RO EN
Košík je prázdný

INS: Sectorul de constructii are un aport de 0,2% la cresterea PIB

Potrivit informatiilor publicate la data de 13 ianuarie a.c. de expertii Institutului National de Statistica (INS) - si modificate conform unei proceduri de revizuire prin integrarea informatiilor statistice, financiar-bancare si administrative devenite disponibile sau care au fost rectificate dupa publicarea primelor estimari provizorii - au rezultat anumite diferente referitoare la cresterea economica propriu-zisa si la cuantumul PIB, acestea fiind, totusi, nesemnificative. Astfel, INS anunta ca Produsul Intern Brut - PIB al Romaniei, estimat pentru trimestrul al treilea din 2016 si evaluat ca serie ajustata sezonier, a fost de 189.008,6 milioane de lei preturi curente, in crestere - in termeni reali - cu 0,6% fata de trimestrul al doilea al anului trecut si cu 4,5% fata de trimestrul al treilea din 2015. In acelasi timp, ca serie bruta, PIB aferent intervalului iulie-septembrie 2016 a fost prognozat la 207.488,9 milioane de lei preturi curente, mai mare - in termeni reali - cu 4,3% fata de trimestrul similar din 2015. Totodata, pentru primele noua luni din 2016, PIB a totalizat, ca serie bruta, 533.061,8 milioane de lei preturi curente (+4,8% comparativ cu ianuarie-septembrie 2015), respectiv 563.580,2 milioane de lei preturi curente ca serie ajustata (+4,8% fata de primele noua luni ale anului anterior), diferentele in raport cu prima varianta provizorie fiind de 140,5 milioane de lei preturi curente (la seria bruta) si de 123,8 milioane de lei preturi curente (la cea ajustata). Trebuie precizat faptul ca, in acest moment, datele evaluate reprezinta cea de-a doua varianta a celor provizorii, tinand cont mai ales de modificarea anumitor contributii la cresterea PIB, reliefate intre cele doua estimari. Expertii INS explica si faptul ca, in trimestrul al treilea, nu s-au remarcat diferente fundamentale, din punctul de vedere al contributiei pe categorii de resurse la modificarea PIB, desi volumul impozitelor nete pe produs s-a majorat cu 1,3 puncte procentuale. Totusi, volumul valorii adaugate brute s-a diminuat cu 0,2 puncte procentuale, iar pe ramuri de activitate s-au inregistrat modificari mai importante, care s-au consemnat la activitatile de comert cu ridicata si cu amanuntul, repararea autovehiculelor si motocicletelor, transport si depozitare, hoteluri si restaurante (-1,8 puncte procentuale), in informatii si comunicatii (+0,3 puncte procentuale) si la activitatile profesionale, stiintifice si tehnice (-0,3 puncte procentuale).
Contributia constructiilor la formarea si cresterea PIB s-a modificat usor
In ceea ce priveste structura PIB pe categorii de resurse si utilizari (ca serie bruta), in cel de-al treilea trimestru din 2016 realizarile sectorului de constructii au fost de 12.941,5 milioane de lei preturi curente, ceea ce plaseaza bransa pe o pozitie mai precara ca importanta economica, in urma unor sectoare care, oricum, devenisera ceva mai relevante dupa declansarea recesiunii, precum informatiile si comunicatiile, activitatile profesionale stiintifice si tehnice, tranzactiile imobiliare si chiar administratia publica, astfel incat industria, comertul si (conjunctural) tranzactiile imobiliare raman momentan principalele motoare reale de sustinere a economiei. Practic, ca realizari, piata de constructii a fost devansata, in al treilea trimestru al anului trecut, de toate domeniile, plasandu-se la acest capitol doar inainte de informatii si comunicatii, intermedieri financiare si asigurari, respectiv de activitatile de spectacole, culturale si recreative. Noua valoare anuntata de INS reprezinta, insa, 102,8% ca indici de volum al activitatii, comparativ cu trimestrul al treilea din 2015, ceea ce indica deocamdata un nivel relativ bun, din acest punct de vedere, iar ca indice de pret s-a constatat o majorare de 8,2% fata de aceeasi perioada a anului anterior.
Situatia este relativ nesatisfacatoare in comparatie cu indicii de volum ai altor ramuri economice, descrisi in comunicatul INS, ceea ce nu este deloc surprinzator, daca se tine cont de faptul ca piata nationala de constructii ramane, in prezent, finantata intr-un ritm ceva mai lent. Practic, cresterea ca volum, de +2,8%, a fost devansata de cea specifica altor ramuri economice, o majorare similara ca procent fiind remarcata inclusiv in administratia publica.
Pentru seria ajustata sezonier, pe piata de constructii, cel de-al treilea trimestru din 2016 a adus, insa, realizari de 14.697,6 milioane de lei preturi curente, reprezentand 100,2% ca volum in raport cu trimestrul al doilea din acelasi an si 102,5% ca indici de pret fata de iulie-septembrie 2016. De asemenea, in ianuarie-septembrie 2016, ca serie bruta, realizarile din constructii s-au plasat la 27.516,4 milioane de lei preturi curente, ceea ce a insemnat o cota de 103,9% ca indici de volum si 107% in ceea ce priveste indicii de pret, comparativ cu acelasi interval din 2015. In acest caz, totusi, ca realizari, piata de constructii a fost depasita (evident) de industrie si comert, dar si de tranzactiile imobiliare, respectiv de activitatile profesionale, stiintifice si tehnice sau de administratia publica, surclasand, in schimb, alte ramuri economice, precum activitatile de spectacole, intermedierile financiare si, la limita, agricultura.
Un alt aspect relevant pentru perioada de referinta a trimestrului al treilea din 2016 il constituie contributia pietei de constructii la formarea PIB, evaluata la 6,2% (rectificata fata de cota de 6,3% corespunzatoare variantei provizorii 1), iar contributia efectiva la cresterea PIB a continuat sa fie pozitiva (+0,2% pentru ambele variante provizorii 1 si 2), ceea ce - de fapt - reprezinta o situatie optimizata si un impuls in ceea ce priveste dezvoltarea economica, desi, prin comparatie, alte ramuri relevante (comertul si industria) au avut un aport pozitiv relativ semnificativ la cresterea PIB, respectiv de +0,4% pentru industrie si +1,3% in cazul comertului.
„Pe categorii de resurse, comparativ cu varianta provizorie 1, dinamica PIB s-a modificat in trimestrul al treilea din 2016, intrucat volumul valorii adaugate brute totale s-a diminuat cu 0,2 puncte procentuale. Totusi, volumul si contributia impozitelor nete pe produs s‐au majorat cu 1,3 puncte procentuale, respectiv cu 0,2 puncte procentuale. Din punctul de vedere al utilizarii PIB, tot pentru iulie-septembrie 2016, anumite modificari ale contributiei la cresterea PIB, intre cele doua estimari, au inregistrat: cheltuiala pentru consumul final al administratiilor publice, de la 0% la +0,3%, ca urmare a majorarii volumului sau de la 100,3% la 102,1%, formarea bruta de capital fix, de la +0,8% la +0,1%, ca urmare a reducerii volumului sau de la 102,8% la 100,5%, importul de bunuri si servicii, de la +2,5% la +2,9%, ca urmare a cresterii volumului sau de la 106,7% la 107,7% si exportul de bunuri si servicii, de la +2,3% la +2,6%, ca urmare a cresterii volumului sau de la 106,3% la 106,9%”, se mai arata in comunicatul INS.
Dupa cum se poate observa la o analiza succinta, datele INS confirma intr-o oarecare masura estimarile specialistilor din bransa de constructii - care sustin si in continuare ca (re)initierea unor lucrari cu valoare sporita se lasa asteptata - si indica faptul ca, din punct de vedere al realizarilor efective, doar 2015 a reprezentat o perioada relativ propice pentru firmele din domeniu, dupa care, eventual, s-a remarcat o perioada de stabilizare (desi nu se exclude nici situatia recesiunii statistice), inclusiv ca urmare a impactului dat de factorul sezonier sau de cel politic. In final, oficialii INS mai anunta ca estimarile „semnal” referitoare la Produsul Intern Brut aferent celui de-al patrulea trimestru din 2016, elaborate in conformitate cu exigentele Uniunii Europene, vor fi disponibile in luna februarie a.c. Informatii suplimentare, la www.insse.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter