RO EN
السلة فارغة

MFE: Romania se pregateste sa atraga noile fondurile europene din ianuarie 2021

Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene au ajuns, marti, la un acord privind bugetul multianual si pachetul de redresare economica in valoare de peste 1.800 de miliarde de euro pentru viitoarea perioada de programare, 2021-2027. Ministrul fondurilor europene, Marcel Bolos, considera ca acest acord politic securizeaza alocarea negociata si obtinuta de presedintele Klaus Iohannis in iulie, la reuniunea extraordinara a Consiliului European.
„Faptul ca Uniunea Europeana asigura si politic alocarea Romaniei de 46,3 miliarde pentru viitorul Cadru Financiar Multianual, careia i se adauga alte 30,4 miliarde euro pentru Planul National de Relansare si Rezilienta (PNRR) vine in intampinarea eforturilor echipei Ministerului Fondurilor Europene care a reusit o premiera: transmiterea catre Comisia Europeana inainte de inceperea efectiva a exercitiului financiar 2021-2027 a Acordului de Parteneriat, viitoarelor Programe Operationale si a Planului National de Relansare si Rezilienta! Astfel, confirmarea politica de la nivel european, actualizarea la nivelul Guvernului a cadrului legislativ cu o medie de 2,5 initiative pe saptamana in domeniul fondurilor europene si constructia tehnica efectiva cu ajutorul celui mai amplu proces de consultari si dialog social care a adunat peste o mie de participanti in prima runda, toate acestea arata ca Romania se pregateste, in premiera, sa poata atrage bani inca de la inceputul viitorului exercitiu financiar fara sa iroseasca sansa istorica pe care o are pentru a se dezvolta cu ajutorul singurei resurse sigure pe care o avem: banii europeni care schimba in bine vietile romanilor”.
Concret, in decursul negocierilor purtate cu Comisia Europeana, Romania a propus permiterea transferului a 20% din buget intre tipurile de Fonduri si transferul a 15% intre Regiuni, precum si suplimentarea alocarilor financiare pentru programe. Tot ca masura dedicata eficientizarii investirii banilor europeni a fost alocarea a 30% pentru combaterea schimbarilor climatice si 25% pentru Obiectivul de Politica 1, ceea ce inseamna incurajarea digitalizarii si „o Europa mai inteligenta”
Acordul politic incheiat marti intre Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene se refera la cinci aspecte:
- consolidarea directionata a programelor UE, inclusiv Horizon Europe, EU4Health si Erasmus+, cu suplimentari de 15 miliarde euro;
- flexibilitate sporita pentru ca Uniunea Europeana sa poata raspunde nevoilor neprevazute;
- o mai mare implicare a autoritatii bugetare in supravegherea veniturilor in cadrul NextGeneration EU;
- ambitie mai mare in ceea ce priveste biodiversitatea si monitorizarea consolidata a cheltuielilor legate de biodiversitate, clima si gen;
- o foaie de parcurs indicativa catre introducerea de noi resurse proprii.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter