RO EN
Košík je prázdný

INS: Tendinta de crestere a preturilor si productiei in constructii, pana in aprilie

Potrivit estimarilor din luna februarie 2024, activitatea de constructii se va inscrie pe un trend ascendent in urmatoarele luni, cu o crestere moderata a volumului productiei (sold conjunctural +9%). Totodata, managerii estimeaza o relativa stabilitate a numarului de salariati (sold conjunctural -1%). In ceea ce priveste preturile lucrarilor de constructii, se preconizeaza crestere a acestora (sold conjunctural +32%), conform previziunilor Institutului National de Statistica (INS) pentru perioada februarie - aprilie 2024.
Soldul conjunctural indica perceptia managerilor intreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen, care nu trebuie confundata cu ritmul cresterii sau scaderii oricarui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obtinut ca diferenta intre procentajul managerilor care au ales varianta pozitiva a fenomenului si procentajul celor care au indicat varianta negativa, precizeaza analistii
Ca tendinte economice generale, documentul statistic indica o relativa stabilitate a activitatii in comertul cu amanuntul si in servicii, precum si a numarului de salariati in industria prelucratoare, constructii si servicii. Totodata, sunt estimate cresteri accentuate ale preturilor in comertul cu amanuntul.
 
Industria prelucratoare
In cadrul anchetei de conjunctura din luna februarie 2024, managerii din industria prelucratoare preconizeaza, pentru urmatoarele luni, o crestere moderata a volumului productiei (sold conjunctural +6%). Referitor la numarul de salariati, se estimeaza relativa stabilitate, soldul conjunctural fiind de -1%. Pentru preturile produselor industriale se prognozeaza crestere in intervalul analizat (sold conjunctural +18%).
 
 
Comertul cu amanuntul
In sectorul comertului cu amanuntul, managerii au estimat, pentru perioada februarie - aprilie 2024, o tendinta de relativa stabilitate a activitatii economice (sold conjunctural +1%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de marfuri de catre unitatile comerciale va inregistra o relativa stabilitate (sold conjunctural +3%), in timp ce angajatorii prognozeaza o crestere moderata a numarului de salariati (sold conjunctural +10%). Managerii societatilor comerciale estimeaza o crestere accentuata a preturilor de vanzare cu amanuntul (sold conjunctural +45%).
 
Serviciile
Conform estimarilor din luna februarie 2024, cererea de servicii (cifra de afaceri) va inregistra relativa stabilitate in urmatoarele luni (sold conjunctural +4%). Se estimeaza relativa stabilitate a numarului de salariati (sold conjunctural +1%). Conform opiniei managerilor, preturile de vanzare sau de facturare ale prestatiilor vor avea tendinta de crestere moderata (sold conjunctural +14%).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter