RO EN
Košík je prázdný

MF propune crearea cadrului pentru infiintarea Bancilor Nationale de Dezvoltare

Ministerul Finantelor a elaborat proiectul de act normativ care reglementeaza conditiile generale de infiintare si functionare a bancilor nationale de dezvoltare, care sunt constituite si functioneaza ca institutii de credit conform prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului si ale Regulamentului UE nr.575/2013, ale reglementarilor emise de Banca Nationala a Romaniei in aplicarea acestora, precum si ale altor acte normative aplicabile. Scopul crearii bancilor nationale de dezvoltare in Romania este abordarea directa a disfunctionalitatilor pietei financiare si a decalajelor de finantare, in baza unei analize independente ex-ante, in scopul atenuarii si reducerii lor prin desfasurarea de activitati de dezvoltare, in conformitate cu legislatia Uniunii Europene aplicabila si cu actul constitutiv al fiecarei banci de dezvoltare.
Bancile de dezvoltare acorda finantare in conditii de piata si actioneaza complementar institutiilor de credit in scopul remedierii deficitelor de finantare si disfunctionalitatilor pietei financiare.
”Guvernul isi asuma responsabilitatea de a asigura o infrastructura sustenabila pentru Romania, indispensabila pentru dezvoltarea mediului de afaceri si cresterii nivelului de trai”, a precizat dl Adrian Caciu, ministrul Finantelor.
Principalele aspecte reglementate prin proiectul de lege sunt:
a) Scopul - sprijinirea antreprenoriatului, dezvoltarea socio-economica si regionala in Romania prin promovarea investitiilor si facilitarea accesului la finantare pentru beneficiarii eligibili, implementarea si/sau administrarea instrumentelor financiare finantate din fondurile europene structurale si de investitii, precum si acordarea de finantari in cadrul initiativelor de investitii la nivelul Uniunii Europene, inclusiv pentru investitii co-finantate de institutii financiare internationale. Principalele domenii sprijinite de bancile de dezvoltare sunt: activitati economice desfasurate de intreprinderile mici si mijlocii; domenii si activitati finantate din fonduri europene; cercetare, dezvoltare si inovare; agricultura; proiecte mari de infrastructura si investitii strategice.
b) Forma legala - persoane juridice romane constituite ca societati pe actiuni ale caror conditii de organizare si functionare se stabilesc prin actul constitutiv elaborat in conformitate cu prevederile Legii societatilor nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Bancile de dezvoltare sunt detinute in intregime, in mod direct pe toata durata de functionare, de catre statul roman, prin Ministerul Finantelor.
c) Capitalul social - se asigura din bugetul de stat, cu incadrarea in prevederile bugetare aprobate prin legile bugetare anuale si/sau din veniturile rezultate din privatizare inregistrate in contul Trezoreriei Statului.
d) Guvernanta – sistemul de administrare se stabileste prin actul constitutiv al acestora care se aproba prin hotarare de Guvern dupa obtinerea autorizatiei de constituire a bancii de la BNR. Procedura de numire a membrilor organelor statutare ale fiecarei banci de dezvoltare se stabileste prin hotarare a Guvernului. Membrii organelor de conducere ale bancilor de dezvoltare isi exercita atributiile in mod independent, cu loialitate, diligenta si respectand obiectivele si strategia stabilita de adunarea generala a actionarilor a fiecarei banci de dezvoltare. Primii membri ai organelor statutare pana la obtinerea autorizarii de functionare de la BNR se nominalizeaza de catre Ministerul Finantelor prin ordin al ministrului Finantelor.
e) Activitati desfasurate - se stabilesc prin actul constitutiv aprobat cu respectarea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.227/2007, cu modificarile si completarile ulterioare. Bancile de dezvoltare pot functiona doar pe baza autorizatiei emise de Banca Nationala a Romaniei in conformitate cu prevederile referitoare la autorizarea unei institutii de credit si dupa emiterea unei decizii pozitive din partea Comisiei Europene privind aspectele de ajutor de stat.
f) Beneficiari eligibili - bancile de dezvoltare ofera produse financiare in principal urmatoarelor categorii de beneficiari eligibili: intreprinderi mici si mijlocii, inclusiv microintreprinderi, companii de tip start-up si din domenii inovatoare, unitati administrativ-teritoriale, companii de utilitati publice aflate in subordinea unitatilor administrativ–teritoriale; companii, universitati, institute de cercetare-dezvoltare, entitati publice socio-culturale, intreprinderi sociale.
g) Surse de finantare necesare pentru derularea activitatilor desfasurate de bancile de dezvoltare: comisioane, dobanzi si tarife rezultate din prestarea activitatilor specifice si suportate de catre beneficiarii eligibili ai bancilor de dezvoltare, fonduri atrase de pe pietele financiare interne si internationale, fonduri de la institutiile financiare internationale, fonduri incredintate pe baza de mandat de autoritati ale administratiei publice, fonduri de la bugetul de stat pentru asigurarea capitalului social al bancii si pentru acoperirea cheltuielilor cu taxele si tarifele necesare infiintarii fiecarei banci de dezvoltare, venituri din privatizare, imprumuturi subordonate acordate de statul roman, alte surse de finantare, stabilite prin hotarare a Guvernului, cu reglementarea modalitatilor de utilizare.
h) Garantii de stat - statul roman, prin MF, garanteaza, irevocabil si neconditionat, atat executarea principalului aferent obligatiilor de plata, cat si executarea tuturor obligatiilor de garantare asumate in nume si cont propriu de catre fiecare banca de dezvoltare, in cazul in care obligatiile respective nu beneficiaza de nicio alta garantie.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter