RO EN
Košík je prázdný

EDIL ENGINEERING: Contestatii ale creantelor pana la intrarea in insolventa

Pentru societatea specializata in constructii civile (rezidentiale si nerezidentiale) Edil Engineering (din Buzau), cu subsidiare in Capitala si in Cluj-Napoca, magistratii au luat decizia deschiderii procedurii generale a insolventei. Potrivit surselor oficiale (Tribunalul Buzau, in dosarul nr. 84/114/2013), societatea are 48 de creditori din randul autoritatilor sau institutiilor publice, al furnizorilor, colaboratorilor, precum si persoanelor fizice. In prezent, calitatea de lichidator in procesul ce are ca materie juridica falimentul o detine Casa de Insolventa Transilvania (CITR), filiala Bucuresti. In luna martie 2013, a avut loc prima sedinta a adunarii creditorilor, iar ulterior cauza a fost amanata succesiv, in vederea solutionarii unor contestatii la tabelul preliminar al creantelor. De altfel, inca din februarie a.c. Electromagnetica SA, in calitate de parat in dosarul initial, a declarat recurs impotriva procedurii insolventei, insa la ultimul termen de judecata (pe 22 aprilie 2013) completul 4 COM R al Curtii de Apel Ploiesti a respins recursul ca nefondat, decizia fiind irevocabila. Astfel, procedura generala a insolventei, declansata in ianuarie a.c., continua sa fie derulata la Tribunalul Buzau, ultimul termen acordat fiind stabilit pentru 3 septembrie 2013. In cadrul unui raport privind cauzele si imprejurarile care au dus la aparitia insolventei debitoarei Edil Engineering, intocmit de specialistii CITR, se arata ca, din analiza activitatii, motivele ce au generat incetarea de plati decurg din activitatea de exploatare, din cea financiara si din cea de investitii. “In perioada analizata (2009 – 2012), ponderea cheltuielilor de exploatare in cifra de afaceri s-a majorat in fiecare an, astfel incat in exercitiul financiar 2009 cheltuielile de exploatare reprezentau 104% din cifra de afaceri, in anul 2010 ponderea acestora in cifra de afaceri a crescut la 106%, in 2011 nivelul respectiv s-a majorat cu inca 4 puncte procentuale (pana la 110%), iar in 2012 se inregistreaza cea mai mare pondere a acestora in cifra de afaceri (119%)”, se arata in raportul CITR. Totodata, in conformitate cu documentul citat, cresterea gradului de indatorare a condus la cheltuieli financiare nesustenabile, deoarece “in cursul desfasurarii activitatii in cei patru ani analizati, pentru finantarea achizitiei de active corporale compania a apelat la contracte de leasing pentru achizitionarea de imobilizari constand in terenuri si constructii. De asemenea, au fost contractate credite bancare pe termen scurt pentru asigurarea capitalului de lucru”. In fine, administratorul judiciar mai avertizeaza ca “planul de investitii nu a fost corelat cu capacitatea reala de sustinere a costurilor din partea companiei, acestea fiind impovaratoare si nesustenabile, neputand fi acoperite din rezultatul obtinut din activitatea de exploatare pe termen lung”.
 
Datoriile catre furnizori depasesc 14,5 milioane de lei
“La data initierii proceduri de insolventa, societatea avea datorii totale de 41,59 milioane de lei si a constituit provizioane (garantii) acordate clientilor de 745.158 lei. Analizand structura acestora, datoriile pe termen scurt (de 24,41 milioane de lei) le includ in principal pe cele aferente furnizorilor (14,61 milioane de lei), urmate de creditele bancare pe termen scurt (5,3 milioane de lei), de sumele datorate altor creditori (2,48 milioane de lei), de alte datorii fata de asociati (dividende), in cuantum de 1,16 milioane de lei etc. In anul 2012, acestea au inregistrat o crestere semnificativa si reprezinta 52% din totalul pasivului. La 31 decembrie 2012, activele circulante, care – prin natura lor – pot insemna modalitatea de a obtine lichiditati pe termen scurt, insumau 16,03 milioane de lei, din care 8,38 milioane de lei constituie valoarea stocurilor si 7,64 milioane de lei cea a disponibilitatilor banesti (415.979 lei), creantelor curente (6,63 milioane de lei) etc. Din analiza evidentelor contabile, reiese si faptul ca ajungerea debitoarei in incetare de plati se datoreaza unor factori obiectivi, neimputabili persoanelor care au asigurat conducerea societatii debitoare”, a declarat Georgeta Varian, administrator al acestui dosar si partener in cadrul CITR. In ceea ce priveste creantele curente, primii cinci clienti ai Edil Engineering au un sold de 5,98 milioane de lei si reprezinta 90% din total, astfel: Veolia Water Solutions (2,86 milioane de lei), Klasse Korrekt/Valdor (1,4 milioane de lei), Butangas (1,12 milioane de lei) si altii. Totusi, creantele mai vechi de 360 de zile reprezinta 24% din sold si trebuie analizate in mod distinct, pentru a se stabili in ce masura acestea pot fi recuperate de societate. In acelasi timp, din totalul datoriilor pe care Edil Engineering le are fata de furnizori, suma de 8,56 milioane de lei (sau 59%) este datorata catre primii zece furnizori (ca valoare), printre care se afla: Centrul de Prelucrare a Otelului (2,02 milioane de lei), Cifa Total Construct (1,83 milioane de lei), Arabesque – Galati (1,38 milioane de lei), Instalatii Electrice (1,01 milioane de lei) si altii.    
 
***
In opinia specialistilor CITR, identificarea perspectivelor de redresare porneste de la insasi analiza situatiei patrimoniale a companiei. “Dezechilibrul este evident, insa reorganizarea firmei este posibila, prin luarea unor masuri adecvate. Perspectivele de redresare se refera la capacitatea debitoarei de a se transforma dintr-o societate aflata in insolventa intr-o companie solvabila si echilibrata. Aceasta schimbare este posibila prin continuarea sustinerii oferite de actionari. De asemenea este necesara o mai buna corelare a cheltuielilor din exploatare cu veniturile din exploatare, astfel incat societatea sa obtina profit operational. Nu in ultimul rand, masurile respective trebuie coroborate si cu un program sustinut de management, care sa cuprinda o serie de proceduri specifice legii insolventei. De aceea se propun: esalonarea unor datorii, precum si anularea altora, in conditiile respectarii tratamentului corect si echitabil al creantelor si ajustarea masei credale in conformitate cu capacitatea reala de plata a companiei; renegocierea contractelor de credit existente cu institutiile bancare si societatile de leasing in vederea scaderii costurilor cu dobanzile; cresterea cifrei de afaceri prin obtinerea mai multor contracte; marirea numarului de beneficiari, astfel incat societatea sa nu depinda de contractele cu unul sau doi clienti majori; diminuarea cheltuielilor cu tertii si realizarea mai multor lucrari in cadrul firmei”, se arata in raportul CITR. Consultand documentele financiare, se observa ca, pe parcursul perioadei analizate de administratorul judiciar, cifra de afaceri a Edil Construct a fluctuat de la 25 milioane de lei in 2009 la 54,1 milioane de lei in 2010, pentru ca in 2011 sa se diminueze cu 54%, ajungand la 24,8 milioane de lei, iar in 2012 aceasta s-a majorat pana la 36,2 milioane lei. Edil Engineering face parte din cadrul Edilgrup, ce are in componenta 18 companii si asigura 30% din cifra de afaceri a acestuia. La data deschiderii procedurii, societatea avea 106 angajati, din care 83 sunt direct productivi, iar 23 sunt neproductivi. Desi anumite contracte de subantrepriza pentru lucrari de infrastructura a apelor au fost denuntate de catre administratorul judiciar (cum ar fi cele cu Veolia si OTV France), altele se afla in derulare, astfel incat, pana la decizia instantei, firma isi poate derula activitatea in continuare. Informatii suplimentare, la www.just.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter