Coalitia de guvernare a convenit o consolidare echilibrata a bugetului de stat, raportata la cheltuieli si venituri, a declarat, luni, presedintele PNL, Nicolae Ciuca, care a sustinut ca in acest fel se urmareste incadrarea in deficitul asumat, precum si o dezvoltare "robusta" a Romaniei in urmatorii ani.
"Am convenit, in coalitie, o consolidare echilibrata a bugetului de stat, raportata la cheltuieli si venituri. Astfel, ne dorim sa asiguram o dezvoltare robusta a Romaniei in urmatorii ani, dar si sa ne incadram, anul acesta, intr-o cota de deficit bugetar agreata cu organismele internationale. Am cazut de acord ca, pentru anul 2023, sa avem o economie la buget de aproximativ 12 miliarde de lei. Aceasta va fi compusa, simetric, din aproximativ 6 miliarde lei provenite din reducerea cheltuielilor si aproximativ 6 miliarde lei din asigurarea de noi venituri", a scris Ciuca, pe Facebook.
El a reiterat ca era obligatoriu ca, inainte de orice discutie despre veniturile la buget si eforturi cerute mediului de afaceri sau populatiei, sa existe o decizie privind reducerea cheltuielilor statului si viziunea cresterii economice pe termen mediu si lung.
"In momente ca acestea, statul trebuie sa fie primul care da dovada ca este gata sa se eficientizeze pentru a asigura dezvoltarea Romaniei", a subliniat Ciuca.
Potrivit acestuia, au fost agreate cateva zeci de masuri referitoare la reducerea cheltuielilor in sistemul bugetar, printre care reducerea cu minimum 20% a numarului de secretari de stat si reducerea la jumatate a numarului de membri ai cabinetelor autoritatilor locale - presedinti si vicepresedinti de Consilii judetene, primari, viceprimari si ale reprezentantilor autoritatii centrale in teritoriu - prefecti si subprefecti.
De asemenea, s-a convenit reducerea numarului de functii de conducere de la 12 la 8 procente din totalul angajatilor, desfiintarea functiei publice de sef de birou si cresterea numarului de persoane din subordinea celor ce detin functii de conducere.
O alta masura vizeaza comasarea unor institutii subordonate Parlamentului, Guvernului sau ministerelor.
Se mai au in vedere descentralizarea unor servicii, precum si prioritizarea programelor nationale de investitii, a completat fostul premier.
El a mentionat ca in companiile de stat urmeaza sa fie redus cu 50% numarul consilierilor persoanelor din conducere.
"Numarul membrilor Consiliilor de administratie va fi redus la cel mult 7 persoane, iar al celor din Comitetele de specialitate va fi redus la 5. Totodata, indemnizatiile cuvenite acestora vor fi reduse la echivalentul a trei salarii medii brute pe ramura de activitate, dar nu mai mult decat indemnizatia lunara a unui secretar de stat. In plus, vor fi limitate salariile de baza ale personalului cu functii de conducere in companiile de stat", a explicat liderul PNL.
Conform acestuia, va fi creat cadrul legal pentru consortii/parteneriate de achizitii centralizate, la nivelul ministerelor cu OPC, precum si intre UAT-uri judetene si institutiile publice subordonate din responsabilitatea altor UAT-uri.
O alta masura vizeaza acordarea voucherelor de vacanta doar pentru functionarii publici care au salarii lunare mai mici de 10.000 de lei brut.
"Pentru institutiile publice autonome aflate in coordonarea Parlamentului se va institui o taxa specifica de 80% asupra rezultatului net, dar nu mai putin de 50% din valoarea taxelor/tarifelor specifice. Salariile conducatorilor acestor institutii vor fi limitate la cel mult de sase ori indemnizatia bruta a unui ministru, iar ale celorlalti angajati la maximum 80% din salariul conducatorului institutiei", a mai transmis Nicolae Ciuca.
Presedintele PNL a adaugat ca o alta masura prevede comasarea a minimum 20% din institutele de cercetare/dezvoltare existente, astfel incat sa se reduca cheltuielile de personal cu 15% si desfiintarea celor care nu mai sunt relevante in actualul context socio-economic.
"Cred cu tarie, in continuare, ca trebuie sa fim foarte atenti la utilizarea eficienta a investitiilor majore care au intrat si vor intra in Romania si la atragerea fondurilor din PNRR. De asemenea, este necesar ca, impreuna cu specialistii nostri, sa cream un grup de lucru permanent, care sa gandeasca o proiectie multianuala, care sa dea un 'boost' economiei Romaniei. Am incredere ca Guvernul Ciolacu va adopta si implementa cu eficienta aceste masuri, atat de necesare in contextul unui razboi la granita, al previziunilor nu tocmai optimiste privind economia globala si al nevoii Romaniei de dezvoltare sustinuta", a evidentiat Ciuca.
Impact estimat la 6 miliarde lei pana la finalul anului
Coalitia de guvernare a cazut de acord asupra unui plan "extins" pentru reducerea la maximum posibil a cheltuielilor statului, a anuntat, luni, premierul Marcel Ciolacu, care a punctat ca in efortul de diminuare a deficitului bugetar "greul" trebuie sa-l duca mai intai statul, nu cetateanul si mediul privat.
El a sustinut ca impactul acestor masuri va fi de circa 5,8 - 6 miliarde de lei pana la finalul anului.
"Am reusit, alaturi de partenerii de guvernare, sa cadem de acord asupra unui plan extins pentru reducerea la maximum posibil a cheltuielilor statului. Principiul care sta la baza acestui plan este ca, in efortul de diminuare a deficitului bugetar, greul trebuie sa-l duca mai intai statul, nu cetateanul si mediul privat! Am identificat, astfel, zeci de masuri care, dincolo de eliminarea celor 200.000 de posturi bugetare neocupate, vor duce la taierea unor sporuri nejustificate, la comasari si desfiintari de institutii", a scris Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.
Prim-ministrul a adaugat ca s-a mai convenit reducerea numarului de functii de conducere in sistemul public si plafonarea indemnizatiilor de conducere la societatile de stat.
"In plus, introducem un sistem mai clar de monitorizare a indicatorilor de performanta pentru autoritatile de stat in scopul favorizarii proiectelor si investitiilor care chiar fac diferenta. Vom forta procesul de descentralizare a unor decizii, mai ales pentru a construi un cadru legal pentru consortii sau parteneriate de achizitii centralizate. Doar asa vor exista economii importante si constante, pe termen lung, la bugetul de stat", a afirmat prim-ministrul.
Potrivit acestuia, resursele naturale aflate in proprietatea statului nu vor mai fi concesionate la preturi "ridicole", iar primul pas este actualizarea tuturor redeventelor cu rata inflatiei.
"Impactul masurilor de reducere a cheltuielilor statului va fi de circa 5,8 - 6 miliarde de lei pana la finalul anului. Suma va fi aproximativ egala cu ceea ce ne propunem sa aducem ca venituri suplimentare la buget prin eliminarea unor exceptii fiscale. Fiindca asa credem ca este corect: sa existe un efort comun, distribuit echilibrat in societate, pentru un stat mai suplu si mai eficient, in care sa existe mai multa echitate si transparenta!", a indicat Ciolacu. Pentru informatii suplimentare, click aici!