RO EN
Košík je prázdný

IPSOS: Cresterea preturilor este cea mai mare ingrijorare a romanilor in 2022

Cresterea preturilor este cea mai mare ingrijorare a romanilor in acest an, desi ei se declara mai optimisti decat in trecut, conform unui studiu Ipsos care a acoperit 33 de tari.
Romanii au avut un an dificil intr-o masura mult mai mare comparativ cu media tarilor investigate, insa se declara optimisti cu privire la 2022. Pe de alta parte, acestia sunt ingrijorati de cresterea preturilor, nu cred ca vom deveni mai toleranti cu ceilalti si sunt sceptici in privinta vaccinarii masive anti-COVID-19 la nivel mondial.
Mai bine de jumatate (56%) dintre persoanele intervievate in cele 33 de tari considera probabil ca in 2022 peste 80% din populatia globului sa se vaccineze cu cel putin o doza impotriva COVID-19. Respondentii din tarile latino-americane (Peru - 81%, Brazilia - 76%, Mexic - 75%), precum si cei din China (80%), Malaysia (79%) sau India (75%) sunt cei mai optimisti. Europenii se numara printre cei mai neincrezatori la acest capitol - in special cetatenii din Ungaria (29%), Polonia, Germania (33%, fiecare) sau Elvetia (34%).
Tot intr-o zona de scepticism se situeaza si romanii: 44% dintre conationalii nostri sunt de parere ca e putin probabil ca minimum o doza de vaccin anti-coronavirus sa fie administrata in randul a peste 80% dintre cetatenii Planetei, in cursul anului 2022. Mai increzatori se arata romanii cu varste cuprinse intre 35-49 ani (50% nivel de acord), persoanele cu educatie medie (48%), respectiv cei care sunt proprietarii unei afaceri (47%).
Majoritatea celor intervievati (60%) cred ca in 2022 se vor inregistra mai multe fenomene meteo extreme fata de 2021. Cetatenii din tarile europene afectate de inundatii in cursul anului trecut sunt mai inclinati sa raspunda afirmativ la acest capitol - Olanda (72%), Marea Britanie (69%), Italia (68%) sau Belgia (66%). Romania se situeaza aproape de media globala (57% nivel de acord).
Pe plan global, 45% dintre respondenti se asteapta ca numarul calatoriilor cu avionul sa se reduca fata de 2019, anul dinaintea pandemiei. Ies in evidenta aici in special tarile asiatice - China (68% nivel de acord), Singapore (67%) sau Malaysia (66%). Si la acest capitol Romania se incadreaza in media globala (44% nivel de acord).
La nivel mondial, 3 din 4 consumatori se asteapta ca preturile sa creasca mai rapid decat veniturile populatiei. Romanii se situeaza in topul natiunilor ingrijorate de acest fenomen (85% nivel de acord), in contextul unei inflatii record si cresterii alarmante a preturilor pentru gaze naturale si energie. Barbatii din Romania sunt in general mai preocupati de acest aspect prin comparatie cu femeile (88% vs 82%); niveluri de ingrijorare peste media nationala se inregistreaza in randul romanilor cu educatie superioara (93%), respectiv a celor cu varste cuprinse intre 35-49 ani (92%).
Un nivel similar de ingrijorare il manifesta cetatenii din Rusia (88%), Chile (85%) sau Olanda (85%).
O treime dintre participantii la studiu (35%) se asteapta la prabusirea principalelor burse globale in 2022 - o scadere cu 5 puncte procentuale fata de editia anterioara a studiului, desfasurata in 2020. Romania se incadreaza in media globala (33% nivel de acord), in timp ce Polonia (55%) si Rusia (48%) se numara printre natiunile europene cele mai ingrijorate de acest aspect.
71% dintre participantii la studiul Ipsos anticipeaza ca zonele din centrele oraselor se vor aglomera din nou pe masura ce angajatii vor reveni la munca la birou in mod uzual. Locuitorii din China (87%) sau Malaysia (86%) sunt cei mai convinsi de acest lucru, in timp ce romanii se apropie de media globala, cu un nivel de acord de 68%. La polul opus, britanicii sunt cei mai sceptici (57% nivel de acord).
Pe plan international, 28% dintre respondenti cred ca oamenii din tara lor vor deveni mai toleranti unii cu altii - in special cei din tari asiatice precum China (83%), Malysia (66%) sau India (60%). La acest capitol, romanii se situeaza in partea inferioara a clasamentului global: 7 din 10 conationali nu cred ca vom deveni mai toleranti fata de ceilalti in cursul acestui an. Cei mai sceptici sunt in special romanii cu educatie ridicata (85%), tinerii sub 35 de ani (75%) sau seniorii peste 50 de ani (73%).
Indicatorul referitor la toleranta atinge nivelul maxim de dezacord in Franta (81%).
Referitor la capitolul Tehnologie - romanii sunt sceptici ca Guvernul va introduce in 2022 reguli stricte pentru companiile mari din acest domeniu. 6 din 10 respondenti - atat pe plan global cat si in Romania - sunt de parere ca in 2022 mult mai multi oameni isi vor trai vietile in mediul virtual. Japonezii sunt cel mai putin de acord cu aceasta afirmatie (18%), dat fiind faptul ca tehnologia si mediul digital reprezinta deja parti esentiale ale culturii nipone contemporane.
38% dintre persoanele intervievate considera ca este probabil ca guvernul tarii lor sa adopte reguli stricte in privinta marilor companii din domeniul tehnologiei. Asta, in contextul in care un alt studiu Ipsos - Global Trends Survey 2021 - a indicat faptul ca 83% dintre consumatorii la nivel global cred despre companiile de Social Media ca au prea multa putere. Romanii sunt printre cei mai sceptici cu privire la astfel de initiative legislative in domeniul tehnologiei (27% nivel de acord), aproape de francezi (28%) sau suedezi (26%).
La nivel international, 4 din 10 cetateni se asteapta ca un dezastru natural sa afecteze un oras important din tara lor sau ca hackerii apartinand unui guvern strain sa provoace un blocaj in infrastructura IT globala. O treime (34%) cred ca armele nucleare vor fi folosite intr-un conflict, 16% se asteapta ca un asteroid sa loveasca Pamantul iar 14% considera probabila o vizita extraterestra in 2022.
In general, romanii se situeaza in jurul mediei globale la aproape toate aceste capitole, mai putin cele referitoare la dezastrele naturale - unde 27% dintre conationali cred ca acest lucru este probabil sa se intample in cursul anului 2022 - sau folosirea armelor nucleare intr-un conflict (29%).
Majoritatea cetatenilor din cele 33 de tari sunt optimisti: 77% se asteapta ca 2022 sa fie un an mai bun la nivel personal decat a fost anul trecut. In acelasi timp, 2021 pare ca a fost un an mai bun decat 2020, pentru majoritatea tarilor. In primul an de pandemie, intrebati daca 2020 a fost un an prost pentru tara lor, 90% dintre respondenti au fost de acord cu aceasta afirmatie; acum, cifra a scazut la 77% pe plan global. Semne de optimism exista si in privinta economiei globale: 61% dintre persoanele intervievate considera ca in 2022 economia globala va fi mai puternica - in crestere cu 7 puncte procentuale fata de valul anterior al studiului.
La fel ca in editia precedenta a studiului, 75% dintre respondenti se declara hotarati sa adopte rezolutii personale pentru a face anumite lucruri cu privire la ei sau la cei din jur.
Anul trecut s-a simtit diferit pentru romani. 9 din 10 conationali declara ca 2021 a fost un an dificil pentru Romania, comparativ cu 77% dintre respondentii la nivel global care cred acelasi lucru despre tara lor. Este cel mai mare procent inregistrat la acest capitol, la paritate cu Spania sau Coreea de Sud. Mai mult, 68% dintre romani cred ca 2021 a fost un an prost pentru ei si familiile lor - peste media tarilor participante la studiu (58%) si similar unor tari latin-americane precum Brazilia (70%), Peru (69%), Mexic (68%) sau Argentina (66%).
Cu toate acestea, romanii sunt optimisti ca 2022 va aduce lucruri mai bune fata de 2021: 8 din 10 concetateni sunt de acord cu aceasta afirmatie, la un nivel apropiat de media globala. Mai increzatoare se arata persoanele cu educatie scazuta (100% acord), proprietarii de afaceri (88%) sau tinerii sub 35 de ani (86%). In acelasi timp, 88% dintre romani vor sa adopte rezolutii personale in 2022, ceea ce ne plaseaza peste media globala, la un nivel similar cu Argentina, Africa de Sud (89%, fiecare) sau Chile (88%).
Studiul Ipsos s-a desfasurat online in perioada 22 octombrie - 5 noiembrie 2021, in randul cetatenilor adulti din 33 de tari. Esantionul a inclus un numar total de 22.023 de adulti cu varste cuprinse intre 18-74 ani in Statele Unite, Canada, Israel, Malaysia, Africa de Sud si Turcia si respectiv 16-74 ani in alte 27 de tari (inclusiv Romania).
Marimea esantionului a fost de 500 sau 1.000 interviuri la nivel de tara, iar eroarea de esantionare este de +/- 3.5% pentru esantioanele de 1.000 interviuri, respectiv +/- 5.0% pentru esantioanele de 500 interviuri, la un interval de incredere de 95%.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter