective necesare. In anul 2022, sub presiunea schimbarilor din lanturile de aprovizionare, managerii de marketing trebuie sa se concentreze pe livrarea eficienta a rezultatelor. De asemenea companiile vor intelege importanta continutului destinat clientilor lor actuali. Se stie ca achizitionarea de clienti noi este de cinci ori mai costisitoare decat pastrarea celor actuali, iar cresterea ratelor de retentie cu doar 5% poate creste profiturile cu 95%”, spune Angela Calina, Director Executiv al agentiei de publicitate Mind Shop, co-autoare a studiului.
Provocarile managerilor de marketing
Dincolo de generarea eficienta a rezultatelor (79%) si executarea strategiilor omnichannel (75%), in 2022 managerii de marketing mai au pe agenda preocuparilor prioritare intelegerea noilor preferinte de cumparare ale clientilor (72%), obtinerea de engagement pe continut (70%) si crearea de continut care sa raspunda cat mai bine nevoilor clientilor (63%).
Devine esential ca brandurile sa cunoasca modul in care publicul tinta abordeaza continutul oferit de acestea. Intelegerea intentiei si a experientei utilizatorului este o tendinta emergenta de marketing care se va pastra pe termen lung. Exista trei tipuri de intentii ale utilizatorului care trebuie avute in vedere atunci cand se creeaza continut: tranzactia/cumpararea, navigarea si informarea.
In strategia de continut companiile trebuie sa tina cont de intentia potentialului client si de ce doreste sa faca acesta cu informatiile oferite, pentru a-i crea o experienta pozitiva. De aceea alte provocari mentionate de managerii de marketing includ integrarea storytellingului in vanzari (44%) si implementarea tacticilor de multimedia marketing (35%).
 
Tendintele anului 2022 in marketing
Conform rezultatelor cercetarii, 86% dintre companii spun ca in acest an se concentreaza pe optimizarea prezentei in mediul online, 65% pe marketingul de continut care sa adreseze nevoile clientilor, 52% vor miza pe utilizarea avansata a functiilor platformelor CRM in gestionarea proceselor de vanzari, 44% vor face video marketing cu accent pe masurarea rezultatelor, iar 41% se vor specializa in gestionarea micro-momentelor din experienta clientilor actuali si potentiali.
Marketingul in 2022 va fi caracterizat de efortul companiilor de a-si executa impecabil strategiile, cu masurarea constanta a rezultatelor si eficientei. Dincolo de experienta online oferita fiecarui potential cumparator, acestea vor lupta sa obtina rate bune de conversie si vor aborda cu mai mult curaj marketingul omnichannel. Anul 2022 va fi marcat de o intensificare a focusului pe eficienta, deoarece piata aduce mai multe oportunitati de afaceri, dar ciclurile de vanzare in B2B cresc, iar companiile B2C se confrunta cu provocari in retentia clientilor.
Principalele tipuri de marketing vizate in 2022
Pe primul loc 61% dintre companiile respondente pun marketingul pe retelele de socializare, urmate pe locul al doilea de 60% care se concentreaza pe content marketing si pe locul al treilea de 47% care se bazeaza pe influencer marketing.
Analizarea datelor fiecarei platforme digitale permite brandurilor sa inteleaga cum ajung utilizatorii pe site-ul companiei si unde decid sa isi incheie sesiunile. Iata de ce managerii de marketing trebuie sa puna accentul pe marketingul de continut, iar 76% spun ca acest tip de marketing ajuta la cresterea notorietatii, 68% vad o contributie majora a acestuia la cresterea increderii si a credibilitatii, 59% la educarea cererii, 47% la loializarea clientilor, iar 41% la generarea oportunitatilor de vanzare.
 
Managerul si echipa de marketing
Dintre companiile respondente 53% spun ca principalul rol al managerului de marketing este acela de generator de business, prin identificarea oportunitatilor, 47% spun ca este alocarea corecta a resurselor pe care echipa le are la dispozitie, iar 45% spun ca este acela de mode si lider pentru oamenii din echipa proprie. Numarul mediu de membri ai echipei de marketing din 2022 este de 4,4 angajati, dar cele mai multe companii sunt cele care au un departament de marketing alcatuit din 2,7 angajati.
Pe de alta parte trainingul membrilor echipei de marketing se face cu bugete relativ mici, 43% dintre companii spunand ca au alocat un buget anual mediu sub 200 EUR/angajat in ultimii doi ani. Totusi, rezultatele cercetarii arata ca 14% au alocat bugete de peste 1000 EUR/angajat pentru trainingul membrilor echipei de marketing.
 
Bugetele de marketing in 2022
Rezultatele cercetarii arata ca 4% dintre companii au bugete anuale de marketing de peste 1,000,000 EUR, 3% au bugete de 500,000 EUR-1,000,000 EUR, 9% de 250,000 EUR–500,000 EUR, iar 6% de 100,000 EUR–250,000 EUR, iar 27% de 10,000 EUR–100,000 EUR. Pe de alta parte, 37% dintre companiile respondente in 2022, fata de 32% in 2021 spun ca au bugete de marketing mai mici de 5000 EUR, iar 11% in acest an fata de 4% anul trecut spun ca au bugete de 5,000 EUR–10,000 EUR. Un alt aspect identificat in raspunsurile managerilor de marketing este ca odata cu digitalizarea intensiva a proceselor de marketing si vanzare, companiile au alocat bugete putin mai mari pentru generarea de vanzari, dar si pentru platforme specifice care sa le permita masurarea rezultatelor.
”Marketingul si-a castigat rolul central si este din ce in ce mai mult in atentia echipelor de conducere. Pe masura ce digitalizarea, automatizarea si inteligenta artificiala isi aduc aportul la toate aspectele activitatii echipei de marketing, abordarea managerilor de marketing trebuie sa devina una mai strategica. Este esential ca acestia sa gandeasca strategic pentru a se concentra pe ceea ce determina cu adevarat cresterea afacerii, in conditii de excelenta operationala”, spune Elena Badea, Managing Director al companiei de consultanta Valoria, co-autoare a studiului.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter