Intrucat declinul pietei de echipamente pentru constructii a continuat si in 2014, recent unul dintre operatorii importanti ai acestei piete, compania Case Utilaje Constructii (distribuitor al holdingului Case New Holland), a intrat in insolventa in forma simplificata, compania fiind declarata falimentara si urmand sa fie dizolvata. Mai precis, la finele lunii octombrie 2014, completul F7 al Tribunalului Ilfov a admis, pe de-o parte, cererea creditorului Iveco Capital Leasing IFN SA, iar pe de alta parte solicitarea societatii debitoare, pronuntand o hotarare executorie in sensul deschiderii procedurii simplificate a insolventei impotriva Case Utilaje Constructii, dispunand si dizolvarea, respectiv intrarea in faliment a companiei aflate in dificultate de plata. Astfel, actualul administrator, Nitoi Razvan (ce va fi audiat de instanta, in calitate de martor), a predat gestiunea averii firmei debitoare catre lichidatorul judiciar Phoenix Lar IPURL (reprezentat in acest caz de Mariana Radoi). Dupa o amanare a cauzei, in noiembrie a.c., urmatorul termen pentru continuarea procedurii a fost stabilit la data de 5 februarie 2015. Termenul-limita de depunere a cererilor de admitere a creantelor a fost fixat la 15 decembrie a.c., dupa care lichidatorul urmeaza sa comunice la 26 decembrie 2014 o forma preliminara a tabelului creditorilor. Acestia vor participa la prima adunare specifica, programata la data de 7 ianuarie 2015 si pot formula eventuale contestatii pana la 11 ianuarie 2015, moment in care trebuie sa fie definitivat tabelul final al creantelor. Intre timp, conform datelor disponibile pe portalul Oficiului National al Registrului Comertului, a fost publicata notificarea privind deschiderea procedurii de faliment prin procedura simplificata, la Tribunalul Ilfov fiind depus si raportul privind cauzele si imprejurarile care au dus la aparitia starii de insolventa. Cele mai recente informatii oficiale arata ca societatea Case Utilaje Constructii a lucrat in 2013 cu 31 de salariati, inregistrand un rulaj de numai 6,3 milioane de lei, in contextul unor datorii totale de 35,5 milioane de lei si unei pierderi nete de 6,9 milioane de lei. La categoria activelor imobilizate figura suma de 8,5 milioane de lei si, consultand indicatorii din bilant, se constata ca societatea a fost decapitalizata, deoarece la rubrica de capitaluri – total figureaza o suma negativa (-23,8 milioane de lei). Spre comparatie, in 2008 firma a consemnat o cifra de afaceri de aproape 100 milioane de lei, in conditii de profitabilitate, avand 35 de salariati. Informatii suplimentare, la www.just.ro
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.