RO EN
Košík je prázdný

BNR: Diminuare de aproape 24% a investitiilor straine directe

In intervalul 1 ianuarie - 30 aprilie 2016, fluxul investitiilor straine directe ale nerezidentilor in tara noastra (ISD) a continuat sa se situeze pe un trend descendent, ceea ce reprezinta, cel putin deocamdata, paradigma clara a anului in curs, spre deosebire de perioada similara de raportare din precedentele 12 luni, cand s-a remarcat un salt de aproape 45%. Astfel, in ceea ce priveste fluxul ISD, s-a constatat o scadere evaluata la peste -23,8% in primele patru luni din 2016, raportat la acelasi interval din 2015, in asa fel incat nivelul efectiv al investitiilor straine ramane inca deficitar, iar sumele alocate in mod real de investitorii straini in economia nationala se situeaza cu mult sub cerintele reale de finantare din Romania. Un factor negativ ce a influentat aceasta situatie consta si in faptul ca, in intervalul analizat, autoritatile centrale si locale (implicate in campanie electorala) nu au initiat proiecte care sa vizeze atragerea fondurilor europene, iar apelurile pentru actuala perioada de programare au inceput sa fie lansate foarte tarziu. In consecinta, situatia respectiva ar putea avea un impact semnificativ asupra firmelor de constructii, mai ales ca acestea beneficiaza, in mod traditional, de cea mai mare parte a ISD (si nu numai). Practic, analiza raportului lunar al bancii centrale, referitor la datoria externa si la balanta de plati in primele patru luni din 2016, evidentiaza faptul ca „in intervalul 1 ianuarie - 30 aprilie a.c., investitiile directe ale nerezidentilor in Romania au totalizat 887 milioane de euro (date estimate), din care participatiile la capital, care includ si profitul reinvestit net estimat, s-au plasat la 1,432 miliarde euro, iar creditele intragrup (dintre investitorul strain si firma rezidenta) au inregistrat o valoare neta negativa de 545 milioane de euro". In primele patru luni din 2015 datele BNR arata faptul ca ISD au totalizat 1,164 miliarde euro, iar anul trecut acestea au sporit cu 25,3% fata de precedentele 12 luni, ajungand la 3,03 miliarde euro, ceea ce a reprezentat un prag-record al ultimilor cinci ani. Mai mult, potrivit datelor istorice, informatiile BNR confirma ca in ianuarie 2015 indicatorul ISD a ajuns la 299 milioane de euro, pentru ca in februarie 2015 sa regreseze la 110 milioane de euro, in martie sa insumeze 376 milioane de euro, in aprilie sa ajunga la 279 milioane de euro,  in mai sa atinga 223 milioane de euro, in iunie - 372 milioane de euro, dupa care in iulie a fost consemnata suma de 425 milioane de euro, marcand recordul lunar din 2015, de vreme ce in august s-au raportat 215 milioane de euro, iar in septembrie s-a mentinut nivelul din anterioarele 31 de zile (tot 215 milioane de euro), pentru ca in octombrie sa se ajunga la 275 milioane de euro, iar in noiembrie la 184 milioane de euro, dupa care in decembrie s-au inregistrat 170 milioane de euro. De asemenea, in ianuarie 2016 s-a ajuns la 286 milioane de euro, marcand un progres secvential de +68,24%, in februarie a.c. ISD s-au plasat la numai 68 milioane de euro (-76,22%), marcand, probabil, nu numai recordul negativ al anului in curs, ci si pe cele aferente ultimilor cinci ani, in timp ce, la nivelul lunii martie s-au consemnat 412 milioane de euro (+519,12%, tot din punct de vedere secvential), iar in aprilie 2016 s-au raportat doar 112 milioane de euro (-72,82%). Totodata, scaderea pe baze de comparare anuale, din primele patru luni ale lui 2016, estimata - dupa cum se explica anterior - la -23,8%, este diametral opusa in raport cu situatia din ianuarie-aprilie 2015, cand s-a consemnat o majorare puternica (+45%) comparativ cu acelasi interval din 2014, ceea ce nu reprezinta, deocamdata, o veste buna cu privire la dinamica ISD, mai ales ca, spre deosebire de aprilie 2015, aceeasi luna a lui 2016 a insemnat un interval de scadere comparativ cu precedentele 31 de zile (-72,82%), precum si fata de aprilie 2015 (-59,86%). Astfel, toate aceste aspecte raman deocamdata prematur de evaluat, ca impact real asupra firmelor de constructii (desi a devenit destul de clar ca vor avea repercusiuni majore asupra bransei), iar in lipsa unei degradari puternice a indicatorilor macroeconomici (deja improbabila, in contextul in care momentul electoral submineaza economia reala), macar din al doilea semestru a.c. actuala tendinta poate sa se transforme intr-o continuare a trendului de recuperare, de vreme ce, daca in 2015 ISD au crescut cu +25,36%, la 3,035 miliarde euro, in 2014 investitiile straine directe au regresat cu -10,6% fata de 2013, pana la 2,43 miliarde euro, de la un varf de 2,71 miliarde euro atins in 2013, ce a reprezentat de altfel un alt record dupa declansarea crizei economice (respectiv in ultimii cinci ani), desi, practic, in 2012 s-a consemnat prima apreciere de la inceputul recesiunii.
Majorare a deficitului de cont curent al balantei de plati, fara posibilitatea transformarii in excedent
Lipsa unor masuri adecvate, de natura fiscala, luate de guvernanti determina, pe cale de consecinta, inclusiv adancirea deficitului balantei de plati, fara ca, momentan, sa existe posibilitatea transformarii acestuia in excedent. Spre deosebire de primele patru luni ale anului trecut (cand a fost consemnat un excedent), in raportul aferent intervalului ianuarie-aprilie a.c. reprezentantii BNR confirma un dezechilibru mult mai accentuat, constituit de acumularea, in perioada analizata, a unui deficit relativ sporit al balantei de plati, ca urmare a unei activitati precare in ceea ce priveste balanta bunurilor si balanta veniturilor primare, atenuata doar partial de excedentul inregistrat pentru balanta veniturilor secundare si a serviciilor. In consecinta, specialistii BNR au indicat ca "la nivelul contului curent al balantei de plati, in ianuarie-aprilie 2016 s-a inregistrat un deficit de 1,843 miliarde euro (date provizorii), comparativ cu un excedent de 282 milioane de euro in aceeasi perioada din 2015; in structura, balanta veniturilor primare si balanta bunurilor au consemnat cresteri ale deficitelor cu 1,724 miliarde euro, respectiv cu 742 milioane de euro, in timp ce balanta serviciilor si balanta veniturilor secundare au inregistrat excedente majorate cu 242 milioane de euro, respectiv cu 100 de milioane de euro. In acelasi timp, datoria externa pe termen lung a fost, la 30 aprilie 2016, de 69,993 miliarde euro (79,2% din totalul datoriei externe), nivel mai redus cu -1% fata de cel consemnat la 31 decembrie 2015. Datoria externa pe termen scurt a inregistrat, la aceeasi data, valoarea de 18,442 miliarde euro (20,8% din total), fiind in scadere cu -4,7% fata de 31 decembrie 2015. In perioada analizata, reprezentata de primele patru luni din 2016, datoria externa totala a scazut cu 1,619 miliarde euro, iar ca structura datoria publica s-a diminuat cu 223 milioane de euro, datoria autoritatii monetare a scazut cu 331 milioane de euro si datoria negarantata public s-a micsorat cu 1,065 miliarde euro. Mai mult, rata serviciului datoriei externe pe termen lung (care se calculeaza ca raport intre serviciul datoriei externe pe termen lung si exportul de bunuri si servicii) a fost de 29,9% in ianuarie-aprilie 2016, comparativ cu 35% in anul 2015. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri si servicii (evidentiat ca raport intre rezervele internationale ale Romaniei de valuta si aur la sfarsitul perioadei si importul mediu lunar de bunuri si servicii din intervalul respectiv) s-a situat la 6,3 luni de importuri de bunuri si servicii la 30 aprilie 2016, comparativ cu 6,4 luni la 31 decembrie 2015. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculata la valoarea reziduala cu rezervele valutare ale BNR a fost de 103,5% la 30 aprilie 2016, comparativ cu 99,5% la 31 decembrie 2015".
Astfel, datele anuntate de BNR cu privire la indicatorul ISD confirma o depreciere majora in ceea ce priveste fluxul de capital din strainatate, calculat pe baze anuale, ceea ce reprezinta in principiu un factor negativ pentru antreprenori - si nu numai, deoarece majoritatea investitiilor efectuate in economia nationala vizeaza, de regula, executia lucrarilor de constructii noi. Totusi, baza comparativa anuala continua sa fie diferita, deoarece, spre deosebire de metodologia anterioara, creditele subordonate dintre intermediari financiari afiliati (banci sau institutii financiare nebancare, de tip IFN) nu mai sunt considerate de natura investitiilor directe, ca in BPM5, ci se inregistreaza in contul financiar/ alte investitii.
Prezentand din nou, cu titlu informativ, datele istorice referitoare la ISD, rezulta ca recordul investitiilor straine directe s-a inregistrat in anul 2008, cand acestea au insumat 9,496 miliarde euro. Intre 2003 si 2006 Romania a consemnat in fiecare an cresteri ale fluxului ISD, indicatorul respectiv ajungand la 5,183 miliarde euro in 2004, la 5,213 miliarde euro in 2005 si 9,056 miliarde euro in 2006. In schimb, la nivelul lui 2007 (cel mai probabil, ca urmare a declansarii crizei bancare in SUA) a avut loc o diminuare a capitalului strain investit in Romania, pana la 7,25 miliarde euro, insa faptul ca economia tarii noastre este considerata emergenta, coroborat cu declansarea mai intarziata a recesiunii, a implicat, in anul urmator, o crestere pana la nivelul anuntat anterior. Incepand cu 2009, insa, valoarea indicatorului s-a deteriorat puternic, investitiile scazand abrupt pana la 3,48 miliarde euro in primul an de criza economica generalizata si situandu-se la 2,2 miliarde euro in 2010, pentru ca in 2011 sa se constate un prag minim record, de numai 1,815 miliarde euro. In 2012, investitiile straine directe nete au crescut pentru prima data de la inceperea recesiunii, avansul fiind de +18,7%, pana la 2,138 miliarde euro, pentru ca in 2013 sa se ajunga la 2,71 miliarde euro (+26,75%), iar in 2014 sa se consemneze scaderea de -10,33%, la 2,43 miliarde euro, dupa care, in 2015, a avut loc o apreciere, pana la 3,03 miliarde euro (+25,36%). Astfel, cu toate ca in ultimii ani se observa o recuperare, atingerea sau depasirea nivelului maxim, de circa 9,5 miliarde euro din 2008, este posibila doar pe termen lung, ca urmare a necesitatii de recuperare a unui decalaj de -68,09% si, daca trendul descendent se va remarca si in acest an, perspectivele de echivalare se indeparteaza.
***
Specialistii bancii centrale mai precizeaza ca, incepand cu anul 2014, standardul metodologic international pentru elaborarea balantei de plati este asigurat de Manualul FMI denumit „Balanta de plati si pozitia investitionala internationala, editia a VI-a (BPM6), care inlocuieste metodologia anterioara (BPM5). In consecinta, dupa cum se arata anterior, la capitolul ISD, creditele subordonate dintre intermediari financiari afiliati (banci, IFN-uri) nu mai sunt considerate a fi de natura investitiilor directe, ca in BPM5, ci se inregistreaza in contul financiar/ alte investitii. De aceea, in fiecare luna se efectueaza rectificari ale tuturor seriilor de date ale balantei de plati, actualizarile fiind disponibile in cadrul unei baze de date interactive, care cuantifica si seriile de date istorice lunare si trimestriale incepand cu anul 2005. De asemenea, pot fi consultate cercetarile statistice anuale exhaustive cu privire la fluxurile ISD structurate pe principalele ramuri ale economiei nationale, in intervalul anilor 2003-2014. Mai mult, pentru asigurarea respectarii principiului „schimbului de proprietate economica”, datele furnizate de INS sunt ajustate de BNR, astfel ca valorile exportului si importului de bunuri din balanta de plati sunt diferite de cele din documentul statistic corespunzator comertului international cu bunuri. 
De exemplu, in 2014 (cel mai recent an pentru care a fost elaborat un raport exhaustiv, finalizat in septembrie 2015), din soldul final al ISD, de 60,198 miliarde euro, cat a fost la 31 decembrie (nivel obtinut prin adaugarea la soldul initial al ISD a fluxului net de ISD  si a diferentelor valorice pozitive/negative provenite atat din reevaluarile datorate modificarii cursului de schimb si preturilor unor active, cat si din retratari contabile ale valorii soldurilor initiale ale unor intreprinderi raportoare), sectorului de constructii si tranzactii imobiliare i-au fost repartizate 5,917 miliarde euro (9,8%), in timp ce industriei i-au revenit 29,32 miliarde euro (48,7%), iar comertului 7,05 miliarde euro (11,7%), o pondere ceva mai mare, de 13% sau 7,79 miliarde euro, fiindu-i atribuita segmentului de intermedieri financiare si asigurari. Informatii suplimentare, la www.bnr.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter