In anul fiscal 2018, producatorul german de scule electrice Stihl a reusit o crestere de 1,5% a rezultatelor financiare, cu toate ca activitatea s-a desfasurat intr-o conjunctura economica mai degraba negativa. Astfel, cifra de afaceri a ajuns la 3,78 miliarde euro, avansul fiind cu 0,3% mai mic fata de cel consemnat in exercitiul financiar precedent. Un efect care a contracarat eforturile companiei de a obtine performante mai bune a fost reprezentat de consolidarea puternica a monedei europene, in absenta acestui factor perturbator cresterea fiind de 4,2%. Rata de indatorare (equity ratio), care masoara gradul in care datoriile companiei pot fi acoperite din activele proprii, s-a plasat la un nivel de 69,9% indicand, in opinia managementului Stihl o structura financiara foarte solida a grupului. Aceasta este o consecinta a principiului aplicat cu strictete conform caruia toate investitiile sunt finantate prin intermediul propriilor lichiditati. Analiza operatiunilor din anul anterior arata ca, in afara produselor cu antrenare prin intermediul unui motor cu ardere interna, solutiile cu functionare pe baza de acumulator au avut cea mai mare contributie la cresterea vanzarilor. Referindu-se la situatia din 2019, conducerea grupului a afirmat ca exercitiul financiar in curs a demarat favorabil, cu o cerere satisfacatoare pe gamele cu preturi medii si mari. De asemenea, devalorizarea euro a generat o anumita accelerare a cifrei de afaceri din acest an. In ceea ce priveste portofoliul, compania a prezentat recent doua noi produse pentru sezonul urmator: un ferastrau profesional cu lant cu alimentare pe baterie si o masina motorizata de tuns iarba pentru suprafete mari. Revenind la investitii, Stihl a alocat fonduri importante pentru activitatile de cercetare-dezvoltare, ca si pentru extinderea retelei de fabricatie si distributie, suma folosita in aceste scopuri atingand 324 milioane de euro, cu 30% mai mare fata de anul precedent. De asemenea, adaptandu-se trendului actual de digitalitare, compania a deschis si un magazin virtual. Stihl Romania a anuntat pentru anul precedent o cifra de afaceri de 172,4 milioane de lei, cu 3,3% mai mari fata de 2017.
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.