RO EN
Košík je prázdný

GUVERN: Reducere a dobanzii in cadrul programului Prima Casa

In cadrul unei sedinte de guvern, Executivul tehnocrat a adoptat o hotarare ce prevede, pe de-o parte, continuarea programului de stimulare a pietei imobiliare si, implicit, a celei de constructii „Prima Casa” si in anul 2016, iar pe de alta parte, pentru a veni in sprijinul beneficiarilor directi, s-a decis reducerea ratei dobanzii aplicate acestui tip de credite. „Programul «Prima Casa» va fi implementat in continuare, pentru anul 2016 fiind alocat un plafon total de garantare in valoare de 1,5 miliarde lei. Din acest plafon total, suma de 200 de milioane de lei va fi eliberata ca urmare a rambursarilor creditelor la scadenta si/sau anticipate, respectiv a lichidarii creditelor acordate initial in cadrul programului, in vederea acordarii de garantii pentru achizitionarea sau construirea unei noi locuinte. De asemenea, pentru a veni in sprijinul beneficiarilor, prin actul normativ adoptat va fi diminuata rata dobanzii, prin reducerea marjei maxime aplicate ROBOR la trei luni, de la 2,5% la 2%. Noul nivel al costurilor totale se va aplica tuturor solicitarilor de acordare a unei finantari garantate in cadrul programului, aflate in curs de analiza la data intrarii in vigoare a hotararii de guvern”, se arata intr-un comunicat al autoritatilor centrale.
Noua rata a dobanzii a fost astfel ajustata, pentru ca, potrivit expunerii de motive ce insoteste proiectul, „s-a avut in vedere nivelul actual al conditiilor de dobanda aferente creditelor ipotecare, fata de cele aferente momentului initial al stabilirii ratei dobanzii la creditele acordate in cadrul programului (in conditiile in care exista banci care utilizeaza deja un nivel al ratei dobanzii sub cel maximal)”.
Mai multe facilitati pentru beneficiari
De altfel, continuitatea programului „Prima Casa” s-a aflat si in atentia fostului Executiv care, in septembrie 2015, a publicat in Monitorul Oficial un ordin al Ministerului Finantelor Publice, document ce operationalizeaza o serie de facilitati suplimentare. Astfel, beneficiarii programului vor avea posibilitatea achizitionarii unei noi locuinte in cadrul programului, cu suprafata utila mai mare sau cu o valoare mai mare decat locuinta achizitionata /construita initial prin program, cu conditia ca locuinta achizitionata sau construita initial sa fie instrainata prin vanzare-cumparare cel mai tarziu pana la data incheierii contractului de vanzare-cumparare a noii locuinte, iar creditul acordat initial in cadrul programului sa fie lichidat pana la data incheierii contractului de vanzare-cumparare a noii locuinte, care va beneficia de garantia statului in aceasta noua etapa a programului.
In plus, plafoanele anuale de garantare vor fi gestionate in sistem „revolving”, astfel incat se va asigura continuitatea programului. Sumele eliberate ca urmare a rambursarilor creditelor acordate in cadrul programului la scadenta sau anticipat, precum si ca urmare a lichidarii creditelor acordate initial pentru a achizitiona/ construi o noua locuinta in cadrul programului, vor reintregi plafonul total al garantiilor si se vor utiliza de catre finantatori pentru acordarea de noi garantii.
Pentru a sprijini persoanele aflate in dificultate, dupa cum informeaza oficialii Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii – FNGCIMM (coordonatorul programului), ordinul mai prevede si majorarea perioadei de executare a garantiilor si, implicit, a perioadei in care beneficiarii vor putea plati ratele restante. Astfel, plata garantiei acordate in cadrul programului se va efectua in cel mult 90 de zile de la formularea cererii de plata si nu in maximum 90 de zile de restanta.
Totodata, prin ordin, a fost detaliata modalitatea in care finantatorii pot renunta la cererile de plata, precum si posibilitatea repunerii beneficiarului in drepturile si obligatiile aferente contractelor de credit si de garantare, dupa ce plata garantiei a fost efectuata. Retragerea cererii de plata se poate efectua pana in penultima zi de efectuare a platii valorii de executare a garantiei de catre Ministerul Finantelor Publice, beneficiarul putand recurge o singura data la aceasta facilitate.
In fine, dar nu in ultimul rand, a fost reglementata situatia de preluare/ cedare a locuintei si a finantarii garantate, respectiv situatia in care sotia sau sotul preia sau cedeaza dreptul de proprietate dobandit prin achizitionarea/construirea unei locuinte in cadrul programului, ca urmare a adoptarii regimului matrimonial al separatiei de bunuri, prin conventie matrimoniala.
Ordinul a intrat in vigoare incepand cu data de 1 octombrie 2015, data de la care au fost inlocuite si formularele utilizate pana in acel moment in cadrul activitatii de garantare „Prima Casa” cu cele aprobate prin Ordinul MFP nr. 1119/2015. 
***
Din momentul lansarii programului (in anul 2009) si pana in prezent, au fost acordate peste 166.000 de garantii, pentru finantari in valoare de peste 3,202 miliarde euro (dupa preluarea a 50% din risc de catre banci), respectiv peste 13,9 miliarde lei. In cursul lui 2015 au fost emise 30.070 de garantii in valoare de 2.522,9 milioane de lei. Programul ramane atractiv pentru toti factorii implicati, inclusiv pentru institutiile bancare, mai ales ca rata de default (neachitarea creditelor) se plaseaza la numai 0,2%, din 2009 pana in prezent fiind executate 401 garantii. Garantiile pentru creditele destinate achizitiei sau constructiei de locuinte in cadrul programului se acorda numai in lei, de catre finantatorii care au optat pentru a prelua 50% din riscurile asumate de stat in cadrul etapelor anterioare. Informatii suplimentare, la www.gov.ro, iar pentru a descarca proiectul de hotarare pentru modificarea si completarea HG nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Prima Casa” click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter