RO EN
Košík je prázdný

BT: Tensiuni politice, criza sanitara, inflatie si distorsiune lanturi de productie

Economia Romaniei s-a evidentiat printr-un grad ridicat de rezistenta la incidenta pandemiei coronavirus si implementarea de restrictii pentru contracararea crizei sanitare, numarandu-se printre putinele tari la nivel mondial si in sfera europeana cu un ritm anual pozitiv al investitiilor productive in fiecare trimestru al anului 2020.
Totodata, economia nationala a prezentat un grad ridicat de rezistenta la intensificarea provocarilor in aceasta toamna - persistenta crizei sanitare, accelerarea presiunilor inflationiste, distorsiunile la nivelul lanturilor mondiale de productie si tensiunile politice.
Consideram ca gradul ridicat de rezistenta al economiei interne la provocari a fost determinat, in principal, de planurile de investitii din sectorul privat, sustinute de nivelul redus al costurilor reale de finantare, potentialul ridicat de dezvoltare pentru infrastructura critica si perspectivele de implementare a programelor lansate de Uniunea Europeana dupa incidenta pandemiei (Next Generation si cadrul financiar multianual 2021-2027).
Se evidentiaza scaderea primei de risc pe scadenta 5 ani spre cel mai redus nivel de dinainte de incidenta crizei sanitare in perioada recenta, aspect evidentiat in al doilea grafic din partea dreapta. De asemenea, investitiile straine directe au crescut spre un volum cumulat de 5,3 miliarde EUR in primele noua luni ale anului, nivelul maxim din 2008.
Subliniem faptul ca nivelul ridicat al increderii investitorilor privati in economia interna pe parcursul ultimelor trimestre a fost sustinut de o serie de factori, cel mai important, din perspectiva structurala fiind ameliorarea contributiei factorilor de productie la dinamica anuala a PIB-ului potential, conform estimarilor econometrice elaborate si reprezentate in primul grafic din partea dreapta.
Astfel, in prezent capitalul si productivitatea multifactoriala au o contributie aproape echilibrata la dinamica anuala a PIB potential, cu o cu o tendinta de accelerare pentru al doilea element, ceea ce exprima perspective structurale foarte bune pentru economia interna pe termen mediu.
Cu alte cuvinte, factorul productivitate s-a ameliorat in ultimii ani, evolutie determinata indeosebi de dinamica din sectorul privat, intr-un context caracterizat prin intensificarea proceselor de digitalizare si prin accentul pus pe eficienta, pe fondul presiunilor concurentiale europene si mondiale.
Pe de alta parte, atragem atentia cu privire la faptul ca pentru consolidarea pozitiei structurale a economiei interne pe viitor sunt necesare ample reforme structurale, printre care se mentioneaza: implementarea unui mix permanent echilibrat de politici economice, axat pe continuitatea reformelor structurale; accentul pus pe cresterea cantitativa si calitativa a investitiilor in cercetare-dezvoltare (ponderea acestora in PIB a scazut la 0,47% in anul pandemic 2020, cel mai redus nivel din 2014, Romania situandu-se cu mult sub Uniunea Europeana, regiune si tinta din Strategia Europa 2020); prioritizarea investitiilor publice pentru dezvoltarea unui nucleu durabil de infrastructura critica (transport, cercetare/educatie si sanatate); implementarea de masuri pentru tranzitia spre un nou model de dezvoltare, axat pe energia verde, digitalizare si rezistenta la socuri, etc.
La finalul analizei subliniem oportunitatile deceniului pentru economia Romaniei, inclusiv perspectivele de aderare la Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), cu impact pentru convergenta economica europeana.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter