RO EN
Košík je prázdný

Un agent RE/MAX a vandut proprietati imobiliare de 8 milioane de euro anul trecut

Un consultant imobiliar RE/MAX Romania - parte a liderului mondial in real-estate si franciza numarul 1 la nivel global pe acest segment - a tranzactionat proprietati in valoare de peste 8 milioane de euro in 2020, rezultat care l-a pozitionat in RE/MAX Chairman's Club - topul international din care fac parte cei mai performanti agenti ai retelei. De asemenea, Cristian Angheloiu se afla pe primul loc in cadrul retelei RE/MAX Romania la nivelul anului 2020, fiind si primul agent din Estul Europei care intra in top 100 mondial.
Cristian Angheloiu, care este si Broker/ Owner al biroului RE/MAX Top Estate Team din Bucuresti, si-a inceput activitatea in domeniul imobiliar in urma cu peste doua decenii.
"In 1997 am pasit pentru prima oara intr-o agentie imobiliara, plin de entuziasm si de efervescenta celor 16 ani. Este foarte important sa iti descoperi devreme vocatia, iar eu ma consider norocos pentru ca am avut curajul si nevoia financiara la o varsta atat de frageda. Am cumulat 23 de ani in acest domeniu si afirm cu tarie ca implicarea emotionala, perseverenta, dedicarea, corectitudinea si eficienta sunt impetuos necesare pentru obtinerea succesului, dar nu il garanteaza", a declarat Cristian Angheloiu.
Potrivit spuselor sale, desi a avut rezultate foarte bune in decursul anului trecut, 2020 nu a fost cel mai productiv an din punct de vedere profesional de cand activeaza in domeniu, insa a fost mai bun decat cel precedent, chiar si cu desfasurarea dificila a activitatii cauzata de restrictii. Astfel, din cele 14 tranzactii incheiate de acesta in calitate de consultant imobiliar, trei au avut valori de peste un milion de euro - doua solutii de relocare pentru activitati office/ productie si o investitie de capital.
Rezultatele din 2020 i-au adus lui Cristian Angheloiu o recunoastere internationala - intrarea in RE/MAX Chairman's Club, fiind primul agent din Romania care face parte din aceasta comunitate. Totodata, pe segmentul Comercial, acesta se afla in Top 20 agenti RE/MAX la nivel global, exceptand Canada si SUA, si pe locul 80 din Top 100 la nivel mondial, incluzand Canada si SUA.
Pentru anul 2021, Cristian Angheloiu isi propune o relationare mai stransa cu RE/MAX la nivel international, pentru atragerea capitalului investitional in Romania, precum si dezvoltarea biroului RE/MAX Top Estate Team, care a depasit in prezent 30 de agenti imobiliari. Patru consultanti imobiliari din cardul echipei sale au incheiat 2020 in Top 10 RE/MAX Romania, iar pentru anul acesta B/O vizeaza depasirea acestei performante.
***
In Romania, RE/MAX este cea mai mare retea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare numar de agenti imobiliari, avand, in prezent, peste 50 de francize si peste 600 de membri, recunoscut ca fiind cel mai puternic brand national in imobiliare. Planul de extindere la nivel national al RE/MAX Romania vizeaza, pana in 2023, 110 birouri francizate si peste 1.000 de agenti imobiliari.
La nivel mondial, RE/MAX este lider in real-estate, fiind franciza numarul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, infiintata in 1973 in Denver, are astazi peste 125.000 de agenti afiliati, in 8.000 de birouri, aflate in circa 110 tari din intreaga lume. In Europa, RE/MAX este prezent in 40 de tari, cu peste 2.000 birouri si 26.000 de agenti, continuand sa se extinda.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter