RO EN
Košík je prázdný

CF MOLDOVA: Probleme financiare referitoare la creante si datorii

Managerii societatii Constructii Feroviare (CF) Moldova SA – Iasi, specializata in executia lucrarilor de constructii de cai ferate de suprafata si subterane, a prezentat recent raportul aferent exercitiului financiar din perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2010. Documentul oficial reflecta o multitudine de probleme in ceea ce priveste achitarea creantelor detinute asupra tertilor, precum si a datoriilor firmei, mai ales catre bugetul de stat. Astfel, cifra de afaceri neta s-a situat la 14,53 milioane de lei, in scadere cu 18,19% fata de 2009, cand s-au inregistrat 17,76 milioane de lei. In pofida dificultatilor, in perioada de referinta s-a achizitionat o masina de taiere a betonului, in vederea derularii optime a activitatii. "Din totalul veniturilor, circa 14,04 milioane de lei reprezinta contravaloarea lucrarilor de constructii-montaj (inclusiv a prestarilor de servicii), iar principalii parteneri de afaceri au fost: Compania de Cai Ferate Campulung Moldovenesc (cu o contributie de 61,2% la incasari, respectiv 8,89 milioane de lei), societatea Cai Ferate Galati (29,63%, 4,3 milioane de lei), alti beneficiari (5,25%, 0,76 milioane de lei), Antrepriza de Lucrari Drumuri si Poduri (ALDP) Iasi (3,34%, 0,48 milioane de lei) etc. La data de 31 decembrie 2010, societatea a inregistrat datorii totale de 133,19 milioane de lei, din care 4,3 milioane de lei catre furnizori si cea mai mare parte catre bugetul de stat (63,89 milioane de lei, incluzand majorari si penalitati), cele locale (0,9 milioane de lei) si bugetul asigurarilor sociale (61,12 milioane de lei). Totusi, s-a realizat o diminuare importanta a datoriilor comerciale (cu 2,47 milioane de lei), prin incheierea de compensari si/sau prin achitarea acestora. In acelasi timp, creantele au cumulat 35,15 milioane de lei, din care 27,97 milioane de lei reprezinta sume ce trebuie incasate de la clienti, cum ar fi: 13,12 milioane de lei de la CCF Campulung Moldovenesc, 5,6 milioane de lei de la ALDP Iasi, 1,6 milioane de lei de la CF Galati etc. Problema referitoare la productia realizata si nefacturata, in valoare de 5,2 milioane de lei, ramane in continuare nerezolvata. Soldul negativ este preluat din urma (aproape 8 ani), iar pentru o parte din debitori au fost introduse actiuni in instanta. La nivelul exercitiului financiar analizat, activitatea societatii s-a ameliorat usor (daca se exclud datoriile la buget), rezultatul final din exploatare fiind de aceasta data pozitiv (+0,2 milioane de lei). Chiar daca nivelul respectiv nu este spectaculos, se poate afirma faptul ca firma a revenit la profitabilitate. Pe termen scurt, pentru 2011, planul de afaceri vizeaza cresterea gradului de pregatire profesionala, majorarea numarului de lucrari contractate, diminuarea cheltuielilor indirect productive, achitarea datoriilor curente si a celor istorice catre bugete, iar pe termen lung se are in vedere efectuarea unor investitii pentru retehnologizare, casarea, inchirierea sau vinderea unor active ce nu mai sunt necesare derularii activitatii etc.", se precizeaza in raportul semnat de directorul general al firmei, ing. Paul Butnaru.  
***
Constructii Feroviare Moldova s-a infiintat in anul 1950, prin transformarea Serviciului Lucrari Speciale al Regionalei CFR Iasi in Intreprinderea de Constructii si Transporturi Iasi, cu scopul realizarii lucrarilor aferente cailor de comunicatii si telecomunicatii de pe intregul teritoriu al Moldovei. Privatizata in 2006, societatea a fost controlata de grupul de firme Omega-Tehnoton, din Iasi, apartinand omului de afaceri Maricel Popa, care detine participatii si la ALDP. Cu toate acestea, la nivelul lui 2010 AVAS avea o cota de 40% din actiunile companiei. Informatii suplimentare, la www.cfm.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter