Lucrarile de constructii au crescut in ianuarie 2023 cu 3,9% in zona euro si cu 3,5% in Uniunea Europeana, comparativ cu luna anterioara (decembrie 2022), insa Romania se afla printre tarile membre care au inregistrat cele mai accentuate scaderi ale volumului de lucru (-4,3), arata datele publicate de Eurostat, biroul european de statistica. Anterior, in decembrie 2022 productia de constructii a scazut cu 2,3% in zona euro, respectiv cu 2% in UE, in raport cu noiembrie 2022.
Comparativ cu ianuarie 2022, in ianuarie 2023 activitatea de constructii din zona euro a crescut cu 0,9%, in UE evolutia raportata a fost de +1,4%, in timp ce Romania a consemnat un avans de 5,9%.
La o baza de raportare lunara, in zona euro, in ianuarie 2023, comparativ cu decembrie 2022, sectorul constructiilor de cladiri a crescut cu 4,2%, iar cel de infrastructura, cu 3%. Datele oficiale pentru UE indica o evolutie de 3,6% pe piata constructiilor de cladiri, respectiv de +2,3% in industria de inginerie civila. Dintre statele pentru care sunt disponibile date, cele mai semnificative cresteri lunare au fost inregistrate de Germania (+12,6%), Slovenia (+9,8%) si Polonia. Cele mai accentuate scaderi au fost raportate de Ungaria (-5%), Romania (-4,3%) si Bulgaria (-1,5%).
In raport cu ianuarie 2022, in prima luna a acestui an, piata de constructii de cladiri a crescut cu 1,4% in zona euro si cu 1,5% in UE, in timp ce in domeniul lucrarilor de inginerie civila, in zona euro a fost raportata o scadere de 1,9%, iar pe piata din UE, o crestere medie de 0,5%. Statele membre care au inregistrat cele mai insemnate evolutii sunt Slovenia (+26,7%), Slovacia (+14,7%) si Portugalia (+6,3%), la polul opus aflandu-se pietele din Belgia (-4,7%), Ungaria (-3,6%) si Finlanda (-2,7%).
Pentru informatii suplimentare, click aici!