RO EN
Košík je prázdný

ALPINE: Insolventa subsidiarei locale duce la rezilierea contractelor

La data de 23 iulie 2013, pe rolul sectiei civile a Tribunalului Ilfov a fost inregistrat dosarul nr. 2739/93/2013, avand ca obiect procedura insolventei si ca materie juridica falimentul, prin intermediul caruia Alpine SA solicita deschiderea procedurii specifice de reorganizare. Deocamdata, nu a fost stabilit primul termen de judecata, insa anterior – la 19 iulie si 22 iulie – doi creditori ai subsidiarei locale a antreprenorului din Austria (Auxiliar de Obras VD – sucursala Timisoara si Somaco Grup Prefabricate) au depus la aceeasi instanta doua cereri cu acelasi scop, care au constituit dosare distincte (nr. 2722/93/2013 si nr. 2732/93/2013), nici in cazul acestora nefiind fixate primele termene. Este de asteptat ca, la proxima ocazie, judecatorul sindic sa ia decizia conexarii cauzelor respective. Dupa cum se cunoaste, firma-mama, Alpine Bau – Austria, a deschis procedura insolventei la Handelsgericht Wien, depunerea solicitarilor pentru inscrierea in tabelul de creante putandu-se efectua la instanta respectiva, pana la data de 16 august 2013, cand s-a stabilit urmatorul termen de judecata. Prin intermediul unui comunicat, oficialii casei de avocatura Urban si Asociatii sustin ca vor reprezenta in acel proces interesele a 15 creditori din Romania ai Alpine Bau, care detin asupra acestei companii creante in valoare de 18,2 milioane de euro. Conform agentiei austriece de management al debitului KSV, valoarea cumulata a datoriei Alpine Bau (de 2,6 miliarde euro) nu poate fi acoperita de cea a activelor firmei, care nu depasesc 661 milioane de euro. In momentul declararii insolventei antreprenorului austriac, conducerea filialei din tara noastra a precizat ca, din cauza anuntului inopinat, nu-si poate exprima o pozitie oficiala in acest sens.
 
Contracte ce vor fi reziliate pe banda rulanta
Mai mult, la data de 9 iulie 2013, reprezentantii Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) au reziliat contractul de constructie a unui tronson din autostrada Nadlac–Arad (lotul al doilea), incredintat anterior catre Alpine. “Din cauza intrarii in faliment a firmei Alpine Bau GmbH, contractul de proiectare si executie a autostrazii Nadlac-Arad, lotul 2, incheiat intre CNADNR si antreprenorul Alpine, a fost reziliat in conformitate cu prevederile din conditiile contractuale. In perioada imediat urmatoare, CNADNR va intreprinde masurile necesare in vederea demararii procedurii de achizitie a lucrarilor care au mai ramas de executat, astfel incat sa nu fie periclitate conditiile de eligibilitate a proiectelor”, a subliniat CNADNR. Tronsonul respectiv a fost realizat intr-un stadiu de circa 83%, are o lungime de 16,7 km si un cost de 96 milioane de euro, iar in conformitate cu actul incheiat intre CNADNR si Alpine Bau, compania de stat ”este indreptatita” sa rezilieze documentul in anumite situatii, printre care se afla si falimentul antreprenorului. Desi au existat initial anumite speculatii potrivit carora lucrarile ar urma sa fie atribuite firmei Alpine Romania (care ar fi avut o situatie financiara mai buna), acestea s-au dovedit a fi nefondate, odata cu depunerea dosarelor de insolventa la Tribunalul Ilfov. Un alt contract care va fi probabil reziliat de CNADNR este cel ce vizeaza executia soselei de centura a municipiului Brasov, unde Alpine Bau realizeaza 7 km de sosea, in valoare de 30 milioane de euro. In acest caz, stadiul lucrarilor a ajuns la 65% din total. In orice caz, afacerile din Romania derulate de Alpine Bau si de grupul spaniol care coordoneaza activitatea antreprenorului austriac (FCC – Fomento de Construcciones y Contratas) ar putea depasi un miliard de euro, potrivit unei evaluari sumare. Problema nu rezida numai in denuntarea unilaterala a contractelor cu Alpine, pentru care se vor gasi solutii de continuare a lucrarilor, ci de faptul ca falimentul firmei din Austria (confirmat recent de Curtea Comerciala din Viena prin schimbarea metodei de reorganizare judiciara) va genera pagube cifrate la mai multe zeci de milioane de euro pentru subantreprenorii si furnizorii de materiale de constructii sau servicii din tara noastra. Potrivit datelor comunicate de agentia KSV 1870, ce reuneste interesele creditorilor Alpine Bau, incepand cu data de 15 iulie 2012 mai multe dintre contractele companiei aflate in dificultate financiara au fost preluate de alte societati, iar firma a inceput sa vanda catre terti (Wels GmbH, Habau Hoch- und Tiefbaugesellschaft, Bauunternehmung Granit Gesellschaft etc.) cele mai profitabile filiale si entitati afiliate.
***
Alpine Bau activeaza in tara noastra prin intermediul mai multor filiale, toate inregistrate in judetul Ilfov, cum ar fi Alpine SA, Alpine Bau GmbH Austria Sucursala Mogosoaia, Asocierea in Participatiune JV Alpine Mayreder – FCC etc. In cazul Alpine SA, cifra de afaceri comunicata la Ministerul Finantelor Publice a depasit anul trecut 238,2 milioane de lei, iar in 2011 aceasta a fost de 209,6 milioane de lei. Informatii suplimentare, la www.just.ro
UPDATE 1: Potrivit portalului instantelor de judecata, primul termen pentru a dezbate insolventa filialei din Romania a Alpine s-a stabilit la 27 august 2013, cand un complet special al Tribunalului Ilfov (desemnat ad-hoc, din cauza vacantei judecatoresti) va analiza situatia societatii.
 
UPDATE 2: La un termen anterior, respectiv la 14 august a.c., completul special FI-CC-4 vara a adoptat intr-o sedinta publica o hotarare prin care, in baza art. 64, alin. 4 din noul cod de procedura civila, judecarea cererii principale se suspenda pana la soluţionarea apelului declarat impotriva incheierii de respingere a cererii de intervenţie. Procedura de apel figureaza ca fiind declarata la 19 august 2013, astfel incat, pana in acest moment, pe portalul instantelor de judecata nu exista informatii cu privire la partea care a atacat intrarea in insolventa a Alpine SA. In consecinta, la 27 august, completul FI-CC-5 vara ar putea acorda inca o amanare pentru judecarea dosarului nr. 2739/93/2013. Intre timp, grupul de origine belgiana Atenor a reziliat, la randul sau, un contract in valoare de 15 milioane de euro, pe care l-a incheiat anterior cu subsidiara Alpine SA, ce viza constructia unui imobil de birouri in zona de nord a Capitalei. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter