RO EN
Košík je prázdný

ICMRS: Deschidere a procedurii generale de insolventa

Recent, conducerea companiei ICMRS SA, din Galati, a emis un raport curent potrivit Legii nr.297/2004 si Regulamentului Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare – Bucuresti, in cadrul caruia mentioneaza faptul ca, la data de 29 noiembrie 2011, Tribunalul Galati – in calitate de instanta competenta de judecata – a pronuntat o hotarare in dosarul nr. 2565/121/2011. Conform dispozitiilor acestei hotarari, se deschide procedura generala de insolventa a ICMRS SA, la cererea debitoarei, se arata in documentul semnat de presedintele Consiliului de Administratie si directorul general al firmei, ing. Anton-Adrian Coman. Initial, societatea a incercat sa evite intrarea in insolventa, prin demararea procedurii de concordat preventiv (in baza Legii nr. 381/2009), metoda fiind stabilita conform dispozitiilor Incheierii din data de 26 octombrie 2011, pronuntata de acelasi tribunal in dosarul nr. 11003/121/2011. Potrivit documentului emis in octombrie a.c. de instanta de judecata, obiectul dosarului l-a constituit concordatul preventiv, in cadrul materiei juridice de faliment, partile fiind constituite de ICMRS SA in calitate de debitor si Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Galati (actionand ca intimat). La acea data, dupa numai doua amanari ale cauzei, judecatorii au solutionat cauza respectiva prin nominalizarea expertului contabil Laura Cretu, presedintele comisiei de cenzori a Camerei Executorilor Judecatoresti de pe langa Curtea de Apel Galati, in calitate de conciliator provizoriu. Conciliatorului i s-a pus in vedere ca, in termen de 30 de zile de la emiterea incheierii, sa elaboreze, impreuna cu debitoarea, lista creditorilor si oferta de concordat preventiv ce trebuie sa cuprinda si proiectul de concordat care sa indeplineasca toate conditiile prevazute de dispozitiile art. 21 din lege. Instanta obliga conciliatorul provizoriu sa notifice oferta de concordat creditorilor si sa o depuna la grefa tribunalului, unde va fi inregistrata intr-un registru special. De asemenea, a dispus efectuarea de mentiuni in registrul comertului despre depunerea si notificarea ofertei de concordat. Tot in incheierea din data de 26 octombrie a.c., instanta a respins cererea de suspendare provizorie a urmaririlor silite ale debitoarei ICMRS SA, formulata in temeiul art. 22, din Legea nr. 381/2009, ca prematur formulata, acordand totodata termen la 14 decembrie 2011, in camera de consiliu, cu citarea partilor. In bilantul incheiat de societate la data de 31 decembrie 2010 si transmis oficialilor Bursei de Valori Bucuresti, la capitolul de creante comerciale figura suma totala de 5,97 milioane de lei, cea mai mare parte a sumelor neachitate catre firma revenind clientilor (5,8 milioane de lei). In schimb, datoriile comerciale au insumat 11,02 milioane de lei (din care 7,98 milioane de lei catre furnizori), iar celelalte obligatii de plata s-au situat la 33,88 milioane de lei (din care 10,56 milioane de lei reprezenta cuantumul creditelor bancare pe termen scurt). Toate aceste probleme au devenit acute in momentul in care cifra de afaceri aferenta exercitiului financiar din 2010 (raportata la 16 septembrie 2011) nu a depasit 19,58 milioane de lei, iar rezultatul din exploatare (indicatorul profitabilitatii) a fost negativ (-14,68 milioane de lei). O situatie agravanta este constituita de diversele litigii in curs de judecata (circa 28 de procese, din care unele suspendate sau solutionate). Circa sapte dintre actiunile respective au ca obiect litigii de munca (pentru compensatii banesti la disponibilizare, salarii compensatorii la pensionare sau drepturi salariale restante). La 31 decembrie 2010, in urma pierderii raportate, ICMRS – al carei obiect principal de activitate este constituit de executia de constructii speciale, indeosebi pentru platformele siderurgice – mai dispunea de capitaluri proprii in valoare de 3,46 milioane de lei si de active totale de 49,31 milioane de lei. Primele eforturi de salvare au fost depuse in iulie a.c., societatea de constructii reusind sa-si reesaloneze datoriile catre Directia Finantelor Publice, insa unul dintre principalii creditori al ICMRS, compania Firogal, a depus solicitarea pentru deschiderea procedurii insolventei.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter