RO EN
Košík je prázdný

INS: Scadere abrupta a volumului lucrarilor de constructii

Dupa cum indica noile informatii anuntate la data de 16 iunie 2017 de expertii Institutului National de Statistica (INS), in aprilie a.c., pe fondul persistentei unor probleme sistemice si/sau de finantare pe numeroase segmente (cu precadere in sectorul proiectelor publice, in domeniul nerezidential si, oarecum surprinzator, la toate elementele de structura), indicele de volum al lucrarilor de constructii s-a diminuat (conform seriei brute si ajustate, pentru ambele baze de raportare - secventiala si anuala), astfel incat, dupa cum se estima anterior, nu a existat nicio premisa pozitiva care sa indice reluarea trendului ascendent, de recuperare, in primele patru luni a.c., iar piata are toate sansele sa ramana in starea actuala, de recesiune statistica. Si aceasta pentru ca deprecierea din ianuarie-aprilie 2017 este relativ ampla (ca serie ajustata), astfel incat nu se mai incadreaza de mult timp in eroarea maxim admisa a estimatiilor celor aproape 2.000 de operatori economici cu activitate principala de constructii (stabilita la ±3%).
Noile date statistice reflecta, in consecinta, realitatea potrivit careia, inclusiv in aprilie 2017, firmele din bransa (indeosebi cele ce se ocupa de infrastructura sau de obiective nerezidentiale) au reusit sa realizeze mai putine proiecte in comparatie cu aceeasi perioada din 2016, probabil si ca urmare a tensiunilor politico-sociale care au survenit si dupa finalizarea perioadei electorale (culminand inclusiv cu criza guvernamentala din prezent, caracterizata de absurditati), desi toate acestea nu justifica lipsa acuta de finantare. Insa, la o analiza succinta, se remarca in mod evident ca, desi PIB a crescut cu cea mai mare rata din UE, la fel ca si investitiile straine directe (pana la un nivel acceptabil pentru aceasta perioada a anului), guvernantii nu au initiat lucrarile la diverse investitii majore, de interes public, o parte dintre acestea fiind inca in etape initiale de elaborare, iar alta parte se afla in contractare.
Intrucat dinamica lucrarilor, in ansamblul lor, este complet diferita, comparativ cu precedentele 12 luni (cand in perioada de referinta, respectiv primele patru luni ale anului trecut, s-a raportat un avans de +3,8%, pe baze anuale, pentru seria ajustata), situatia actuala reflecta realitatea potrivit careia tendintele economice, marcate de instabilitate socio-politica, nu se indreapta in directia dorita si, in pofida unei cresteri puternice a volumului lucrarilor la imobilele rezidentiale, nici in continuare nu se intrevad solutii imediate (eventual, de finantare) care sa permita initierea unor noi proiecte pe celelalte segmente. Aceasta realitate este evidentiata si prin faptul ca, desi in aprilie a.c., a avut loc un regres de -3,7% al lucrarilor de constructii noi, pe seria ajustata, comparativ cu aprilie 2016, efortul investitional (care era necesar sa fie mai consistent, din partea statului ori din perspectiva dezvoltatorilor de imobile nerezidentiale) a fost sustinut, aproape exclusiv, de investitorii din domeniul rezidential, a caror activitate a determinat impulsionarea cu peste +42% a lucrarilor la cladirile de locuinte.
Crestere, dupa patru luni, doar la lucrarile de constructii noi
Faptul ca, prin prisma unor fluctuatii ce nu s-au mai observat din 2014 pana in prezent, in anul 2016 piata nationala de constructii a continuat sa functioneze sub potentialul sau real, la fel ca in perioada de maxima intensitate a crizei economice, iar apoi, in ianuarie-aprilie a.c., situatia negativa s-a perpetuat, ba chiar s-a accentuat, se poate constata cu usurinta in momentul in care se observa ca diminuarea (pentru ambele serii) anuntata de INS inseamna, de fapt, nu numai intreruperea trendului de recuperare, ci si amanarea momentului reinitierii acestuia, periclitand iesirea din recesiune statistica. Problemele s-au evidentiat mai ales ca urmare a regresului consemnat cu precadere in cazul proiectelor de intretinere si reparatii curente, precum si la reparatii capitale (unde a fost vorba, mai degraba, de o activitate cu mult sub potentialul firmelor din bransa), singurul aspect pozitiv fiind constatat pe segmentul lucrarilor de constructii noi (ca elemente de structura). Totusi, merita sa se ia in considerare avansul inregistrat la cladirile rezidentiale, in timp ce in sectorul constructiilor ingineresti si in cel al imobilelor nerezidentiale deprecierile sunt fara echivoc. Ca de fiecare data, informatiile sunt provizorii si vor fi supuse ulterior unui proces de revizuire, dupa cum s-a intamplat de altfel si cu aceiasi indicatori evidentiati separat in raportarile ulterioare ale Eurostat, fiind posibila inclusiv adancirea trendului negativ, pe anumite segmente.
In consecinta, daca se iau in considerare bazele de raportare anuale, in intervalul 1-30 aprilie 2017, volumul lucrarilor de constructii a scazut, neasteptat, cu -19,6% ca serie bruta (comparativ cu aceeasi perioada din 2016). In acelasi timp, pe seria indicilor ajustati cu numarul de zile lucratoare si in functie de factorul sezonier, prin metoda regresiva recomandata de regulamentele europene referitoare la indicatorii pe termen scurt, diminuarea anuala s-a plasat la -15,3%. Totodata, intrucat in precedentele 31 de zile lucrarile de constructii au regresat ca volum (-6,1% ca serie ajustata, in ritm anual), in luna aprilie 2017, care ar fi putut sa marcheze initierea anumitor proiecte, s-a remarcat inca o situatie dificila, conturata prin scaderi pe toata linia. Astfel, regresul pe baze de comparare secventiale - pentru seria ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de factorul sezonier - a fost de -7,6%, insa ca serie bruta, s-a constatat o diminuare de -11,6%, ceea ce a insemnat, de fapt, o situatie negativa pe toate segmentele.
Mari probleme privind volumul lucrarilor la constructiile ingineresti
Dupa cum arata datele INS - si asa cum se preciza anterior -, in perioada de referinta, constituita de luna aprilie 2017, firmele specializate s-au confruntat cu mai multe dificultati din punct de vedere al portofoliului de contracte/ comenzi decat in cea de-a patra luna a anului anterior, mai ales ca pragurile comparative au fost negative si, evident, inferioare, intrucat au efectuat lucrari cu o cota ajustata de 84,7% din volumul specific lunii aprilie 2016 (sau de 80,4% ca serie bruta), ceea ce inseamna ca premisele unei recuperari a pierderilor s-au indepartat, cel putin pe termen scurt, ba poate chiar mediu. In acelasi timp, comparativ cu martie 2017 (care a reprezentat, insa, oarecum neasteptat, inca un moment nefavorabil pentru piata), cotele actualizate din cele 30 de zile analizate au fost de 92,4% (pe seria ajustata) si de 88,4% (pentru cea bruta). Totodata, pentru primele patru luni a.c., comparativ cu ianuarie-aprilie 2016, nivelurile anuntate de INS sunt de 92% pentru seria ajustata a datelor si de 94,2% in cazul celei brute.
Conform INS, in aprilie 2017, volumul lucrarilor de constructii, ca serie ajustata, a regresat, in total, cu -7,6% comparativ cu luna martie a anului in curs, diminuarea acestui indicator fiind determinata de faptul ca s-au inregistrat deprecieri evidentiate la toate elementele de structura, respectiv la indicele ce se refera la complexul de lucrari de reparatii capitale la constructii existente (-33%), la procedurile de intretinere si reparatii curente (-19,9%), dar si in cazul lucrarilor de constructii noi (-4,4%). Pe obiecte de constructii, au rezultat deprecieri la toate componentele, mai precis la cladirile rezidentiale (-13,5%), la constructiile ingineresti (-11,4%), respectiv la imobilele nerezidentiale (-6,9%).
Totodata, pentru seria bruta, datele secventiale aferente lunii aprilie 2017 indica un regres de -11,6%, evidentiat mai ales in cazul lucrarilor de reparatii capitale (-42,1%), la cele de intretinere si reparatii curente (-8,6%) si la operatiunile ce presupun executia constructiilor noi (-6,9%). Totodata, pe obiecte de constructii, ca serie bruta, au fost raportate deprecieri la toti indicatorii - si anume la cladirile rezidentiale (-13,5%), la constructiile ingineresti (-11,4%), precum si in cazul lucrarilor la imobilele cu alta destinatie decat cea de locuinta (-6,9%).
Dupa cum se arata anterior, in raport cu luna corespunzatoare a anului 2016, volumul lucrarilor de constructii din aprilie 2017 a scazut atat pe seria ajustata, cat si pe cea bruta, ceea ce indica o situatie relativ deficitara a pietei de profil fata de anul anterior. In comunicatul INS se mai subliniaza ca, in comparatie cu aceeasi luna a anului precedent, ca serie bruta, volumul lucrarilor de constructii a regresat in aprilie 2017, in medie, cu -19,6%, situatie data de faptul ca s-au raportat diminuari reflectate la toate elementele de structura - mai precis la operatiunile ce presupun executia lucrarilor de reparatii capitale (-43,6%), la lucrarile de intretinere si reparatii curente (cu -40,7%) si la procedurile de edificare a constructiilor noi (-5,7%). Pe obiecte de constructii, s-au inregistrat, insa, scaderi la doua componente - si anume la constructiile ingineresti si la imobilele nerezidentiale (-40,1%, respectiv -7,1%), iar lucrarile la cladirile rezidentiale au crescut ca volum (+39,7%).
In conformitate cu seria ajustata, in luna aprilie 2017, comparativ cu aprilie 2016, intrucat diminuarea indicelui s-a plasat la -15,3%, pe elemente de structura au fost semnalate scaderi la toate categoriile, mai precis la lucrarile de intretinere si reparatii curente (-38,3%), la procedurile de reparatii capitale (-38,1%) si la operatiunile de executie a constructiilor noi (-3,7%). Pentru aceeasi baza de raportare, dar pe obiecte de constructii, volumul lucrarilor s-a majorat la cladirile rezidentiale (cu +42,5%), iar la constructiile ingineresti si la imobilele nerezidentiale au fost constatate deprecieri ale volumului lucrarilor, de -38,3% si -5,5%.
„In intervalul 1 ianuarie - 30 aprilie 2017, comparativ cu primele patru luni din 2016, volumul lucrarilor de constructii a scazut, pe total, ca serie bruta, cu -5,8%. Pe elemente de structura s-a remarcat o sporire doar in cazul lucrarilor de constructii noi, cu +3,8%, iar la lucrarile de intretinere si reparatii curente (-23,5%) si la cele de reparatii capitale (-22%) s-au constatat ample deprecieri. Pe obiecte de constructii, au avut loc scaderi la constructiile ingineresti si la cladirile nerezidentiale cu -27,8%, respectiv cu -7,3%, dar lucrarile la imobilele rezidentiale s-au apreciat cu +68%. Ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de factorul sezonier, volumul lucrarilor de constructii s-a diminuat, in total, in primele patru luni a.c., cu -8%. Din punct de vedere al elementelor de structura, scaderea s-a confirmat la doua componente, mai precis la lucrarile de intretinere si reparatii curente si la cele de reparatii capitale (cu -22,2% fiecare), in timp ce lucrarile de constructii noi s-au majorat ca volum (+3,3%). Pe obiecte de constructii, indicatorul denota o crestere doar la cladirile rezidentiale (+51,4%), scaderi fiind insa raportate la constructiile ingineresti (-24,6%) si la imobilele nerezidentiale (cu -9,2%)”, se mai arata in comunicatul INS.
***
Incepand cu 2015, Institutul National de Statistica pune la dispozitia publicului datele sursa pe care se bazeaza elaborarea analizelor proprii cu privire la evolutia volumului lucrarilor de constructii, aspect care, de altfel, s-a generalizat, iar din 2016 s-a decis alegerea unei alte baze de selectie a esantionului, ce asigura o reprezentativitate calculata dupa cifra de afaceri de 94,21% din multimea totala a unitatilor active. Totodata, pentru ajustarea seriilor, s-a folosit pachetul de programe JDEMETRA+ v 2.0 (metoda TRAMO/SEATS), care realizeaza estimarea efectului numarului de zile lucratoare diferit de la o luna la alta si efectului calendarului (an bisect si alte sarbatori nationale), precum si identificarea si corectarea valorilor extreme (schimbari de nivel ocazionale, tranzitorii sau permanente) si interpolarea valorilor lipsa. Datele se colecteaza de la circa 2.000 de operatori economici cu activitate principala de constructii. Informatii suplimentare, la www.insse.ro, iar pentru descarcarea datelor sursa aferente primelor patru luni ale anului in curs, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter