RO EN
Košík je prázdný

ANALIZA: Constructiile, in topul afacerilor profitabile pentru prima data dupa criza

Sectorul constructiilor s-ar putea afla, in 2017, in clasamentul celor mai profitabile afaceri din Romania, potrivit estimarilor KeysFin, societate ce ofera servicii de informatii si credit management dedicate mediului de afaceri. Alaturi de constructii, in topul domeniilor profitabile din acest an se mai afla sectoarele de comert, servicii si restaurantele.
Conform datelor KeysFin, dintre cele 67.719 companii nou-infiintate in ultimele 12 luni, cele mai multe (17.525) activeaza in comert, urmate de cele din servicii (7.634 de societati) si constructii (7.208 firme). Totodata, in topul celor mai atractive domenii de investitii urmeaza transporturile si serviciile de depozitare (5.873 de societati), industria prelucratoare (4.461), hotelurile si restaurantele (4.243) precum si sectorul IT&C (3.531 de companii active).
Totodata, perspectivele investitionale din acest an vor urma, in linii mari, tendintele din 2016.
"Pe fondul majorarilor salariale si al reducerii TVA, consumul ramane principalul motor al economiei, chiar daca avansul acestuia se va tempera fata de 2016. In aceste conditii, investitiile in comert si servicii vor fi, in continuare, cele mai atractive, avand in vedere profitabilitatea peste media economiei", se arata intr-o analiza KeysFin.
Un alt domeniu cu potential este cel al constructiilor. "Exista inca o rata foarte buna de profitabilitate in acest domeniu, avand in vedere cererea de apartamente din marile orase, raportata la oferta. Principala provocare in acest sector o va reprezenta programul Prima Casa. Daca statul isi va limita garantiile, iar bancile vor regandi conditiile de finantare, dinamica acestui domeniu ar urma sa fie afectata", spun specialistii.
Investitiile din constructii vor atrage, in continuare, interes si in zona serviciilor. Datele financiare ale firmelor care activeaza in domenii conexe, care vizeaza amenajarile interioare (mobila, electronice, instalatii sanitare etc.) indica o profitabilitate peste medie, astfel ca afacerile din acest sector, alaturi de cele din zona de servicii comunitare (alimentatie publica, centre de reparatii, saloane cosmetice etc.) vor continua sa fie in vizorul investitorilor.
Printre domeniile de activitate ce vor prezenta interes de investitii in 2017 se mai afla agricultura, turismul, precum si serviciile de consultanta, software si inginerie.
 
Firmele din constructii raman sub risc ridicat de insolventa
Desi 2017 se anunta un an bun pentru investitii, riscurile nu trebuie neglijate. Potrivit datelor KeysFin, dintre cele 5.929 de firme care se aflau in procedura de faliment la finele anului 2016, cele mai multe erau active in sectorul constructiilor, urmate de cele din comertul alimentar si transporturi.
Un alt aspect interesant, care reiese din statistica KeysFin, este ca cele mai multe societati comerciale care ajung in procedura de faliment au, in medie, intre 7 si 9 ani de activitate.
"La semnarea unui contract cu o firma, este esential sa fie analizata evolutia indicatorilor financiari ai viitorului partener. Calitatea rezultatelor financiare trebuie sa primeze la semnarea unui contract", afirma analistii KeysFin.
Toate datele prezentate sunt culese din barometrul privind starea business-ului romanesc, un proiect dezvoltat de KeysFin prin analiza datelor financiare ale societatilor comerciale si PFA-urilor active din Romania.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter