RO EN
Coșul este gol

MP IFMA: Vanzari de 10 milioane de euro si prognoze de crestere in 2024

MP IFMA este o companie specializata in instalarea, intretinerea si modernizarea ascensoarelor de bunuri si pasageri, care echipeaza cladirile si alte spatii urbane. Strategia companiei este orientata spre integritate si apropiere de clienti, cu misiunea declarata de a imbunatati calitatea vietii si a locuirii, prin prestarea de servicii inovatoare, in conditiile respectarii stricte a standardelor internationale de securitate a transportului pe verticala. Printre proiectele majore pentru care compania a livrat ascensoare si scari rulante in ultima perioada se afla cladirea International Business Center (IBC) Modern, din Capitala, care gazduieste sediul Bursei de Valori Bucuresti. In cele ce urmeaza, Horea Pasc, Country Manager al MP IFMA, se refera la cele mai recente evolutii operationale si prognozeaza modul in care activitatea se va desfasura in perioada urmatoare.

- Cum au evoluat vanzarile de echipamente si solutii din portofoliul companiei in 2023?
- Anul 2023 a adus cu sine o crestere de peste 15% a vanzarilor de echipamente fata de precedentele 12 luni. Inlocuirile complete, modernizarile de ascensoare in cladiri existente si instalarea de ascensoarele noi au sustinut aceasta crestere. Modelul MP GO! Evolution a fost preferat de partenerii nostri. Robustetea si fiabilitatea il fac adecvat pentru imobilele cu trafic ridicat si utilizare intensa, cum ar fi centrele comerciale sau statiile de metrou. Pe de alta parte, consumul sau redus de energie electrica il recomanda pentru utilizarea in cladiri rezidentiale. Conform clasificarii energetice VDI 4707 si ISO 25745-2, acesta se afla in Clasa A. Pentru 2024 preconizam ca cererea pentru ascensoarele destinate cladirilor noi va stagna, dar comenzile pentru inlocuiri complete si modernizari in cladiri existente vor continua trendul pozitiv.

- Ce evolutie au consemnat incasarile companiei in 2023 si cum estimati ca vor evolua acestea in 2024?
- Cifra noastra de afaceri in 2023 a depasit pragul de 10 milioane de euro, iar pentru acest an ne asteptam sa crestem, in continuare.

- Ce obiective de dezvoltare vizati pentru perioada urmatoare?
- Ne propunem sa ne implicam mai mult in proiecte cu o complexitate ridicata, avand capacitatea de a instala multe echipamente intr-un timp scurt nefacand rabat la calitate. De asemenea, vom promova mai mult scarile si trotuarele rulante MP. Acestea au fost proiectate pentru a oferi clientilor cea mai buna experienta atat in ceea ce priveste confortul, cat si caracteristicile tehnice. Desi in alte tari am furnizat scari si trotuare rulante la mai multe centre comerciale si retaileri precum IKEA, in Romania nu am fost foarte activi pe aceasta piata.

- Enumerati cateva lucrari de referinta din portofoliul societatii.
- La sfarsitul anului 2023 am inceput livrarea si montarea a 11 ascensoare in Spitalul Judetean Galati. Estimam ca vom finaliza aceste operatiuni in prima parte a lui 2024. Fiind vorba despre o modernizare a cladirii existente, trebuie sa inlocuim pe rand ascensoarele vechi, fara a afecta major activitatea spitalului. Tot anul trecut, am finalizat inlocuirea lifturilor in 10 blocuri de apartamente din Hunedoara - proiect finantat de Primaria din localitate. Si in cazul respectiv, a trebuit sa terminam lucrarile intr-o perioada scurta de timp, pentru a nu lasa utilizatorii fara ascensor o perioada indelungata.

- Care sunt cele mai noi produse incluse in oferta si ce aduc acestea nou pe piata?
- Recent, am inclus in oferta noastra posibilitatea de a comanda usile si cabina ascensorului intr-o gama diversa de culori, la un pret foarte competitiv, dandu-le clientilor posibilitatea de a crea niste proiecte mai deosebite si a se diferentia fata de proiectele cu ascensoarele clasice, cu finisaje din inox.

- Care sunt principalele provocari si oportunitati pe care le intrevedeti la inceputul acestui an?
- Principala provocare din 2024 ramane incetinirea activitatii in sectorul de constructii rezidentiale, iar cea mai mare oportunitate este sursa de finantare generoasa de la Uniunea Europeana pentru reabilitare, consolidare, renovare si eficientizare energetica a cladirilor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter