RO EN
Košík je prázdný

COFACE: Diminuarea cererii si problemele de finantare marcheaza piata de constructii

Cu prilejul publicarii unui raport referitor la perspectivele economice aferente anului 2012, specialistii Coface – firma specializata in derularea activitatilor pe segmentele asigurarilor de credite comerciale, factoring, ratinguri, recuperari de creante si rapoarte de credit – au furnizat si o serie de informatii cu privire la situatia companiilor din sectorul de constructii. „Activitatea acestor societati trebuie analizata cu atentie, intrucat reflecta cu acuratete tendintele economice mondiale, regionale si/sau nationale. Intr-un moment in care pe plan global exista numeroase divergente intre tari si o posibila recesiune in zona euro, acutizarea problemelor legate de incidentele de plata influenteaza major sectorul de constructii, care a fost deja afectat in mod semnificativ de recesiunea din intervalul 2009-2010. In Romania, anul 2011 a insemnat o perioada in care firmele din ramura de constructii s-au confruntat atat cu diminuarea cererii din partea populatiei, care isi ajusteaza posibilitatile de investitii la raportul mai ridicat dintre serviciul datoriei si venituri (rezultat din cresterea dobanzilor si scaderea incasarilor), cat si cu dificultatile de finantare din partea sectorului bancar, concomitent cu un regres pronuntat al investitiilor straine si guvernamentale”, subliniaza managerii Coface. In prezent, posibilitatile tot mai limitate de acces la imprumuturile denominate in moneda straina indeparteaza perspectivele de revigorare a pietei autohtone de constructii. In acceptiunea Coface, noul regulament al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), care va intra in vigoare din luna februarie a.c., constituie o piedica in calea acordarii creditelor in valuta atat pentru populatie, cat si pentru diversii agenti economici. „Prin regulamentul BNR se impune un avans de minimum 25% pentru creditele imobiliare in euro si  de cel putin 40% pentru creditele in alte valute. Totodata, rambursarea creditelor de consum trebuie sa se efectueze in mai putin de 5 ani, iar imprumuturile de acest tip nu vor fi aprobate in lipsa unor garantii aferente cu o valoare de cel putin 133% din suma imprumutata”, se mai arata in raportul Coface. In acest sens, a devenit clar faptul ca segmentul constructiilor de imobile – si mai ales a celor cu destinatie rezidentiala – va fi afectat in mod suplimentar de lipsa fondurilor pentru investitii. Din punct de vedere al perspectivelor europene, pentru 2012 analistii Coface estimeaza o majorare usoara a volumului lucrarilor de constructii, numai in conditiile in care se va observa o revenire a sectorului rezidential. Aceasta este insa improbabila, ca urmare a aplicarii pe scara larga a unor (noi) masuri de austeritate. Cel mai probabil, proiectele de interes public, cum ar fi cele de infrastructura, vor stagna (in cel mai bun caz), in timp ce la cladirile de birouri (centre de afaceri) si la halele industriale se va remarca o reticenta a investitorilor, pe fondul exacerbarii sentimentului general de nesiguranta economica. Informatii suplimentare, la www.coface.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter