RO EN
Košík je prázdný

OAR: Extras cu reguli de comportament si actiune in cazul cutremurelor de pamant

Extras din H.G. 1075 / 2004 pentru aprobarea regulamentului privind apararea impotriva efectelor dezastrelor produse de seisme si / sau alunecari de teren
Protectia antiseismica in interiorul locului de munca sau a locuintei - Masuri de pregatire a locului de munca sau a locuintei pentru prevenirea efectelor seismice:
- Identificati mobilierul auxiliar si obiectele grele care atarna peste birouri, paturi, canapele, mese, ce pot cadea peste acestea si inlocuiti-le cu altele mai usoare, fixand-le contra detasarii;
- Asigurati piesele de mobilier grele, zvelte, suprapuse si inalte, intre ele si prin prinderea de perete, grinda solida, in locurile unde se aglomereaza de obicei familia sau unde aveti locul de munca;
- Amplasati echipamentele mai grele sau cele pe rotile astfel incat sa nu se afle in vecinatatea iesirilor din incaperi spre a nu bloca, pin deplasarea lor, accesul in cazul unui seism;
- Limitati deplasarile obiectelor casnice mari prin fixare, in asa fel incat, in caz de cutremur, racordurile sa nu sufere deteriorari;
- Amplasati obiectele fragile si valoroase intr-un loc mai jos si sigur, iar vasele cu chimicale, lichide combustibile in dulapuri in care sa nu se poata rasturna, in incaperi in care nu se locuieste si nu exista pericolul de contaminare si de incendiu;
- Asigurati usile dulapurilor prin inchizatori eficiente la oscilatii, astfel incat deplasarea veselei depozitate sa nu produca accidente;
- Retineti locurile de amplasare ale comutatoarelor, sigurantelor, robinetelor generale si locale pentru apa, gaze si electricitate si modul lor de manevrare, astfel incat, la nevoie, dupa seism, sa puteti lua masurile minime de interventie de urgenta: inchidere / deschidere.
- Retineti in memorie particularitatile localitatii, cartierului si imprejurimile locuintei dumneavoastra, ale drumului pe care va deplasati zilnic, avand in vedere eventualele pericole, cum ar fi:
- caderea unor elemente de constructie nestructurale: tencuieli, caramizi etc.
- spargerea si caderea unor geamuri, in special la cladirile inalte;
- caderea unor obiecte, mobilier etc.;
- caderea unor stalpi si linii electrice;
- ruperea unor conducte de gaz – explozii, incendii;
- alunecari de teren, avalanse in zona muntoasa, lichefierea unor terenuri nisipoase etc.
Obisnuiti-va sa va protejati si cand va aflati intr-o alta situatie: in concediu, in delegatie, la spectacole, in vizita etc.
 
Reguli de comportare rationala , individuale si de grup, in timpul producerii seismului:
Pastrati-va calmul, nu intrati in panica , linistiti-i si pe ceilalti; nu va speriati de zgomotele din jur;
Preveniti tendintele de a parasi incaperea, deoarece faza seismic initiala are o durata redusa, astfel incat tocmai faza puternica a miscarii seismice va poate surprinde pe scari, holuri, paliere, in aglomeratie si panica, conducand la accidente grave;
Atentie! Scarile sunt elemente de constructii foarte sensibile la deplasarile diferentiate ale etajelor si, chiar daca ar rezista, deplasarea persoanelor pe scari sub efectul oscilatii seismice este extrem de periculoasa; chiar daca iesirea de la etajele inferioare ar fi, in principiu, posibila in scurt timp, in exterior sunt multe alte riscuri: calcane si cosuri de fum, parapet, ornamente, vitraje etc.
- Ramaneti in incapere, departe de ferestrele care se pot sparge si va pot accidenta, protejati-va sub o grinda, toc de usa solid, sub un birou sau masa care sunt destul de rezistente spre a va feri de caderea unor obiecte, mobile suprapuse, lampi, tencuieli ornamentale etc. In lipsa unor astfel de posibilitati, va puteti proteja stand la podea langa un perete solid, pe genunchi si coate, cu fata in jos, iar cu palmele impreunate va puteti proteja capul, ceafa, iar cu antebratele pe lateral, corpul.
- Daca este posibil, inchideti sursele de foc cat puteti mai repede, iar daca a luat foc ceva, interveniti imediat dupa ce a trecut socul puternic.
- Nu fugiti pe usa, nu sariti pe fereastra, nu alergati pe scari, nu utilizati liftul, evitati aglomeratia, imbulzeala, iar daca este posibil, deschideti usa locuintei spre exterior, spre a preveni blocarea acesteia, in vederea evacuarii, dupa terminarea miscarii seismice;
- Nu alergati in strada;
- Daca seismul v-a surprins in timp ce conduceti, scoateti masina in afara carosabilului, opriti imediat si ramaneti in masina;
- Cand masina este stationata langa cladiri, este bine sa parasiti masina imediat si sa va indepartati de aceasta;
- Daca va aflati in afara unei cladiri, deplasati-va cat mai departe de cladire, feriti-va de tencuieli, caramizi, cosuri, parapet, cornise, geamuri, ornamente, care se pot prabusi in strada. Nu fugiti pe strada, deplasati-va calm spre un loc deschis si sigur.
- Acordati primul ajutor persoanelor ranite;
- In cazul in care sunteti surprinsi de caderea unor tencuieli sau obiecte de mobilier rasturnate, cautati sa va protejati capul si membrele sau sa va asigurati supravietuirea; ulterior veti cauta sa alarmati prin diferite metode vecinii cat si echipele de salvare si interventie de prezenta dumneavoastra. Nu intrati in panica. Ramaneti calm.
 
Reguli de comportare dupa producerea unui cutremur:
- Nu parasiti imediat spatiul, cladirea in care v-a surprins seismul. Acordati mai intai primul ajutor celor afectati de efectele seismului. Calmati persoanele intrate in panica sau speriate.
- Ajutati pe cei raniti sau prinsi sub mobilier, obiecte sau elemente usoare de constructii, sa se degajeze. Nu miscati ranitii grav pana la acordarea unui ajutor sanitar-medical calificat.
- Ingrijiti-va de siguranta copiilor, bolnavilor, batranilor, asigurandu-le imbracaminte si incaltaminte corespunzatoare sezonului in care s-a declansat seismul, in vederea unei eventuale evacuari din locuinta sau cladire pentru o perioada anume, de la cateva ore la cateva zile.
- Nu utilizati telefonul decat pentru apeluri la salvare, pompieri spre a nu bloca circuitele telefonice.
- Nu produceti scantei, nu aprindeti lumanari, chibrituri, alte surse de foc deschis daca simtiti miros de gaze sau de produse petroliere.
- Daca s-a declansat un incendiu, cautati sa-l stingeti prin forte proprii.
- La parasirea cladirii luati cu dumneavoastra actele de identitate, un mijloc de iluminat independent de surse de alimentare, telefonul mobil, un aparat de radio cu alimentare de la baterii sau acumulatori si obiecte personale strict necesare.
- Parasiti cu calm cladirea, fara a lua cu dumneavoastra lucruri inutile dar verificati mai intai scara si drumul spre iesire pentru a nu va expune la pericole.
- Pentru orice eventualitate, preveniti ranirea provocata de caderea unor tencuieli, caramizi etc., la iesirea din cladire utilizand o casca de protectie sau, in lipsa acesteia, un scaun ori un alt obiect protector.
- Daca la iesire intalniti usi blocate, actionati fara panica, pentru deblocare. Daca nu reusiti, iar acestea au vitraje, procedati cu calm la spargerea geamului, curatirea ramei si a zonei de cioburi, utilizand un scaun, o vaza etc.
- Daca se constata ca in ascensor sunt persoane blocate, linistiti-le mai intai, dupa care solicitati concursul persoanelor autorizate.
- Ocoliti locurile periculoase; evitati cladirile grav avariate, cu exceptia unor cazuri de ajutor sau salvare, masuri ce trebuie intreprinse cu minimum de masuri de securitate si fara riscuri inutile. Evitati sa fiti confundat cu raufacatorii patrunsi in astfel de cladiri, nu aglomerati zonele calamitate fara rost.
- Ajutati echipele de interventie pentru ajutor sau salvare.
- Fiti pregatiti fizic si psihic pentru eventualitatea unor socuri ulterioare primei miscari seismice, asa-numitele replici, fara a intra in panica.
- Combateti zvonurile, stirile false, panica, dezordinea.
- Daca sunteti blocati sub daramaturi sau mobile, o varianta clasica de comunicare cu cei din afara este sa bateti la intervale regulate cu un obiect tare in conductele invecinate sau in peretii incintei, iar daca ati stabilit contactul verbal, furnizati informatiile cerute si cereti primul ajutor necesar.
- Nu va preocupati de durata timpului pana la salvare, deoarece, in astfel de conditii, desi timpul pare nesfarsit, corpul uman isi mobilizeaza resurse nebanuite pentru a trece peste o perioada critica.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter