RO EN
السلة فارغة

Crosspoint: 17 hoteluri cu peste 2.000 de camere, vor fi livrate pana in anul 2023

Piata hoteliera a fost, fara nicio indoiala, una dintre cele mai afectate de pandemia COVID-19 si se asteapta sa-si revina in totalitate, in acest context, pana in anul 2024. In Romania, rata ocuparii nete in 2020 a fost cu 11.3% mai mica, decat in 2019.
Desi segmentul hotelier a fost cel mai afectat de masurile restrictive impuse de criza sanitara, foarte putine proiecte au fost anulate. Intarzieri si amanari in livrarile de hoteluri noi au fost, desigur, consemnate, insa dezvoltatorii si operatorii au o perspectiva optimista asupra viitorului.
Pentru 2021-2023, 17 hoteluri noi cu - peste 2.000 de camere - sunt asteptate sa fie livrate in Romania, aproape jumatate dintre acestea fiind situate in Capitala. „Mai mult, noul stoc cuprinde, in mare parte, hoteluri de 4 si 5 stele. Noile livrari includ reconversia si renovarea cladirilor istorice, precum reconversia cladirii Marmorosch Blank Bank intr-un hotel de lux de 5 * (Autograph Hotel by Marriott) si renovarea completa a Athenee Palace Hilton si Corinthia Grand Hotel du Boulevard - toate situate in centrul Bucurestiului. ”, spune Ilinca Timofte, Research Analyst, Crosspoint Real Estate.
Asa cum era de asteptat, 2020 a inregistrat o scadere a cifrelor din piata hoteliera, atat in ceea ce priveste oferta (-17% comparativ cu anul precedent), cat si ocuparea (-11,3%). Avand in vedere ca in Romania industria turismului are o contributie relativ scazuta la PIB (aproximativ 5% in 2010-2019, comparativ cu media UE de 9,9%), impactul economic al declinului sau brusc a fost mai putin evident. Cu toate acestea, presiunea s-a reflectat si in salariile medii nete pentru industrii precum ospitalitatea si transportul aerian, care au inregistrat o scadere a salariului mediu de 12,9%, respectiv 28,38%. In plus, in ciuda eforturilor de a-si pastra angajatii, inchiderea hotelurilor si restaurantelor a condus la un numar semnificativ de disponibilizari in industria ospitalitatii. Conform datelor INS, peste 200.000 de persoane (3% din totalul populatiei active) erau angajati in industrie in 2018 si 2019. In 2020, numarul angajatilor a scazut la 150.000.
In plus, restrictionarea calatoriilor de afaceri, pe tot parcursul anului, a avut un impact puternic asupra hotelurilor situate in Bucuresti si in marile orase, deoarece acestea reprezentau principalul motor al cererii de cazare in interiorul orasului. In general, rata neta de ocupare a scazut la 22.9% in 2020, de la 34.2% in 2019.
Potrivit HVS, pe baza evenimentelor anterioare care au avut un impact major asupra industriei hoteliere, cum ar fi atacurile din 11 septembrie 2001 si criza financiara globala din 2009, revenirea completa a pietei a durat aproximativ sase ani, atat din punct de vedere al rata zilnica medie si ocupare. Intr-un sondaj recent, proprietarii de hoteluri se asteapta la o recuperare completa a pietei pana in 2024.
In ceea ce priveste piata de inchiriere pe termen scurt din Bucuresti, aceasta a avut o scadere similara cu cea a pietei hoteliere. In timp ce reglementarile privind proprietatile de acest tip au fost mult mai permisive decat cele din piata hoteliera, scaderea cererii a condus la decizia unor proprietari de a-si scoate proprietatile de pe piata de inchiriere pe termen scurt si de a le inchiria ca si cazare pe termen lung.
„Acest lucru a dus la un numar mai mic de proprietati disponibile. Un numar de 651 de proprietati au fost listate pe airdna.com si vrbo.com in Bucuresti in 2020, in acest sistem de inchiriere. In ceea ce priveste cererea, in timp in 2019 au fost rezervate 449.403 nopti,, numarul de nopti rezervate in 2020 a fost cu 51% mai mic.”, completeaza Timofte.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter