RO EN
Košík je prázdný

MDRT: Alocarea de fonduri UE, analizata de oficialii Parlamentului European

In cursul zilei de 12 aprilie 2011, a avut loc o intrunire intre secretarul de stat Razvan Murgeanu si membrii Comisiei pentru Dezvoltare Regionala (REGI) a Parlamentului European. Cu acest prilej, s-au discutat aspecte legate de implementarea politicii de coeziune in Romania. "Subiectele abordate au vizat stadiul implementarii Programului Operational Regional, al programelor de cooperare teritoriala europeana, masurile vizate de Guvern pentru cresterea capacitatii de absorbtie a fondurilor europene in Romania si prioritatile tarii noastre cu privire la viitoarea perioada de programare, din intervalul 2013 - 2019. Legat de Programul Operational Regional, inca din anul 2010 a fost suspendata depunerea cererilor de finantare pentru majoritatea domeniilor de interventie, in diferite regiuni de dezvoltare, ca urmare a atingerii pragului de 150% din suma alocata acelui domeniu pentru regiunea respectiva. Pana la data de 1 aprilie a.c., au fost incheiate 1.231 contracte in valoare totala de aproximativ 3.336,82 milioane de euro, platile efectuate catre beneficiari (prefinantari si rambursari) insumand 704,54 milioane de euro. Totodata, au fost finalizate 237 proiecte de investitii finantate din POR", se arata intr-un comunicat al ministerului de resort. De asemenea, in cadrul intalnirii a fost prezentat raportul vizitei delegatiei REGI in Romania, efectuate in noiembrie 2010. Dupa intrunire, Razvan Murgeanu a anuntat ca, in ceea ce priveste viitoarea perioada de programare, "oficialii ministerului sustin o politica de coeziune puternica, avand un buget corespunzator si o arhitectura similara celei actuale. Consideram ca tarile si regiunile cel mai putin dezvoltate trebuie sa fie principalele beneficiare ale acestei politici". Intalnirea dintre reprezentantul MDRT si oficialii REGI a avut loc la Bruxelles, cu prilejul unei vizite a ministrului de resort, Elena Udrea si a secretarului de stat, Razvan Murgeanu. 
Unii membri ai REGI critica pozitia Guvernului
In cadrul audierilor din Parlamentul European, s-a subliniat faptul ca pentru Romania mai este disponibila suma de aproape 20 miliarde euro din fonduri UE, insa rata scazuta de absorbtie constituie si in continuare principala problema a autoritatilor centrale si locale din tara noastra. Inca din luna decembrie 2010, presedintele Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso, a solicitat guvernantilor de la Bucuresti sa elaboreze si sa prezinte un plan national de actiune in vederea absorbtiei cat mai rapide a fondurilor europene, insa dezinteresul autoritatilor s-a reflectat prin faptul ca temenul limita acordat de oficialii de la Bruxelles a expirat in luna martie a.c. Cu prilejul intrunirii, Razvan Murgeanu a anuntat ca documentul va ajunge la Comisia Europeana la sfarsitul saptamanii in curs, insa negocierile pentru viitorul buget al UE au fost deja declansate si – in conditiile in care rata de absorbtie a fondurilor UE in tara noastra ramane la fel de scazuta – exista riscul ca Romaniei sa i se aloce mai putine fonduri europene in intervalul 2014-2020. Aceasta este opinia unor membri ai Comisiei pentru Afaceri Regionale REGI a Parlamentului European, care – de altfel – au criticat si faptul ca ministrul de resort nu a participat efectiv la intrunire, desi prezenta acestuia a fost consemnata pe ordinea de zi. Potrivit acestora, ministrul ar fi trebuit sa se implice direct intr-un "schimb de opinii cu privire la implementarea de catre Romania a politicii de coeziune" si sa explice care sunt solutiile identificate in urma problemelor enuntate in raportul REGI. Pe agenda ministrului au figurat, insa, intalniri de lucru cu Antonio Tajani - vicepresedintele Comisiei Europene, comisar european pentru industrie si antreprenoriat si cu Johannes Hahn - comisar european pentru politica regionala. Conform celor mai recente date statistice ale biroului Eurostat, Romania are cea mai mica rata de absorbtie a fondurilor UE din toate tarile membre, sumele respective provenind in special din bugetele marilor contribuabili ai UE, Germania si Franta. Acest fapt a fost reliefat si in cadrul raportului membrilor comisiei parlamentare REGI, care concluzioneaza: "Diversitatea proiectelor din Romania reliefeaza provocarile specifice acestei tari si permite o mai buna intelegere a modului in care politica de coeziune a fost implementata in Romania. Reforma regionala si imbunatatirea capacitatii (operativitatii) administrative constituie principalele elemente a caror aplicare este imperativa pentru imbunatatirea ratei de absorbtie a fondurilor UE. Reforma administrativa – din acest punct de vedere – nu mai suporta nicio amanare si este crucial ca proiectele sa fie puse efectiv in aplicare pentru programarea politicii de coeziune in urmatoarea perioada. De aceea, se recomanda ca Guvernul Romaniei sa treaca imediat la elaborarea unui plan de actiune, in special cu privire la aspectele legate de achizitiile publice, in stransa cooperare cu oficialii Comisiei Europene". Rata de absorbtie a fondurilor europene in Romania a fost de 8,6% in ultima parte a anului 2010, mult sub media de 17% a celorlalte state din regiune. Astfel, anul trecut s-au atras numai 79 de euro/locuitor, fata de 700 de euro pe locuitor in Estonia sau 93 de euro pe locuitor in Bulgaria, reprezentand cel mai scazut nivel din intreaga Uniune Europeana. In schimb, oficialii guvernamentali sustin ca nivelul de absorbtie a fost de 10,7% in 2010 si se va situa in acest an la 25% din intreaga alocare pentru intervalul 2007-2013. La sfarsitul lunii februarie a.c., raportul prezentat de Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) reliefa o rata de absorbtie de 9,87% in raport cu alocarea UE pentru perioada 2007-2013 (respectiv 19,213 miliarde de euro numai prin instrumentele structurale), iar la 31 martie 2011 aceasta a ajuns la 11,06%, nivel insuficient pentru a atinge tinta stabilita de Executiv. Informatii suplimentare, la www.mdrt.ro si www.europarl.europa.eu

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter